Meteorologii au anunțat că, până miercuri, se vor semnala ploi, iar pe alocuri lapoviță și ninsori, acompaniate de intensificări ale vântului. Aceste fenomene meteo vor afecta inițial sud-vestul și sudul țării, extinzându-se ulterior și în zonele centrale și estice. Zona litoralului județelor Constanța și Tulcea este sub avertizare Cod galben de vânt puternic, iar Carpații Meridionali sunt vizați de un Cod galben de ninsori, cu depuneri de zăpadă de 10-20 de centimetri. În București, vremea va fi rece, cu ploi și posibilitate de lapoviță.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă între luni, ora 10:00, și miercuri, ora 10:00, pentru precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului.
„Temporar vor fi precipitații, luni în sud-vest și sud, iar marți se vor extinde și în centru și est. Vor predomina ploile, dar local vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, va ninge și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de 10-15 l/mp, iar în Oltenia și Muntenia, izolat, peste 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări pe litoral și, pe arii restrânse, în estul Munteniei și partea continentală a Dobrogei”, au precizat meteorologii.
ANM a emis un Cod galben de intensificări ale vântului valabil luni, între orele 10:00 și 20:00, pentru zona de litoral a județelor Constanța și Tulcea, unde vântul va avea rafale de 50-60 km/h.
Un alt Cod galben, de ninsori semnificative, este valabil de luni, ora 10:00, până marți, ora 20:00, în Carpații Meridionali. În acest interval, va ninge abundent, cu depuneri de zăpadă de 10-20 cm.
În București, de luni, ora 12:00, până marți, ora 8:00, vremea va fi rece, cu cer predominant noros și ploi temporare, existând și condiții de lapoviță spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor ajunge la 8 grade, iar minimele la 1-3 grade.
De marți dimineață până miercuri, ora 10:00, vremea va rămâne închisă și rece, cu precipitații sub formă de ploaie pe parcursul zilei și lapoviță dimineața. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi de 5-6 grade, iar minimele de 1-2 grade, cu posibilitate de ceață pe timpul nopții.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară