Angajat al Serviciului de Gospodărire a Apelor Vrancea, acuzat de țepe internaționale cu mașini

Publicat:

Distribuie articolul:

Situație incredibilă în micul târg al Focșanilor, unde mai multe persoane acuză că au fost păgubite de sute de mii de euro și de autoturisme de un focșănean angajat la Serviciul de Gospodărire a Apelor Vrancea. Nu doar vrâncenii îl acuză pe acesta de țepe, ci și firme din străinătate, cărora le-a comandat autoturisme, le-a ridicat, dar nu a mai făcut plata către acestea. Mai mult, focșăneanul Cosmin Adrian Constantin are poprire pe salariu încă de la angajare, din cauza unor litigii legate de presupusele sale activități cu iz penal. Totodată, acesta are nu mai puțin de 5 dosare penale la Parchetul Vrancea pentru înșelăciune și este cercetat și la Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea în mai multe plângeri penale.

Metoda prin care focșăneanul deposedează, spun păgubiții, persoane și firme de bani și de autoturisme, este prin câștigarea încrederii – primele tranzacții sunt operate rapid – după care nu mai virează banii, el sau firma acestuia. Mai mult, spun unii păgubiți, le intentează procese pentru a încasa a doua oară sume deja achitate.

O tranzacție internațională suspectă de înșelăciune este între firma lui Constantin – Gerollte Auto SRL Focșani – și un cetățean danez care susține că i-a vândut un autoturism VW Sharan din 2013, însă nu a primit nici acum banii, motiv pentru care s-a adresat organelor de anchetă daneze și române.

Aceasta este o scrisoare despre furtul de mașină făcut de Gerollte Auto SRL, Focșani, România. Rapoartele similare sunt trimise la poliția daneză (biroul Nordjylland Politi) și la poliția română (departamentul de poliție al regiunii Vrancea). Pe 13 august în Aalborg, Danemarca, mi-am vândut mașina pentru o companie românească și nu am primit nicio plată. Îmi vindeam VW Sharan 2013 (stelnummer WVWZZZ7NZDV009749) prin intermediul site-ului mobile.de, iar firma românească Gerollte Auto SRL Foc;ani m-a contactat pentru a cumpăra o mașină. Am făcut un contract de vânzare-cumpărare, l-am semnat, iar la videoconferință administratorul firmei, Cosmin Adrian Constantin, a arătat că a virat în contul meu suma convenită de 7.900 € (euro), iar mașina mea a fost luată cu o remorcă (vezi imaginile atașate). Mi-a trimis o captură de ecran despre transfer dar nu și un document de confirmare a transferului bancar. După aceea am vorbit la telefon de câteva ori și îmi repeta că plata ar trebui să ajungă în curând în contul meu. Banii nu au ajuns în contul meu nici azi, susține Paulis Andriuskevicius. Later edit – în urma corespondenței cu Cosmin Constantin, acesta a declarat că datoria a fost achitată integral către cetățeanul danez.

„L-am cunoscut pe Cosmin Constantin prin intermediul unui prieten, care mi-a garantat că e om serios, așa că l-am crezut pe cuvânt! La momentul acela aveam nevoie de un vehicul și s-a oferit el să mi-l aducă el din Germania. I-am dat banii cash și o copie de buletin, Cosmin asigurându-mă că această sumă o să și-o depună în contul său personal în bancă, cu mențiunea că banii sunt de la mine pentru bunul respectiv. La o scurtă perioadă după ce a ajuns cu vehiculul în România, i-am cerut actele necesare pentru înmatriculare, mi-a dat documentele (factura și fiscalul de pe firma lui) însă NU mi-a dat și chitanța. Am făcut RAR și am înmatriculat-o fără probleme. I-am cerut chitanța în câteva rânduri, dar tot invoca motive. Așa că m-am trezit la un an de la achiziționarea acesteia cu un ordin executoriu prin care mă obliga să îi plătesc încă o dată platforma pe motiv că nu am chitanță! Am refuzat această somație de plată, așa că am ajuns în tribunal, la judecată! Procesul este în curs de desfășurare.”, ne-a declarat CI.

Multe alte presupuse victime

Pe lângă persoanele care ne-au contactat pentru a se plânge de presupusele înșelăciuni, mai sunt multe altele cărora le vom publica declarațiile într-un material viitor. Întrebat de situație, Cosmin Constantin a pozat în victima celor care se plâng că i-a păgubit: „Eu am 6 procese, 6 oameni care au să-mi dea bani, am un singur om căruia am să-i dau bani prin firmă, i-am dat deja jumătate din bani, eu sunt un om corect, lucrez, am un salariu mic la stat, nu văd de ce aș fi subiectul unui articol”, a declarat Cosmin Constantin.

A încercat să mituiască ziariștii și a recurs la amenințări prin intermediul fostului arbitru FIFA Marius Martiș 

După ce a fost contactat de reporter, Cosmin Constantin a avut o întrevedere într-un local public din Focșani cu reporterul și a încercat să-l mituiască, întrebându-l cât costă să nu apară articolul. Ulterior, a trimis 1000 de lei reporterului pe Revolut, bani care i-au fost înapoiați. A recurs chiar la amenințări și injurii prin intermediul amicului său, fostul arbitru FIFA Marius Martiș.

Cosmin Constantin a fost angajat pe 1.05.2024 la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, aproape instantaneu având poprire pe salariu din cauza unor litigii cu terți. El a fost angajat în locul lăsat liber de Kanty Popescu, ajuns acum manager la ENET SA Focșani, surse politice relatându-ne că angajarea lui Cosmin Constantin s-a făcut datorită prieteniei lui Kanty Popescu cu familia Martiș, dar și cu acordul Dorinei Vraciu, șefa SGA Vrancea. Angajarea acestuia a fost confirmată de conducerea SGA printr-un răspuns trimis în urma unei solicitări formulate de Vrancea24 la instituție. Ulterior, am fost anunțați că Cosmin Constantin a demisionat, începând cu 1.10.2024.

Sebastian Oancea
contributor at Vrancea24 | Mai multe articole

În prezent redactor-șef la publicația Vrancea24, Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent Academia Cațavencu, Ziua și Cotidianul, realizator de talk-show la Realitatea TV Focșani si TV Diplomatic Focșani, corespondent Romania TV pana in 2014. De asemenea, este coordonator al Realitatea de Vrancea.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent redactor-șef la publicația Vrancea24, Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent Academia Cațavencu, Ziua și Cotidianul, realizator de talk-show la Realitatea TV Focșani si TV Diplomatic Focșani, corespondent Romania TV pana in 2014. De asemenea, este coordonator al Realitatea de Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

USR: Guvernul Ciolacu are zero euro încasați din PNRR în 2024 și a ratat depunerea Cererii de Plată 4

Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu a ratat depunerea la termenul din septembrie a Cererii de plată numărul 4 din PNRR și încheie anul...

Amnistia fiscală, modificată de Guvern: Notificarea, depusă tot până la 25 noiembrie, dar plata poate fi făcută până în 19 decembrie 2024

Amnistia fiscală a fost modificată de Guvern, conform unui comunicat de presă transmis joi, 21 noiembrie, de Ministerul Finanțelor. „Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale este...

BREAKING Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării...

VIDEO Ciolacu, criză de nervi după ce a fost întrebat din nou despre zborul cu avionul Nordis: „Nu vreți să terminați cu minciuna asta?”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a răspuns din nou, joi, pe tema cursei cu avionul închiriat de Nordis Travel de la Țiriac Air, susținând, într-un...

Procesul lui Dumitru Buzatu, fostul șef al CJ Vaslui, este măcinat în gol la moara Justiției ieșene

Moara justiției macină în gol în procesul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Trei săptămâni nu au fost suficiente pentru ca magistrații...

Mesajul lui Orban pentru Ciucă: „Dacă rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu”

Ludovic Orban a făcut una dintre cele mai interesante mutări politice din această campanie a prezidențialelor, prin retragerea lui în favoarea candidatei USR, Elena...

Articole asemănătoare

REPER anunţă că o susţine pe Lasconi în turul I al alegerilor prezidenţiale: Nu există nicio altă opţiune viabilă

Copreşedinţii REPER, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, anunţă sprijinul partidului pentru Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale,...

USR: Guvernul Ciolacu are zero euro încasați din PNRR în 2024 și a ratat depunerea Cererii de Plată 4

Guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu a ratat depunerea la termenul din septembrie a Cererii de plată numărul...

Amnistia fiscală, modificată de Guvern: Notificarea, depusă tot până la 25 noiembrie, dar plata poate fi făcută până în 19 decembrie 2024

Amnistia fiscală a fost modificată de Guvern, conform unui comunicat de presă transmis joi, 21 noiembrie, de Ministerul...

BREAKING Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin...