Zeci de tineri au participat la programul de mentorat pentru antreprenori, la Romanian Creative Week. Program educațional gratuit de banking, business și marketing, oferit de experți în domeniu

Publicat:

Distribuie articolul:

Nu mai puțin de 25 de tineri antreprenori au primit miercuri, 22 mai 2024, la Iași, consultanță personalizată și gratuită pentru dezvoltarea ideilor sau afacerilor lor, lucrând în format unu la unu cu șapte dintre cei mai importanți experți în banking, business, financiar, juridic, digital marketing și branding din țară. Evenimentul UniCredit Lab s-a desfășurat în cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din UE, care are loc în capitala Moldovei, în perioada 15 – 26 mai.  

Încă din 2022, RCW și UniCredit Bank au venit în sprijinul antreprenorilor debutanți prin organizarea acestor ateliere gratuite de educație financiară și antreprenorială, în urma cărora câteva sute de tineri au reușit să își construiască sau să își dezvolte propriile business-uri. Anul acesta, antreprenorii au adus la Iași idei sau afaceri din zona creativă, de fashion și design, precum și axate pe digital, sustenabilitate sau pe rezolvarea unor probleme sociale, și au beneficiat de sprijin teoretic și practic din partea mentorilor UniCredit Bank, a investitorilor sau a specialiști în domenii-cheie, cu o experiență profesională impresionantă.

„UniCredit Lab reprezintă intervenția noastră în Romanian Creative Week, gândindu-ne, din perspectiva business-ului în care activăm, de banking, care este modul prin care ne putem implica activ și a avea o valoare adăugată la Iași. Partea de educație financiară este o nevoie care va exista continuu, atât pentru generațiile actuale, cât și pentru cele viitoare, și mai ales pentru tinerii care își doresc să urmeze calea antreprenoriatului.

Întrucât la UniCredit Bank ne dorim să avem în portofoliu business-uri sănătoase, clienți care înțeleg limbajul financiar și de banking, care construiesc de la zero afaceri corecte și prospere, am adus antreprenorii față în față cu mentorii care dispun de o experiență vastă în domenii diverse, în funcție de problemele pe care tinerii ni le-au ridicat la fileu în ultimii ani. Anul acesta, formatul este nou și concentrat, diferit față de edițiile precedente, tocmai pentru că lucrăm pe baza feedback-ului participanților, astfel că am ales speed dating mentoring, încurajând antreprenorii la început de drum să pornească pe această cale frumoasă”, a declarat Anca Ungureanu, director Identitate&Comunicare la UniCredit Bank.

Ediția de anul acesta a UniCredit Lab, parte din pilonul Creative Entrepreneurship al RCW, a adus la Iași șapte experți în calitatea de mentori, care au oferit consultanță personalizată și gratuită celor 25 de tineri antreprenori selectați în urma apelului de proiecte. Unii dintre profesioniștii de business care au sprijinit participanții cu o parte teoretică, împletită cu sfaturi practice și concrete, au fost Tudor Colțan, antreprenor și managing partner al Benga, Colțan & Asociații, și Alin Coman, director general Sound Masters.

A fost un moment foarte important pentru tinerii antreprenori sau pentru cei care își doresc să meargă pe calea antreprenoriatului pentru că, în cadrul acestui workshop, aceștia au văzut o perspectivă dinamică asupra a ceea ce presupune să ai un business sau asupra modului în care pot concretiza o idee într-o afacere. În calitate de avocat de business, le-am prezentat un guideline privind educația juridică de care este nevoie să dispună un antreprenor la început de drum, printr-un parcurs teoretic, dar cu exemple practice. Am încercat să le anticipez fricile, să le ofer cât mai multe sfaturi și idei, astfel încât să putem construi împreună o afacere sustenabilă și durabilă. România și Iașul au un potențial fantastic, iar acest workshop și afacerile pe care participanții le vor construi sau dezvolta în urma UniCredit Lab pot plasa țara noastră pe harta industriilor creative la nivelul Uniunii Europene și, de ce nu, la nivel global”, a transmis Tudor Colțan.

M-am bucurat să văd că participanții UniCredit Lab au fost foarte curioși. Aceștia au venit din toate sferele, mulți sunt la început de drum, unii au deja afacerile fondate, iar în cadrul formatului de anul acesta au reușit să discute și între ei, nu doar cu mentorii, să se consulte și să își ofere sfaturi reciproc. Mi-a făcut plăcere să particip, să îi sprijin, căci este nevoie de o educație auxiliară, mai ales în zona de business, de o interacțiune cu antreprenorii cu experiență pentru ca tinerii să fondeze un business de succes”, a adăugat Alin Coman.

Mentorii din acest an au fost: Antoaneta Curteanu, Membru al Directoratului și Vicepreședinte Executiv al diviziei Retail UniCredit Bank; Anca Ungureanu, Director Identitate&Comunicare în cadrul UniCredit Bank; Carmen Iablonschi, Sales Trainer în cadrul UniCredit Bank; Irina Neacșu, expert contabil și auditor financiar; Alin Coman, Director General Sound Masters; Cosmin Nastasă, fondator și CEO al agenției Data Revolt; și Tudor Colțan, antreprenor și managing partner al Benga, Colțan & Asociații.

Printre tinerii antreprenori care au participat în cadrul programului de mentorat se regăsește și Marcel Istina, care dezvoltă WeReload, aplicație de e-SIM și mobile token: „Mă bucur că am fost selectat pentru acest program de mentorat. A fost șansa mea să-mi prezint afacerea și să găsesc, alături de mentori, strategii durabile de dezvoltare pentru WeReload, aplicație care își propune să ajute persoanele care pleacă în vacanță să plătească mai puțin pentru internetul din roaming. Aplicația este în faza de testare la acest moment și, de aceea, am venit să învăț, să mă consult atât cu mentorii, cât și cu restul participanților – ceea ce am și realizat”.

Mă bucur că Romanian Creative Week a adus această latură de business, de mentorat, pentru tinerii antreprenori. Formatul mi s-a părut foarte interesat, a fost o premieră pentru mine. Am mai participat în programe similare, însă acesta mi se pare diferit și foarte interesant, cu mentori cu experiență care analizează business-ul tău, te sprijină, oferă sfaturi, expun riscurile și propun zone noi care merită testate”, a explicat Adrian Ambrose, fondatorul proiectului FabricatinRO, prezent la UniCredit Lab, care își propune să promoveze producătorii din România și produsele fabricate în țara noastră.

Detalii despre Romanian Creative Week pot fi obținute pe aplicația RCW, pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro, precum și pe paginile evenimentului de pe Instagram, Facebook, YouTube și TikTok. Aplicația RCW este disponibilă pe prima poziție în căutările din Google Play și Apple Store și conține programul integral al evenimentului. În plus, aplicația le ofere participanților o experiență inedită, prin intermediul unui modul de realitate augmentată.

DESPRE UNICREDIT BANK

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest, central şi est europeană bazei sale de clienți. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii, UniCredit Bank, Iulius, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Pepsi, glo, Lenor, Vodafone, Banca Transilvania, Mobexpert, Lancôme, Philips, Raiffeisen Bank, Centric, Stella Artois, Huawei, McDonald’s, Purcari, Moxy Hotels, BMW Apan Motors Iași, Epson, Quartz Matrix, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Freudenberg, Ordinul Arhitecților din România Iași, Printco, Wink, Greentek, Noir, Zano, Iași Airport, FILIT, Godmother, Omnimind, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

Partenerii media: ProTv.ro, PRO TV, Digi 24, HotNews, Libertatea, Newsweek România, Agerpres, Unica, Viva!, Avantaje, Elle, Ringier, TVR Iași, Alist Magazine, Ziarul de Iași, PressHub, Investigatoria, Media Quality, ArtHood, The Woman, Urban.ro.

RCW Friends: Acaju, Beer Zone, Cafeneaua Piața Unirii, Madison, Skin, Nish feat. Nuba, Foom, Nuba Palace.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Fostul șef SIE susține că Georgescu nu ascultă decât de „vocile interioare” și de Zamolxe

Fostul șef SIE, Siviu Predoiu, revine cu declarații după ce au apărut în spațiul public și fotografii care îl arătau în compania extremistului Călin...

Între alegeri: fragmentare politică şi avans mesianic

Moştenirea nefastă a mandatelor lui Klaus Iohannis se întregeşte o dată cu votul de la parlamentare. După deceniul de domnie al celui care a...

Discursul urii, strategia de campanie pro-Georgescu, administrată online de oameni ai Bisericii. Cazul preotului Constantin Iordăchescu și al grupului de creștini care vrea să-i...

Ascensiunea lui Călin Georgescu în preferințele românilor pare, dintr-o dată, explicabilă. Ba chiar am îndrăzni să spunem că totul s-a bazat pe o strategie...

BREAKING Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

Curtea Constituţională a României a respins, luni, 2 decembrie 2024, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul...

N-aduce votul ce-aduce votatul

În aceste zile, se fac tot felul de calcule referitoare la posibilele majorități ce ar putea da viitorul guvern. Toate sunt raportate la variabila...

Corneliu Bjola, profesor la Oxford: Soluţia Bolojan pare să dea rezultate. Vedem în Parlament două grupări, una pro-europeană, mai coezivă, şi una suveranistă, mai...

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Oxford, spune că PNL şi PSD, cele două „mari partide care au pierdut candidaţii” la turul întâi...

Articole asemănătoare

Elena Lasconi spune că PSD este îndreptăţit să dea premierul: Nu exclud varianta Marcel Ciolacu, lăsaţi-mă să negociez / Despre viitorul guvern: Nu mai...

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, în turul doi de scrutin, Elena Lasconi spune că PSD este îndreptăţit să...

Fostul șef SIE susține că Georgescu nu ascultă decât de „vocile interioare” și de Zamolxe

Fostul șef SIE, Siviu Predoiu, revine cu declarații după ce au apărut în spațiul public și fotografii care...

Între alegeri: fragmentare politică şi avans mesianic

Moştenirea nefastă a mandatelor lui Klaus Iohannis se întregeşte o dată cu votul de la parlamentare. După deceniul...

Discursul urii, strategia de campanie pro-Georgescu, administrată online de oameni ai Bisericii. Cazul preotului Constantin Iordăchescu și al grupului de creștini care vrea să-i...

Ascensiunea lui Călin Georgescu în preferințele românilor pare, dintr-o dată, explicabilă. Ba chiar am îndrăzni să spunem că...