Moment istoric pentru Republica Moldova. Curtea Constituțională a decis introducerea integrării europene în Constituția țării vecine, în urma rezultatului referendumului organizat acolo pe data de 20 octombrie. Maia Sandu a anunțat în această seară validarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
După cum știm deja, Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE din 20 octombrie a trecut cu o majoritate fragilă după ce 50,38% din alegători a spus „Da” modificării Constituției în vederea aderării R. Moldova la UE, diferența față de opțiunea „Nu” fiind de doar 11.400 de voturi.
Curtea Constituțională a validat acest rezultat și de acum viitorul european al Republicii Moldova intră în linie dreaptă. Anunțul a venit chiar din partea președintei Maia Sandu:
„Curtea Constituțională a decis: integrarea europeană va fi introdusă în Constituție! Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit. Este meritul vostru, dragi cetățeni – datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor. Duminică mai avem o bătălie de dat, pentru ca aderarea la Uniunea Europeană să devină o realitate cât mai repede.
Dragi cetățeni, lucrurile mari se fac pe pași. Primul pas a fost făcut. A rămas pasul 2 – duminică să câștigăm alegerile. Iar imediat după aceasta, să ne asigurăm că devenim stat membru al UE până în 2030. Ieșiți la vot, căci altfel riscăm să pierdem tot ce avem.” – a scris Maia Sandu pe Facebook.
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară