Surpriza pentru vizitatorii fabuloaselor grădini aristocrate de la Banpotoc. Când se vor deschide în acest an

Publicat:

Distribuie articolul:

Administratorii fascinantelor grădini din Banpotoc, județul Hunedoara, se pregătesc pentru deschiderea din această primăvară. Odată cu sosirea zilelor mai călduroase, porțile acestei oaze de frumusețe vor fi larg deschise pentru turiști, pregătindu-se să îi întâmpine cu o surpriză specială.

Ramona Morar, administratorul grădinilor, spune că se fac pregătiri și că a pregătit o surpriză pentru această primăvară:

„Noi deschidem din 21 martie, dacă nu ne păcălesc pomii, că dacă înfloresc mai repede suntem obligați să deschidem mai devreme.

Deci, în principiu, în 21 martie vom deschide și o să avem și noutăți. Pentru luna aprilie am pus 35.000 de mii bulbi de lalele. Am făcut un super efort și financiar dar și fizic, că le-am planta una, una. Acum tundem, curățăm, suntem în perioada de pregătire”.

Giardini Di Zoe, creată de italianul Giovanni Salvatelli pentru nepoata sa, este deja o destinație celebră, fiind vizitată și admirată anual de peste 100.000 de turiști din țară și străinătate. Această operă de artă în natură, care se întinde pe aproape patru hectare, continuă să impresioneze prin frumusețea sa și prin ritmul său constant de dezvoltare.

CITEȘTE CONTINUAREA PE GHIDUL BANATULUI

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ascultăm și judecăm

La fiecare sfârșit de an, ne însoțește celebrul refren de colind „Lăudați și cântați și vă bucurați!”. De pe 3 ianuarie 2025, a apărut...

Obiceiurile de iarnă, de la Butucaru la Rotunda

La începutul lunii ianuarie a acestui an, o știre a trezit națiunea din somnolența post-revelion: primarul comunei Berzunți (județul Bacău) a primit urători din...

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă cu alte variațiuni? Fiindcă Rusia e,...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Articole asemănătoare

Călin (blocat în poveste)

După ce povestise care au fost ultimele cuvinte ale lui Decebal, pentru că fusese el acolo și trăsese...

Ascultăm și judecăm

La fiecare sfârșit de an, ne însoțește celebrul refren de colind „Lăudați și cântați și vă bucurați!”. De...

Obiceiurile de iarnă, de la Butucaru la Rotunda

La începutul lunii ianuarie a acestui an, o știre a trezit națiunea din somnolența post-revelion: primarul comunei Berzunți...

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...