„Dacă taci, lumea va crede că ești prost; dacă vorbești, va avea o certitudine”.
Până acum, Călin Georgescu a vorbit puțin, în propoziții (frazele nu sunt pentu nivelul lui), fapt ce a creat multora ca el impresia că ar fi deștept. Nu voi relua aici inepțiile pe care acest individ le emite cu morga celui ce spune marile adevăruri ale lumii. Sunt prostii pe care le cred doar cei cu un nivel scăzut de inteligență și cu un nivel precar de instruire.
Tăcerea lui în campania electorală i-a creat o aură de înțelept care ascultă, privește și tace pentru a formula apoi o sentință. Propozițiile sale în care repetă cu mare frecveță cuvinte precum Dumnezeu, deminitate și patriotism nu spun nimic, ci sunt o dovadă sonoră a golului din mintea emițătorului.
Ce rămâne memorabil din această carcasă? Morga. Cu asta a și amețit o parte din electorat. În comparație cu Marcel, Nicu ș.a., care și-au consumat timpul din campanie cu efortul de a arăta că sunt oameni din popor, Călin Georgescu a ținut să pară un profesor printre derbedeii din ultima bancă, singurul cu adevărat interesat de soarta poporului. O parte din electorat vibrează la o astfel de poză iar Călin Georgescu, prezentat ca „expert” (în orice!), a pozat bine. Și iar a tăcut semnificativ și a mai scos apoi un truism sau o gogomănie cu morgă.
Călin Georgescu trebuie făcut să vorbească în aceste două săptămâni. Cât mai mult și despre cât mai multe, de la poziționarea sa față de criminalul de la Kremlin la nanocipurile din Pepsi. Pentru ca lumea să aibă certitudinea.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară