O modificare legislativă interzice Primăriei Iași să mai desfăşoare activităţi în actualul sediu. Intrată în vigoare în ianuarie 2024, legea aduce unele schimbări în ceea ce priveşte regimul clădirilor cu risc seismic. La solicitarea ZDI, municipalitatea a comunicat că va fi refăcută expertiza în baza căreia Palatul Roznovanu a fost inclus în clasa de risc seismic I. Modificări sunt şi în cazul clădirilor cu risc care se află în proprietate privată: locuinţele nu mai pot fi închiriate. – transmite Ziarul de Iași
Dacă Inspectoratul de Stat în Construcţii Iaşi ar face astăzi un control la Primărie, inspectorii ar trebui să aplice instituţiei o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei. Aceasta este sancţiunea pe care Primăria o riscă pentru continuarea activităţilor în Palatul Roznovanu.
„Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente sau temporare (…) care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţii realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice”, se arată în Legea 426/2023, intrată în vigoare pe 3 ianuarie 2024.
O aglomerare de persoane este definită de lege prin prezenţa simultană a cel puţin 50 de persoane într-o încăpere. Din acest punct de vedere, Sala Mare a sediului Primăriei găzduieşte frecvent evenimente în cazul cărora pragul menţionat în lege este depăşit.
Printre activităţile interzise, actul normativ nominalizează în clar „administraţie publică”. În Palatul Roznovanu lucrează zilnic circa 200 de persoane.
„Are expertiză tehnică, clasa de risc seismic Rs I”, se arată pe o listă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, consultată de ZDI.
Reprezentanţii Primăriei nu par îngrijoraţi de starea clădirii. „Imobilul a beneficiat de intervenţii şi a trecut prin diferite programe de consolidare începând cu anul 1978. (…) Conform cerinţelor Legii 426/2023, Primăria Municipiului Iaşi va reface expertiza tehnică, document care va specifica exact care este situaţia Palatului Roznovanu din acest punct de vedere. În acelaşi timp, indiferent de concluziile expertizei tehnice, s-au alocat deja fonduri în Bugetul pentru anul 2024 pentru demararea construirii unui nou sediu administrativ”, se arată într-un punct de vedere al instituţiei.
CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară