Vlad Pascu, judecat de președinta instanței din Mangalia. Părinții victimelor: „Se va face dreptate în acest caz”

Publicat:

Distribuie articolul:

Procesul lui Vlad Pascu, șoferul care sub influența drogurilor a accidentat mortal doi studenți și a rănit alți trei, a fost preluat de președinta Judecătoriei Mangalia, magistrata Carmen Berevoescu, desemnată să o înlocuiască pe fosta judecătoare Ancuța Popoviciu. Aceasta din urmă fusese recuzată de părțile vătămate după numeroasele gafe din timpul ședințelor de judecată, stârnind astfel revolta rudelor victimelor. Și, pentru prima dată de la începerea procesului, ședința a avut loc cu prezența fizică a lui Vlad Pascu, adus de la Penitenciarul Poarta Albă.

Deși sală de judecată a fost plină, ședința s-a desfășurat intr-o atmosferă calmă și deschisă. Judecătoarea Carmen Berevoescu a arătat, din capul locului, că a studiat dosarul, dar a menționat, zâmbind, că vrea să cunoască toate părțile, cerând fiecărui avocat să se prezinte.

Încercăm sa facem sa fie bine pentru toată lumea. Aș vrea să discutam cu dumneavoastră cum să procedam în continuare, să discutăm ca niște profesioniști”, a subliniat ea.

Două ore a durat ședința de judecată în care atât avocații părților vătămate, cât și apărătorii lui Vlad Pascu și-au prezentat, pe larg, cererile. Primii au solicitat să se rediscute judecarea lui Vlad Pascu prin procedura simplificată, obținută anterior de inculpat prin recunoașterea faptelor imputate de procurori și obținând astfel reducerea pedepsei. Au mai cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor din culpă. Avocații lui Pascu au cerut respingerea acestor cereri.

Judecătoarea a respins ca inadmisibile cererile avocaților familiilor vătămate, dar a acceptat reaudierea părților vătămate și a părților civile. „Admit  readministrarea probatoriului. Vreau sa audiez părțile, să le simt, să le aud, să il aud chiar și pe inculpat că așa e normal. Să țin cont de probele pe care eu le administrez”, a explicat judecătoarea Carmen Berevoescu in sala de judecată. Pentru că avocata familiei Olariu a insistat pe depunerea cererii de preschimbare a incadrării juridice, magistrata i-a recomandat să o formuleze în scris până la începutul săptămânii viitoare, astfel încât până la următorul termen, stabilit de ea pentru 7 iunie, să poată lectura argumentele cererii, in vederea pronunțării.

„A fost liniște în sala de judecată. Este de apreciat. Am putut avea o ședință de judecată liniștită. Propun ca la noul termen sa fie adus și inculpatul și, de acum incolo, să fie prezent la fiecare ședință”, a spus judecătoarea. „Cu siguranță”, a reacționat Vlad Pascu. Apoi, avocații lui nu l-au mai lăsat să vorbească. „Această oportunitatea va fi valorificată in ultimul cuvânt al inculpatului. Procedural are acest drept”, a explicat, ulterior, Adrian Bendeac, unul dintre avocații lui Vlad Pascu.

Boxa inculpatului Vlad Pascu a fost păzită de doi jandarmi și doi polițiști de la Penitenciarul Poarta Albă. Imbrăcat în negru, cu părul scurt, tânărul părea că privește pe lângă oamenii prezenți in sală. Părinții victimelor erau la doar un pas de el.

„Am vrut să-i prind privirea, să mă uit ochi în ochi. S-a uitat numai cu capul în jos. Chiar mi-a venit să plâng, mi-au trecut tot felul de gânduri în cap. A fost tot acel Vlad Pascu, dar un pic mai speriat”, a spus Valentin Olariu. Soția lui susține că tânărul a avut o educație deficitară. „Cea mai mare vină o au părinții lui, care acum se luptă să il scoată. Trebuia să se luptă să-l scape de dependența de droguri. De vină sunt și polițiștii, care nu și-au făcut datoria. Toți vor trebui să plătească pentru plecarea fiului meu”, a spus, apăsat, Mihaela Olariu.

Însă, potrivit avocatului Adrian Bendeac, Vlad Pascu este „și el copleșit de tot ceea ce se întâmplă”.

La ieșirea din judecătorie, din declarațiile părinților studenților decedați in accident se intrezăreau speranțe de mai bine. „Am văzut un complet de judecată profesionist, am văzut o doamnă judecător cum nu am mai văzut niciodată. M-am simțit în siguranță și știu că se va face dreptate în acest caz”, a declarat Valentin Olariu, tatăl lui Sebi. Iar mama lui Sebi a apreciat că „a fost bine, doamna judecător mi s-a părut un om profesionist, mi s-a părut că este un om empatic, vom vedea mai departe ce se va întâmpla. A colaborat cu noi, ne-a cerut părerea, ne-a explicat pe înțelesul nostru, deci a fost în regulă”. „Simt că s-a intrat în normalitate”, a completat și Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, studenta ucisă în accidentul lui Vlad Pascu.

Mai multe articole

Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Feri Predescu
Feri Predescu
Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Vom pierde

Vom pierde. Dacă președintele Iohannis va continua să închidă ochii la dezastrul din serviciile secrete. Să ai informații clare în fața ta, care arată că...

INTERVIU Oana-Silvia Țoiu, deputat USR: Uneori, cel mai mare obstacol este lipsa unui consens politic și a dialogului deschis

Cine este Oana-Silvia Țoiu? Sunt Oana, deputată USR, Vicepreședintă a Camerei Deputaților și mamă de fete. Reprezint bucureștenii în Parlament și mă dedic susținerii inițiativelor...

DOCUMENT Suveranistul Călin Georgescu, care se declară acum „ultra-pro Trump”, semna, în 2019, o declarație de susținere a inițiativelor activistei Greta Thunberg, o adversară...

Călin Georgescu, candidat la prezidențialele din 2024, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și susținerea doctrinei legionare, și care în prezent se declară „ultra-pro Trump”,...

Articole asemănătoare

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor...