Flavia Boghiu: „Politicienii n-au ce căuta la începerea anului școlar”

Publicat:

Distribuie articolul:

Începutul anului școlar a dus politicienii, din nou, în școlile din România. Și nu din poziția de părinți, ci de membrii în comitetul festiv, oferind un spectacol grotesc celor care înțeleg că școala nu e, pentru aceste personaje, o prioritate reală. Una care să justifice prezența lor într-un moment simbolic precum începutul anului școlar.

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, și-a exprimat poziția cu privire la participarea politicienilor în astfel de ocazii în instituțiile de învățământ, spunând că această cutumă ar trebui depășită. Aceasta a detaliat gândul ei legitim în cadrul unei postări pe social-media.

„Politicienii n-au ce căuta la începerea anului școlar! Am fost și eu să țin discurs la festivitate în primul an de mandat, împinsă de la spate de cutumă și de “așa se face”. În timp ce stăteam în prezidiu, în rând cu oficialitățile, m-am simțit jenată față de copiii care au avut de stat mai bine de o oră în picioare, în soare, să asculte platitudinile exprimate în limbaj de lemn de către “mai marii” comunității.

În anii următori nu m-am mai dus, asumându-mi că poate unii directori de școală se vor simți ofensați sau că “ratez” baia de mulțime. Am preferat să vizitez școlile fără vreo ocazie festivă, să interacționez cu tinerii și copiii în tot timpul anului, la activități pe care le-am gândit pentru ei: voluntariate, dezbateri sau evenimente (în fotografii vedeți excursia la fermă, ieșirea la film și la târgul de Crăciun și vizita lui Smiley, ambasador UNICEF, la copiii și adolescenții din proiectul “România pentru fiecare copil”).”

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Vom pierde

Vom pierde. Dacă președintele Iohannis va continua să închidă ochii la dezastrul din serviciile secrete. Să ai informații clare în fața ta, care arată că...

INTERVIU Oana-Silvia Țoiu, deputat USR: Uneori, cel mai mare obstacol este lipsa unui consens politic și a dialogului deschis

Cine este Oana-Silvia Țoiu? Sunt Oana, deputată USR, Vicepreședintă a Camerei Deputaților și mamă de fete. Reprezint bucureștenii în Parlament și mă dedic susținerii inițiativelor...

DOCUMENT Suveranistul Călin Georgescu, care se declară acum „ultra-pro Trump”, semna, în 2019, o declarație de susținere a inițiativelor activistei Greta Thunberg, o adversară...

Călin Georgescu, candidat la prezidențialele din 2024, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și susținerea doctrinei legionare, și care în prezent se declară „ultra-pro Trump”,...

Articole asemănătoare

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor...