Scenă incredibilă în ședința Comisiei Juridice a Consiliului Local Brașov. Un funcționar din aparatul de specialitate al primarului Allen Coliban (USR) a avut o ieșire incalificabilă la adresa consilierului local PNL Pamela Diaconu, președinta ședinței acestei comisii.
Înfiorător este, însă, ciudata reacție a primarului USR și a colegei lui de partid, Beatrice Moraru, care s-a „tăvălit pe jos” și pretindea că este timorată când, într-o altă ședință a acestei comisii, Marius Potea (PSD) a ridicat tonul la ea și a cerut sancționarea acestuia, care, în cele din urmă, și-a cerut scuze.
Consilierii PNL Costel Vieriu și Ciprian Chiricheș i-au cerut acestuia să iasă afară din sala de ședințe, iar singura grijă a lui Coliban a fost să-i spună lui Chiricheș că nu stabilește el ce să facă funcționarii. Nimic despre ieșirea golănească a personajului, Cornel Donea, inspector la Biroul Relații Externe Turism și Evenimente, plătit lunar cu 4.423.33 lei, conform declarației de avere.
CITEȘTE TOT ARTICOLUL ÎN NEWSBV
Site de știri preponderent pentru brașoveni.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară