Cum au ajuns banii publici din Târgu Jiu în conturile “Cosa Nostra”, prin mafia locală

Publicat:

Distribuie articolul:

Mai multe falsuri au fost descoperite în privința lucrărilor efectuate la modernizarea Căii Eroilor din Târgu Jiu, o lucrare începută în urmă cu 5 ani și nerecepționată nici până în prezent. O lucrare făcută atât de prost încât, înainte de recepționare, a început să se dărâme. O lucrare care a costat aproape 2,7 milioane de euro, fără TVA, adică peste 3 milioane de euro cu tot cu TVA, și care a fost atribuită de Primăria Târgu Jiu, printr-un anunț de participare simplificat.

Documentele puse la dispoziție autorităților române, de Interpol, precum și verificările anchetatorilor au scos la iveală faptul că firma care a încasat milioanele de euro de la Primăria Târgu Jiu a prezentat falsuri peste falsuri, avea datorii la Finanțe în Italia de sute de mii de euro, nu avea nici măcar un angajat, nu deținea utilaje, a inventat contracte internaționale și a fost înființată cu câteva luni înaintea semnării contractului de la Târgu Jiu. Și ca să-și piardă urma, mai ales din atenția opiniei publice, anul trecut, și-a schimbat și numele societății.

În Italia, acolo unde s-au dus banii târgujienilor, o parte din ei, pentru că se vorbește despre plata unor șpăgi, bani care ar fi rămas în Târgu Jiu, prefectul din Bologna a anunțat că firma a fost blocată pentru conexiuni cu organizația mafiotă Cosa Nostra și a avertizat România de pericolul de infiltare mafiotă. Târgu Jiul le-a oferit italienilor, prin primarul Marcel Romanescu, 3 milioane de euro. Târgujienii s-au ales cu o lucrare extrem de proastă pe care niciun angajat al Primăriei nu vrea să o semneze la recepționare.

În spațiul public, recent, a apărut o înregistrare în care soțul fostului administrator public al municipiului Târgu Jiu oferă detalii privind modul în care a fost aleasă societatea care s-a ocupat de modernizarea Căii Eroilor din Târgu Jiu, cine a venit cu ea, ce sume au fost date drept șpagă și cine le-a încasat.

Detalii care au „scăpat” procurorilor anticorupție din Craiova în momentul în care au făcut verificări asupra acestei tranzacții, întrucât personajele care apar în înregistrarea audio nu au fost niciodată audiate de anchetatori. Conform dezvăluirilor făcute în înregistrare, societatea căreia i-a fost atribuită lucrarea de peste 3 milioane de euro, selectată prin anunț de participare simplificat, ar fi fost adusă de un apropiat al primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, iar șpaga ar fi fost împărțită între cei doi.

Acuzațiile, extrem de grave, nu au fost niciodată combătute de cei acuzați, dar n-au fost luate în calcul nici de procurori. În schimb, în ancheta desfășurată de procurori se stabilesc lucruri la fel de grave, respectiv falsurile făcute de această societate care a încasat peste 3 milioane de euro, banii statului român, o parte din bugetul Ministerului Dezvoltării, alta din bugeul Primăriei Târgu Jiu.

De la început, ilegalitățile s-au văzut de la o poștă

În anul 2019, Primăria Târgu Jiu decide să modernizeze și să reabiliteze zona protejată a ansamblului monumental Calea Eroilor, prima etapă, cu bani de la Ministerul Dezvoltării și ai Primăriei Târgu Jiu. În acel moment, valoarea contractului era de 8,8 milioane de lei, fără TVA, adică 1,8 milioane de euro, fără TVA.

Decide, Primăria Târgu Jiu, că o asemenea lucrare de anvergură, ca valoare și complexitate, să o contracteze printr-o procedură extrem de simplificată la care se putea înscrie și un SRL făcut peste noapte.

În fapt, așa s-a și întâmplat. În loc să organizeze licitație publică, unde criteriile de selecție erau mult mai stricte, Primăria Târgu Jiu stabilește să dea acești bani unei societăți, cu nume pompos, S.C. Consorzio Stabile EBG SRL, prin ANUNȚ de participare simplificat, stabilind o garanție de bună execuție de 80.000 de lei, adică 16.000 de euro, respectiv 1% din valoarea lucrării de atunci.

În mod straniu, interesată este o singură firmă, respectiv S.C. Consorzio Stabile EBG SRL, fără niciun angajat, care aparține lui Martinelli Riccardo si Messina Nicola, înființată cu doar câteva luni înainte ca Primăria Târgu Jiu să-i vireze în cont milioane de euro. Deci, înființată special pentru aceast contract, sucursala unei societăți din Italia, încheie contractul pentru multe milioane de euro. Dacă Primăria Târgu jiu ar fi organizat licitație publică pentru lucrarea de modernizare a Căii Eroilor, firma căreia i s-a atribuit lucrarea nu ar fi putut fi declarată câștigătoare.

Falsurile sunt acceptate de Primăria Târgu jiu

Pentru că trebuia să arate că banii publici nu pot fi dați unei societăți înființată special pentru asta, firma aduce un terț, respectiv o firmă din Italia, cu același nume, S.C. Conzorzio Stabile EBG Italia care fusese înființată și ea tot în urmă cu câteva luni de atribuirea contractului, respectiv 18.06.2018, conform certificatului constatator emis de Camera de Comerț, Industire, Comerț, Meșteșug și Agricultură din Bologna, care avea ca administatori pe Lombardo Giuseppe și Alfieri Angela. Este, de fapt, firma ”mama”. Deși înființată doar cu câteva luni înainte de semnarea contractului cu Primăria Târgu jiu, conform documentelor depuse chiar de către firmă la Primărie, firma italienilor avea o datorie de peste 158.000 de euro la Finanțele din Bologna.

Primăria Târgu Jiu trece cu vederea acest detaliu care ar fi descalificat-o și stabilește condiții de excludere, capacitatea tehnică și personalul calificat. Firma din Italia depune astfel la dosar documente false. Toate. S-o luăm pe rând.

Ce au stabilit procurorii cu ajutorul Interpol?

Pentru dovedirea capacității tehnice, italienii depun la dosar un contract încheiat cu S.C.  Grup Termoc S.A. prin care atacă că a închiriat mai multe utilaje. Audiat de procurori, administatorul firmei susține că nu a avut niciodată încheiate contracte cu firma italienilor și că nu a încheiat nici contractul depus la Primăria Târgu Jiu pentru câștigarea lucrării de modernizare a Căii Eroilor.

Mai depun italienii la Primărie și o anexă cu personalul pe care îl deține angajat, respectiv 10 persoane, deși pe datele oficiale se vedea că nu deține niciun salariat. Procurorii anticorupție i-au verificat pe toți și, în urma audierii, au aflat că oamenii nu cunosc această firmă și nici nu și-ar fi pus la dispoziția firmei italienilor niciun document privind profesiile lor.

Iar firma a ținut-o din falsuri în falsuri. Pentru a demonstra experiența similiară a societății, italienii depun la dosarul de atribuire a contractului, 2 contracte pe care le-ar fi încheiat pentru lucrări similare. Ambele de o valoare amețitoare, respectiv de 43 de milioane de euro și de 22 milioane de euro, ambele încheiate cu o firmă din Bagdad unde ar fi executat lucrări finanțate din fondurile Basra, Irak, autoritatea contractată fiind chiar Guvernoratul Basra. Ce sare în evidență și se vede de la o poștă că este o făcătură, este data încheierii contractelor, respectiv 2016, atunci când, conform datelor de la Camera de Comerț din Bologna, firma italienilor nu exista. Deci, Primăria Târgu Jiu putea să-și dea seama imediat că este o făcătură, doar dacă nu avea alt interes.

Procurorii anticorupție solicită, prin Biroul Interpol, date despre societatea din Bagdad, iar Interpol comunică foarte clar că: societatea respectivă nu există în registrul comerțului și nu este reprezentată de niciun cetățean irakian. Mai fac verificări suplimentare și constată că numele administatorului apare pe o societate care este înregistrată în Italia, nu în Irak. Despre lucrările efectuate cu Guvernatorul Basra, nici vorbă.

Falsurile nu au dat de gândit funcționarilor Primărie

Astfel, toate documentele cu care firma din Italia a obținut cele 3 milioane de euro de la Primăria Târgu Jiu, dar absolut toate, sunt falsuri grosolane, de care ar fi putut să-și dea seama chiar funcționari neavizați din insituția publică. Doar că n-au făcut-o. Ani la rând, Primăria Târgu Jiu a alimentat conturile italienilor, iar lucrarea, de proastă calitate, a fost făcută cu un subcontractor din Giurgiu. Evident, a fost suplimentată suma, iar termenele de finalizare au fost prelungite.

Și, ca să-și piardă urma, din motive de Interpol și alți interesați de acest contract, italienii își schimbă denumirea la data de 06.07.2023, din S.C. Consorzio Stabile EBG SRL, în S.C. Bucur Lucrare SRL. Contractul este modificat și la Primăria Târgu Jiu, ca denumire.

Procurorii DNA din Italia au descoperit că banii firmei care a prestat la Targu Jiu au ajuns la mafia siciliană

Constatând toate aceste falsuri, procurorii DNA din Craiova se spală pe mâini și trimit dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu pentru fals în înscrisuri oficiale, fals sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals și obținere ilegală de fonduri.

În Italia, însă, autoritățile au luat imediat măsuri. În primul rând, au blocat firma italienilor, astfel încât de ani buni nu poate încheia contracte nici cu statul, nici cu alte societăți. Au avertizat public faptul că această firmă s-a mutat cu afacerile în România de câțiva ani, de unde încasează bani grei, iar fondurile se duc direct la Cosa Nostra, temuta mafie siciliană. Procuroii anticorupție din Italia au făcut aceste descoperiri, iar autoritățile din Italia au avertizat România să blocheze orice tranzacție cu această societate.

Primăria Târgu Jiu nu a luat în calcul aceste avertizări și le-a pus pe tavă 3 milioane de euro, pentru lucrările de pe Calea Eroilor, lucrări care nu au fost făcute conform proiectului și care au început să se dărâme, înainte de recepție. Recent, autoritățile din Gorj au dat, din nou, aproape 10 milioane de euro mafiei italiană. De data aceasta, cu ajutorul unei societăți din Gorj.

Mai multe articole

Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Gabriela Mladin
Gabriela Mladin
Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ascultăm și judecăm

La fiecare sfârșit de an, ne însoțește celebrul refren de colind „Lăudați și cântați și vă bucurați!”. De pe 3 ianuarie 2025, a apărut...

Obiceiurile de iarnă, de la Butucaru la Rotunda

La începutul lunii ianuarie a acestui an, o știre a trezit națiunea din somnolența post-revelion: primarul comunei Berzunți (județul Bacău) a primit urători din...

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă cu alte variațiuni? Fiindcă Rusia e,...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Articole asemănătoare

Călin (blocat în poveste)

După ce povestise care au fost ultimele cuvinte ale lui Decebal, pentru că fusese el acolo și trăsese...

Ascultăm și judecăm

La fiecare sfârșit de an, ne însoțește celebrul refren de colind „Lăudați și cântați și vă bucurați!”. De...

Obiceiurile de iarnă, de la Butucaru la Rotunda

La începutul lunii ianuarie a acestui an, o știre a trezit națiunea din somnolența post-revelion: primarul comunei Berzunți...

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...