Un fost angajat al municipalităţii ieșene a intrat în vizorul legii sub o acuzaţie deosebit de gravă. Magistraţii Tribunalului au aprobat ieri solicitarea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ionuţ Claudiu Proca, învinuit de tentativă la omor calificat. – transmite Ziarul de Iași
Tânărul de 25 de ani ar fi apelat la serviciile unei prostituate, spun anchetatorii, întâlnindu-se cu aceasta în noaptea de 17/18 februarie în apartamentul acesteia din strada Chimiei.
Aici, ar fi lovit-o de mai multe ori în zona capului cu un ciocan, provocându-i multiple fracturi craniene, care i-au pus viaţa în pericol. Rănile provocate de tânăr vor necesita 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal nu au comunicat circumstanţele concrete în care ar fi avut loc incidentul.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis procurorii.
Proca a fost angajat în iulie 2022 la biroul Cooperare Transfrontalieră din cadrul Primăriei Iași, după ce în anul precedent lucrase la două săli de jocuri.
CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară