Într-o lume teribilă în care trăim, probabil nu mai teribilă decât în orice alt timp istoric, poezia a fost o formă de refugiu, și este. Ritmul poeziei și al muzicii, se spune, este ritmul inimii, de aceea, întotdeauna, refugiu. Nu am altă recomandare pentru clubul de carte de astăzi decât poezie. Citiți poezie.
Și pentru că e refugiu, și pentru că, îl citez pe Radu Vancu din Kaddish, „Poezia e substanța de contrast a istoriei” pentru că „Îi documentează patologiile; îi enunță&denunță boliile și leziunile; îi indică necontenic răul – &, implicit, postulează că bunătatea există. Pentru asta, poezia folosește frumusețea ca pe un marker esențial; toate constelațiile enorme de imagini acumulate în cele vreo patru mii de ani de poezie, în toate culturile și în toate limbile, nu spun decât asta:
„Chiar dacă istoria e o oroare, bunătatea există – & frumusețea e urma trecerii ei prin lume.”.
Acum că tocmai am reprodus poezia lui Vancu, în minte se aprinde amintirea recentă a poetului ucrainean Maxim Krivțov, 33 de ani, ucis pe front pe 7 ianuarie 2024, în războiul din Ucraina, un război de agresiune al Federație Ruse și care a dinamitat ordinea lucrurilor. Totul a devenit mult mai fragil.
Cuvintele taie realități, zguduie lumea, dar, în același timp, cuvintele – poezia poate obloji rănile. Cele două fotografii care delimtează acest text sunt ca niște granițe sau fronturi, între care poezia e un mic teritoriu care transcede oroarea/atrocitatea, iar fotografiile pot fi supuse aceastei analize.
În contextul morții sale pe front, fotografia în care poetul Maxim Krivțov doarme într-o tranșee, păzit de o pisică, e ca o ipostaziere a însăși condiției umane, a fragilității ei, a pericolului războiului ca formă de manifestare prin care umanitatea este pusă sub semnul întrebării, redusă la barbarism. Războiul pune întotdeauna între semnele parantezei toate bornele și ancorele care ne țin aproape împotriva derivei.
De unde până unde a fost poetul, de unde până unde a fost soldatul. Cartea sa a intrat în topul celor mai bune cărți de poezie din 2023, versiunea PEN Ucraina. Fotografiile sunt preluate de pe contul lui Alexandru Vakulovski, care de altfel a și tradus în limba română ultima poezie scrisă/postată de Maxim Krivțov.
„Capul meu se răsucește de la o aterizare la alta
ca un tufiș rostogolitor
sau ca o minge
mâinile mele rupte
vor crește toporași primăvara
picioarele mele
vor fi întinse de câini și pisici
sângele meu
va picta lumea într-un roșu nou
sânge uman Pantone
oasele mele
vor intra în pământ
să formeze o ramă
arma mea uzată
va rugini
sărăcuța
lucrurile mele de schimb și uniforma
vor fi predate recruților
de ar veni mai repede primăvara
ca în sfârșit
să înfloresc
în toporași.”
(traducere Alexandru Vakulovski)
Recomandări:
Kaddish, de Radu Vancu, Casa de Editură Max Blecher, 2023
https://maxblecher.ro/kaddish.php
***
Groapa comună e un instrument de gândit Abia
după ce-ai ajuns în ea ți se naște creierul Abia
când o auzi pe fetița de 3 ani împușcată acum 3
săptămâni întrebând Mama noi credem în moarte
Abia când auzi vocea liniștită a mamei aceeași voce
cu care s-a rugat 3 zile de soldați s-o împuște și pe ea
zicând Mămăruța mea moartea nu există Abia când
îi auzi pe toți cei din groapa comună cum se străduiesc
din răsputeri să respire cât mai fornăit pentru ca fetița
să creadă că sunt vii Mămăruța noastră ne auzi cum
respirăm Abia când auzi fetița râzând fericită Da Vă aud
Suntem vii cu toții & simți respirația ei mică încălzind
toată groapa comună Abia atunci ți se naște creierul
Abia atunci îți aduci aminte cum respirația mică a unor
poeme ți-a încălzit inima Abia atunci înțelegi de ce-i șopteai
poeziei Mămăruța mea moartea nu există Sau poate că ea
șoptea asta inimii tale E greu să-ți aduci aminte fiindcă
pe vremea aia nu aveai creier E nevoie de o groapă
comună (Nu-i sigur că și de ceva poezie) pentru ca
creierul să se nască.
Lumea e oricum o idee proastă, de Cătălin Lazurca, Editura OMG, 2023
autoportret la 48
Știu, e un titlu furat
dar e atît de banal
că poate va trece nebăgat în seamă.
L-am ales așa cum își aleg răufăcătorii mașina
înainte de a da lovitura,
ceva comun cu care pe urmă să se piardă în trafic.
Dar, în afară de asta,
mă simt copleșit de onestitate.
Ieri seară o femeie mi-a spus
că nu va mai face niciodată sex cu mine
și asta mi s-a părut cea mai firească declarație. În fine.
Poate că lumea mea s-a închis
pentru că am spus mereu dragoste cînd nu era dragoste.
Așa că totul a devenit acceptabil cu timpul.
Mi-aș putea totuși imagina că sînt încă tînăr,
să-mi fac cadou gîndul ăsta,
că mă plimb în pantaloni scurți pe o plajă,
un loc murdar, cu tot felul de gunoaie și fire de nylon întinse
care leagă pescari invizibili de pești invizibili.
E exact locul care-mi apare în minte
cînd cineva rostește cuvîntul plajă.
Mi-aș putea imagina că sînt
îmbrăcat în culori vesele,
că pe apă o lișiță neagră-neagră,
ca o gaură neagră curbează lumina
în filamente. Dar n-am s-o fac.
În definitiv, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.
La fel ca pe vremuri, vorbim de zboruri spre Marte,
și totuși la întunericul din punga cu chipsuri ajungem
tot rupînd ambalajul cu dinții.
Dar asta e poate numai o coincidență,
ironia care mi-e pur și simplu la îndemînă ca să umplu spațiile goale,
calea simplă pe care o iau către amintiri care nu mai există.
Pentru că de fapt n-au existat niciodată?
Poate că amintirile mari înghit amintirile mici
și în jurul lor rămîne doar o sclipire pustie.
Și de abia cîte o remoră care se îngrașă cu resturile
a ceea ce-am simțit
cînd ar fi trebuit să nu simt nimic.
Peste calea ferată au trecut toate vacanțele, de Andra Mateucă, editura Eikon, 2018
https://www.librariaeikon.ro/poezie/629-peste-calea-ferata-au-trecut-toate-vacanele.html
***
într-un radio vechi un om își caută disperarea
vocalize pe care le auzim zilnic
lovesc urechi paralizează umbre
întinde mâna și apucă-te
undeva te așteaptă o masă caldă
un suflet și un pat răvășit
pântecul aparatului bruiază mersul vieții
stânjenit de atâtea cântece de glorie
Random. Poemele Gării de Est, de Gabriel Timoceanu, editura Aranca, 2023
***
Când nu mai e
Nici gând nu mai e.
În locul gol punem o hălăduială
Stupidă prin crâșmele underground
Ale orașului martir
Erau pe vremuri pivnițe pentru cărbuni.
Măcar se încălzeau pe atunci Cetățenii.
Vinul ăsta scump, mult prea Scump.
Acru.
Mi-am aprins o țigară.
Bineînțeles că un dobitoc
Încearcă politicos să mă dea Afară.
Nu-l lovesc totuși
Detest violența, mi-e și frică.
Trebuie să trăiesc și eu
Flamură searbădă
Între oameni.
Promit să nu mai fumez.
Lui, mie,
Mă rog Domnului să mă ajute.
E umilitor să tot ieși în
Și mai frig să tropăi pe loc
Cu vinu-nghețat în lăboanță.
Hai sictir, e crâșmă totuși nu Salon de pediatrie.
Mă cam strâmtorează comuniștii ăștia
Moderni cu terorismele lor
Comisariate verzi, vă dați seama dragostea mea e în pericol
De-a se neantiza precum
Coroana păpădiei,
coroana mea nu,
coroana mea, a lui Doja Gheorghe
în piața cetății.
Tot mai multă splendoare, de Alina Purcaru, Editura Cartier, 2023
Zece
Trebuie să fi fost și o parte bună,
întotdeauna este
îmi spune cineva care știe.
O mângâiere, o alinare oricât de randomanticiparea entuziasmului
măcar.
Nu se poate altfel…
În partea noastră, fără scheme și nimic,
partea extrasă,
care promite adrenalină,
extaz
și bucuria jocului,
te potrivești tu, care știi totul despre viața pe teren.
Îmi povestești despre rivalități istorice,
îmi trimiți clipuri cu goluri superbe
sau cu spectacole cu fumigene
din telefon
sau de pe paginile ultrașilor.
Îmi spui povești cu incredibilul Aggasi,
vorbim despre Ayrton Senna și autodistrugere,
la micul dejun
îmi trimiți știri despre St. Pauli,
o echipă din Hamburg, cu care mi-ar plăcea, probabil, să țin,
o echipă antifa, solidară cu refugiații și cu migranții,
cu lucrătoarele sexuale
anti-sexistă și anti-homofobă.
În partea luminoasă și proaspătă,
care promite adrenalină,
extaz
și bucuria jocului
mergem împreună la Primus-Derby
tot în regie.
Îmi imaginez ultrașii
transpirând acoperiți de steagul negru,
lăsat peste toată galeria,
efortul de a respira, efortul de a urla lozinci
ura compactă într-o masă de corpuri
care mișună sub o pânză neagră
în deplasare.
Cu ei împărțim același spațiu,
mintea îi izolează numai
în terenul advers
– mintea, ca o retragere la vestiare.
Bem Cola caldă, zâmbim foarte mult,
ne răsucim mai mult către o jumătate a terenului decât către cealaltă
amorțim
cu soundrackul obișnuit în timpane
urlete, alé-uri și înjurături atroce
zgomot alb amplificat,
cântece solare și violență pură,
pusă pe versuri –
un continuum sonic care persistă
mult după fluierul final. (…) ”
Invederatul. Poeme alese (1994 -2022), de Robert Șerban, Editura Cartier, 2022
Tânăr și taliban
când eram tânăr și eram taliban
mi s-a pus pata pe un critic literar
și la o lansare de carte
m-am răstit la el
de ce tot lăudați poeții slabi?
chiar nu contează
care cum și ce scrie?
criticul a clipit năucit
s-a dat puțin înapoi
a încercat să zâmbească
și mi-a zis împăciuitor
cu o voce așa
de bunicuță
că poezia nu face rău nimănui
nici măcar poezia mai proastă
miraculos e că oamenii scriu
că au o preocupare care
într-un fel le rezolvă problemele
sau măcar o parte dintre ele
și că dacă n-ar scrie
s-ar ține de tâmpenii
ar face nerozii
și mi-a mai zis
așa
conspirativ
nu-ți mai bate capul cu alții
tu scrie
că scrii bine
scriam prost
și mi-era rău
parcă mergeam cu avionul prin goluri și
nu mai știam pe unde am stomacul
fierea
inima
încât trebuia să stau ceasuri întregi întins în pat
ca să-mi revin cât de cât
credeam că o să crăp
mă scofâlcisem la față
nasul mi se lungise
iar ochii o luaseră spre fundul capului
eram ca o lumânare și
mă urâțeam de la o zi la alta
dar continuam să scriu și să sufăr
neștiind ce am
și de la ce mi se trage
până la urmă am înțeles
dar nu mă puteam opri
eram aproape sigur că la un moment dat
o să-mi iasă un vers ca lumea
două trei
poate chiar o poezie întreagă
și o să-mi revin
o să-mi fie ok
dar mi-era rău
tot mai rău
și eram rău
eram
taliban
Piesa de rezistență, de Teodora Coman, Editura Nemira, Colecția Vorpal, 2023
https://nemira.ro/piesa-de-rezistenta-teodora-coman
II
rece și calculată ca o minciună
care crede că nu se poate trăda niciodată,
sunt cea mai plăcută creatură aptă de limbaj
când spun nu cum e realitatea, ci așa cum ar trebui ea să fie, să vină
neconflictuală, monotonă, străvezie
ca o mare prietenie
descoperită prea târziu în viață,
ca o iluzie optică în spațiile prea mici
prelungite în efect de oglindă,
hiperrealul iese din cadru și dă cu tine de pământ
fără să te prevină,
photoshopul ajustează optim
fără să te conțină,
autocorrectul, corectorul de cearcăne, postura demnă
nivelează asperitățile,
ultima noastră țintă.
lasă-mă să-ți spun ce vrei tu să auzi,
să fiu greșeala ta favorită.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
