Marile rețele comerciale din România, restricționează și limitează drastic prezența pe rafturi a celor mai bune și mai competitive alimente produse în România.
Stimați cetățeni ai României! Stimați reprezentanți ai presei din România!
Vă aduc în atenție un fenomen extrem de grav, cu consecințe economice și sociale devastatoare asupra societății românești.
Este vorba despre restricționarea și limitarea drastică a prezenței pe rafturile marilor rețele comerciale din România, a celor mai bune și mai competitive alimente produse în România.
Acest fenomen de dimensiuni nationale, bazat pe practici anticoncurențiale comune tuturor (subliniez, tuturor) marilor rețele, provoacă distrugerea continua, de ani de zile, prin blocarea accesului către consumatori, a producției alimentare din această țară, în mod special a produselor alimentare de cea mai bună calitate.
Aceasta este principala cauză a situației aberante și rușinoase în care ne aflăm, de a avea rafturile de alimente pline cu importuri, ceea ce nu se întamplă în nicio altă țară europeană.
Atat Legea 21/1996 (legea română a concurenței), cât și Articolele 101 și 102 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene stipulează că “sunt interzise practicile comerciale concertate care au ca scop sau ca efect, limitarea comercializării și producției, în defavoarea consumatorilor”.
În esență, Comisia Europeană explică foarte clar că libera concurență este un element-cheie al economiei de piață și că aceasta presupune accesul neîngrădit al consumatorilor la produsele de cât mai bună calitate și cu prețuri cât mai competitive. Ori, pe piața alimentară din România, dominată într-o măsura covârșitoare de marile rețele comerciale, reprezentanții acestor rețele restricționează și limitează prezența pe rafturi exact pentru produsele cu cea mai bună calitate și cu cel mai bun raport calitate/preț, încălcând, în mod flagrant și în formă continuată, normele fundamentale de concurență.
Mă aflu în posesia a numeroase dovezi indubitabile privind aceste practici ale marilor retaileri care activează pe piața alimentară din România, practici care, iată, sunt nu doar imorale, ci și profund ilegale.
Dar, ce să vezi? Presedintele Consiliului Concurenței se preface că “nu vede” aceste practici grosolan abuzive, ale căror consecințe le vede orice român de bună credință, adică: rafturi pline de importuri cu calitate îndoielnică, pline de aditivi, (uneori chiar cu substante interzise pe teritoriul Uniunii Europene) și în același timp, fabrici autohtone care stau inchise pentru că așa vor retailerii, deși consumatorii caută produsele acestor fabrici chiar în magazinele retailerilor.
Dar Președintele Consiliului Concurenței “nu vede practicile anticoncurențiale” din comerțul alimentar modern, deși am putut să constat personal, că i-au fost chiar “desenate” de mai mulți dintre producătorii de alimente foarte competitive, afectați de aceste practici anticoncurențiale, aplicate de toți marii retaileri.
Așa cum spuneam, aceste practici total straine unui mediu concurențial corect și unei piețe libere, aplicate în comerțul modern alimentar din România, au consecințe economice și sociale devastatoare:
– sărăcirea și falimentarea celor mai valoroase fabrici autohtone, care furnizează produse de bună calitate și la prețuri mult mai accesibile decat ale multor produse de import;
–scăderea gradului de procesare și de utilizare a produselor agricole obținute în fermele românești;
–sărăcirea populației, odată cu distrugerea locurilor de muncă din aceste fabrici și din fermele agricole,
– creșterea deficitului balanței comerciale prin favorizarea anticoncurențială a importurilor de slabă calitate;
– și nu în ultimul rând, afectarea continuă a sănătății populației, prin blocarea accesului la alimente de bună calitate.
Dragi concetățeni și stimați jurnaliști,
Va invit ca, prin toate mijloacele pe care le aveți la dispoziție (solicitarea produselor dorite, pe care nu le gasiți in marile magazine, scrisori catre paginile de socializare ale marilor rețele sau articole documentate pe acest subiect) sa va alaturați demersului de stopare a practicilor abuzive prin care ne este tuturor refuzat accesul la cele mai bune si competitive alimente produse pe piata interna!
Vă mulțumesc!
Senator Cristescu Ionel-Dănuț
Comunicat de presă
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară