Dublă surpriză a Romanian Creative Week pentru comunitatea artistică: magazin offline și platformă online pentru vânzarea lucrărilor artiștilor

Publicat:

Distribuie articolul:

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din UE, și partenerii săi au pregătit, odată cu cea de-a patra ediție, două surprize speciale pentru comunitatea artistică din Iași, și nu numai.

Chiar în prima zi a RCW, eveniment care se va desfășura în capitala Moldovei, în perioada 15-26 mai 2024, va fi inaugurat magazinul offline dedicat promovării și vânzării lucrărilor artiștilor plastici locali. Cea de-a doua surpriză este lansarea, în aceste zile, a unui shop online, prin intermediul căruia lucrările acestora sunt deja oferite publicului larg.

După mai bine de un deceniu în care artiștii ieșeni nu au mai avut la dispoziție un magazin în care să își expună și vinde lucrările, Romanian Creative Week a finanțat anul acesta, cu 20.000 de euro, call-ul de proiecte intitulat „Today, Tomorrw, Tonitza”, pentru renovarea singurului magazin al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași. Competiția a fost câștigată de Atelier Austér, coordonat de arhitectul Mihai Birtu, care a amenajat acest spațiu multifuncțional situat pe Bd. Lăpușneanu din oraș, ce urmează a găzdui atât magazinul, cât și evenimente marcante din domeniul artistic.

Până la inaugurarea magazinului offline, iubitorii de artă pot deja achiziționa o parte dintre lucrările artiștilor susținuți de RCW, prin intermediul shop-ului online, lansat în aceste zile. Magazinul virtual, primul pas spre ceea ce urmează a fi o adevărată galerie virtuală, vine, astfel, în întâmpinarea pasionaților de artă care vor să investească în tablouri, sculpturi, desene semnate de unii dintre cei mai bine cotați artiști români ai momentului. Toate obiectele sunt însoțite de certificate de autenticitate.

„Prin magazinul virtual facem pasul înainte firesc în cadrul RCW, anume nu doar de a expune și a promova lucrărilor artiștilor consacrați, dar și de a-i susține pe artiștii talentați aflați la început de drum și de a le pune la dispoziție o platformă organizată prin care lucrările lor să fie vândute. În comparație cu alte orașe ale țării, Iașul, din păcate, nu a avut până acum o astfel de platformă care să închidă, practic, cercul a ceea ce înseamnă actul artistic. Suntem foarte bucuroși că, în acest an, le putem oferi artiștilor ieșeni, și nu doar lor, acest sprijin binemeritat, atât prin lansarea magazinului online, cât și prin renovarea și redeschiderea celui offline”, a declarat Irina Schrotter, președintele Federației Patronatelor Industriilor Creative, organizatorul RCW.

Magazinul virtual este structurat pe mai multe secțiuni. Una dintre ele este dedicată artiștilor invitați, o alta găzduiește lucrările celor incluși în evenimentele RCW și curatorilor care fac o selecție a acestora.

Valentina Druțu este unul dintre artiștii reprezentativi în domeniile pictură și design de interior, lucrările sale regăsindu-se în colecții muzeale și private din țară și din străinătate (SUA, Marea Britanie, Grecia, Germania, Franța etc.). Mai multe dintre creațiile sale, realizate în 2023 și 2024, pot fi deja cumpărate și din magazinul virtual al RCW. Aceasta vorbește despre dificultățile cu care se confruntă artiștii, tocmai din cauza lipsei unei culturi a impresariatului în domeniu, la noi în țară.

„Artistul creează lucrările, dar, de cele mai multe ori, nu are și abilități de vânzător. Majoritatea artiștilor rămân în atelierele lor, unde investesc timp, bani și energie în munca lor. Mai au posibilitatea să expună, tot pe banii lor, în diverse galerii, dar acest lucru nu-i ajută neapărat să-și vândă creațiile. Asta poate duce, în final, la un blocaj al actului artistic, deoarece nu poți doar investi, fără să valorifici ceea ce ai muncit”, arată artista din Iași.

Valentina Druțu mai vorbește despre faptul că în România începe să se contureze, timid, o piață de artă, tinerii, care au un anumit statut, fiind cei care investesc tot mai mult în artă:

„O parte din creații pot fi integrate în amenajările de interior și observ, în ultimul timp, o preocupare a arhitecților și a designerilor pentru acest lucru. Mai există și varianta expunerii lucrărilor în hoteluri, cafenele, restaurante. Sau mai avem la dispoziție casele de licitație din București sau din alte orașe ale țării, în Iași nefiind așa ceva. Însă toate astea nu sunt suficiente și nu sunt nici accesibile multor artiști”, mai arată Valentina Druțu.

Felix Aftene, cu o activitate bogată în domeniul picturii, sculpturii, picturii murale și new media, a avut peste 40 de expoziții personale în spații muzeale sau galerii de artă internaționale. În 2016, i s-a acordat Premiul Național pentru Pictură al UAP din România și a primit alte peste 40 de premii și distincții pentru activitatea artistică pe plan național și mondial. Lucrările sale, intitulate „Mustața lui Dali”, pot fi achiziționate din magazinul online al RCW

Mai multe creații semnate de Dragoș Pătrașcu, Emanuel Chiriac, Florin Magda, Gabriel Caloian, Leontin Păun, Vladlen Babcinețchi, Cristian Diaconescu, Daniela Grapă, George Sorin Purcaru, Gheorghe Lungu și Marinela Ciobanu pot fi admirate și cumpărate de pe noua platformă virtuală pusă la dispoziția artiștilor plastici de către Romanian Creative Week.

Magazinul virtual dispune și de o secțiune intitulată RCW Home, de unde pot fi achiziționate diverse obiecte pentru locuințe, precum și de o alta de unde fanii evenimentului își pot cumpăra suveniruri.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Romanian Creative Week, care va avea loc la Iași în perioada 15-26 mai 2024, este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

Partenerii anunțați până în prezent de organizatori sunt: Primăria Municipiului Iași, Iulius Group, UniCredit Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Lancome, Philips, glo, Centric, Vodafone, McDonald’s, Stella Artois, Purcari, BMW APAN Motors Iași, Epson, Quartz Matrix, Dunhill, Mobexpert, Freudenberg, Wink, Noir, Greentek, Iași Airport, FILIT, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, UMF „Gr. T. Popa” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România filiala Iași, Ordinul Arhitecților din România filiala Iași, 2Hustle, HTRS, Printco, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Partenerii media ai RCW: PRO TV, Protv.ro, Digi 24, HotNews, Libertatea, Newsweek România, Agerpres, Unica, Viva!, Avantaje, Elle, Ringier, TVR Iași, Ziarul de Iași, PressHub, Investigatoria, Media Quality, ArtHood.

RCW Friends: Acaju, Beer Zone, Cafeneaua Piața Unirii, Madison, Skin.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

CAZUL BULAI: Procurorii spun că până acum au primit 20 de plângeri

În aceste zile, cazul Bulai revine în atenția publicului, pentru că procurorii au făcut niște mișcări de forță, percheziționând locuința acestuia, după care l-au...

Județul Cluj a atras finanțări de peste 10 miliarde de lei în șase ani

Județul Cluj s-a clasat pe primul loc în România la finanțări nerambursabile în anul 2023, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Județul Cluj...

Un pensionar refuză pensia după recalculare pe motiv că primește prea mulți bani: „Nu îi merit”

Autorităţile au anunțat bilanțul primelor două săptămâni, după recalcularea pensiilor: 60.000 de pensionari sunt nemulțumiți și 3.000 de decizii cu erori vor fi recalculate. Însă,...

Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York

Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York, așa cum a anunțat scriitorul pe pagina sa de Facebook....

Clotilde Armand și Claudiu Năsui deschid listele USR București pentru Senat, respectiv Camera Deputaților. Toți candidații propuși pentru parlamentare

Clotilde Armand este prima pe lista USR București pentru Senat, fiind urmată de Cristian Ghinea și Ștefan Pălărie. La Camera Deputaților, primele trei poziții...

VIDEO Alfred Bulai, reținut pentru 24 de ore în dosarul abuzurilor sexuale de la SNSPA. Acuzațiile care i se aduc după audieri și perchezițiile...

Alfred Bulai a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat timp de trei ore, anchetatorii aducându-i la cunoștință acuzațiile....

Articole asemănătoare

Eroismul lui Ciucă în bătălia de la Nasiriyah, demontat de Recorder chiar în ziua publicării videoclipului de lansare a cărții

În ziua în care Nicolae Ciucă a publicat videoclipul de lansare al cărții "Un ostaș în slujba țării",...

CAZUL BULAI: Procurorii spun că până acum au primit 20 de plângeri

În aceste zile, cazul Bulai revine în atenția publicului, pentru că procurorii au făcut niște mișcări de forță,...

Județul Cluj a atras finanțări de peste 10 miliarde de lei în șase ani

Județul Cluj s-a clasat pe primul loc în România la finanțări nerambursabile în anul 2023, potrivit Ministerului Investițiilor...

Un pensionar refuză pensia după recalculare pe motiv că primește prea mulți bani: „Nu îi merit”

Autorităţile au anunțat bilanțul primelor două săptămâni, după recalcularea pensiilor: 60.000 de pensionari sunt nemulțumiți și 3.000 de...