Protest Greenpeace la Constanța: activiștii de mediu s-au blocat pe acoperișul ACROPO, cerând retragerea licenței pentru proiectul energetic Neptun Deep din Marea Neagră  

Publicat:

Distribuie articolul:

Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României, dezvoltat de Romgaz și OMV Petrom pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră este contestat puternic de organizația Greenpeace. Prin proteste și acțiuni în instanță, activiștii de mediu contestă atât viitoarea investiție, în valoare de 4 miliarde de euro, cât și starea de degradare a platformelor petroliere, care funcționează de peste 40 de ani în Marea Neagră, aparținând aceluiași operator, OMV Petrom. Ultimul protest a fost organizat în fața sediului Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Offshore (ACROPO), instituție care prin inspectarea, supravegherea și avizarea rapoartelor de pericol major, reglementează siguranța operațiunilor petroliere offshore.

Activiştii Greenpeace au organizat un ”protest spontan, pașnic”, neautorizat, în fața sediului ACROPO din Constanța. S-au legat cu cătușele de gardul clădirii, iar patru dintre ei, alpiniști utilitari, s-au folosit de o nacelă cu care au urcat pe acoperișul imobilului, luându-i prin surprindere pe angajați. Au închis și trapa de acces spre terasă pentru a nu fi deranjați.

În scurt timp, zona protestului s-a umplut de jandarmi, polițiști, autospeciale de intervenție medicală SMURD și o autoscară.

Organizatorii au refuzat să spună de ce au ocupat neautorizat sediul. Urcaseră de fapt pentru a desfășura pe fațada clădirii un banner pe care au scris „ACROPO, nu aproba dezastrul”. Protestatarii Greenpeace au vrut, astfel, să tragă un semnal de alarmă, considerând că instituția nu ar trebui să avizeze funcționarea unor platforme marine „care sunt ruginite, care pun în pericol viața celor care lucrează acolo cât și viața biosferei marine, prin poluarea pe care o generează”.

Potrivit activiștilor Greenpeace, ACROPO ignoră fotografiile distribuite de ei în mediul online, cu platforme marine uzate, pline de rugină. Protestatarii au explicat că au primit pozele de la „o sursă concretă”, refuzând să ofere mai multe detalii.

Nici nu știm care este starea platformelor în prezent, dar ACROPO nu a negat existența acestor platforme aflate într-o stare de degradare și vrem să avem parte de transparență”, a explicat Alin Tănase, coordonator de campanie la Greenpeace România. Mesajul activiștilor Greenpeace pentru ACROPO este „să nu ignore pericolele asociate proiectului Neptun Deep, așa cum o fac în prezent cu platformele existente ale OMV Petrom din Marea Neagră, care au probleme structurale foarte grave”.

Alin Tănase consideră că, în perspectiva uriașului proiect privind exploatarea gazelor in Marea Neagră, ACROPO este actorul principal.

Ne opunem proiectului Neptun Deep și cerem ca ACROPO să nu inchidă ochii, așa cum o fac pentru platformele existente ale aceluiași operator. ACROPO poate retrage licența unor operatori dacă au probleme istorice la platforme, ceea ce considerăm că este cazul”, a subliniat coordonatorul de campanie Greenpeace.

În România, însă, licențele pentru exploatarea gazelor se dau și, eventual, sunt retrase, de către Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM).

Despre această stare de degradare a platformelor, acțiunile sunt în desfășurare, sunt acțiuni de inspecție pentru platformele din sectorul Istria Offshore” a fost reacția directorului Direcției Tehnice a ACROPO, Sorin Frecea.

Protestatarii au refuzat o discuție cu prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, care s-a arătat deschis să îi primească, motivând că „prefectul nu ne poate ajuta cu rezolvarea problemei”. Într-un final, le-au dat drumul jandarmilor să ajungă pe acoperiș, acceptând să deschidă trapa de acces. Li s-a impus să coboare în curtea instituției.

Nu am absolut nimic împotriva protestului, dar, din punct de vedere al accesului neautorizat pe clădire, blocând o ușa de acces pe terasă, nu este deloc în regulă”, a comentat directorul tehnic, Sorin Frecea.

Discuțiile activiștilor de mediu cu jandarmii au decurs pașnic „V-a permis cineva accesul acolo? Nu pot să vă răspund. Măsurile acestea cu încătușarea erau necesare? Încercăm să atragem atenția asupra problemelor expuse”.

Pentru protestul neautorizat, organizatorii Greenpeace România au fost sancționati, de jandarmi, cu două amenzi în valoare totală de  3000 de lei.

Proiectul Neptun Deep se întinde pe o suprafață de 7.500 kmp, la 160 km in largul Mării Negre. Producția de gaze naturale din Neptun Deep a fost estimată la 100 miliarde de metri cubi si va contribui la securitatea energetica a țării. România va deveni astfel cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

„Nu cred că exploatarea proiectului Neptun Deep de către Romgaz și OMV Petrom va pune în pericol mediul înconjurător. Cred că trebuie să ne întrebăm de ce unele asociații de mediu, precum Greenpeace, doresc să împiedice dezvoltarea acestui proiect. Ne dorim să rămânem dependenți de gazul rusesc sau vrem să fim independenți din punct de vedere energetic?”  a comentat, pentru MediaQuality, președintele ANRE, George Niculescu.

Mai multe articole

Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Feri Predescu
Feri Predescu
Feri Predescu –un ziarist cu vastă experiență, care, de-a lungul anilor, a parcurs toate genurile de presă, scrisă, radio, televiziune. Este corespondent Europa Fm la Constanța. Jurnalismul rămâne, pentru ea, cea mai frumoasă meserie din lume. O slujeste cu entuziasm și pasiune pentru a transmite, de fapt, ceea ce ar trebui sa fie cel mai important mesaj al presei: adevărul.

1 COMENTARIU

  1. Tunurile cu apa pe ei si trimisi la munca! Fac jocul Rusiei, daca ar fi dupa indivizi de teapa lor renuntam la orice securitate energetica. Cretinii astia ar vrea sa ramanem de tot fara gaze ca sa fim dependenti de rusi, exact la fel cum sunt ungurii. Sa mearga toti activisitii astia fanatici astia in padure si sa traiasca dupa regulile lor, dar sa lase lumea in pace

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mesajul lui Orban pentru Ciucă: „Dacă rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu”

Ludovic Orban a făcut una dintre cele mai interesante mutări politice din această campanie a prezidențialelor, prin retragerea lui în favoarea candidatei USR, Elena...

Vlad Voiculescu anunță că îl acționează în instanță pe Mircea Geoană pentru afirmații false în dezbaterea prezidențială

Vlad Voiculescu, europarlamentar și președinte al USR București, a anunțat public că intenționează să îl acționeze în instanță pe Mircea Geoană, candidat independent la...

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott a anunţat deja că lucrează la...

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută pe șantierul de la Spitalul Regional...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi că...

Zece ani cu răul cel mai mic

Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din programul de revelion sub titlul „Dacă...

Articole asemănătoare

Procesul lui Dumitru Buzatu, fostul șef al CJ Vaslui, este măcinat în gol la moara Justiției ieșene

Moara justiției macină în gol în procesul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Trei săptămâni nu...

Mesajul lui Orban pentru Ciucă: „Dacă rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu”

Ludovic Orban a făcut una dintre cele mai interesante mutări politice din această campanie a prezidențialelor, prin retragerea...

Vlad Voiculescu anunță că îl acționează în instanță pe Mircea Geoană pentru afirmații false în dezbaterea prezidențială

Vlad Voiculescu, europarlamentar și președinte al USR București, a anunțat public că intenționează să îl acționeze în instanță...

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott...