Primul ieşean despre care jurnaliştii Ziarul de Iaşi au scris pe data de 23 decembrie că a ajuns în Ucraina are indicativul „Grandpa”, aproape 50 de ani şi domiciliul în municipiul Iaşi. Acesta a ajuns în Ucraina cu două săptămâni înainte de Crăciun. Al doilea a ajuns după o săptămână diferenţă de primul şi are vârsta de 30 de ani. Şi acesta are domiciliul în municipiul Iaşi.
Ei s-au înrolat în armata ucraineană, însă luptă într-un batalion denumit Grupul de Luptă Român „Getica”. Aceştia au filmat un clip şi l-au transmis jurnaliştilor Ziarul de Iaşi zilele trecute, fără să ne precizeze locaţia exactă, aceasta fiind secretă. Ieşenii au feţele acoperite pentru a preîntâmpina identificarea de către serviciile de spionaj ruseşti.
Comandantul român cu indicativul Getotac ne-a spus că este pe cale să formeze pluton de soldaţi deoarece a avut chiar şi câte 15 cereri de recrutare în două zile. Însă refuză mulţi dintre ei deoarece nu ar face faţă luptelor. Soldaţii care nu au un psihic bun sunt respinşi deoarece ar încurca foarte mult trupa, ba chiar le-ar pune în pericol vieţile.
De altfel, mulţi dintre soldaţii români şi-au pregătit câte un video pentru cei dragi de acasă, în caz în care a muri în luptă.
„Numărul de soldaţi în «Getica» se măreşte aproape săptămânal de când am început acest proiect. Suntem detaşaţi pe frontul de sud, undeva pe râul Nipru. Putem să spunem că împreună cu unităţi formate din ucrainieni, tătari din Crimeea şi luptători internaţionali vom asista şi ajuta, atât cât ne va fi cu putinţă, împingerea forţelor Federaţiei «Duse» înspre Crimeea şi apoi, cu voia lui Dumnezeu, vom lupta pentru eliberarea Crimeei, la fel cum au făcut-o strămoşii noştri români în 1941 şi 1942.„
CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară