Ascensiunea lui Călin Georgescu în preferințele românilor pare, dintr-o dată, explicabilă. Ba chiar am îndrăzni să spunem că totul s-a bazat pe o strategie pusă la punct cu ani în urmă, construindu-se comunități în medii discrete, precum grupuri de WhatsApp sau Telegram, administrate în unele dintre cazuri de oameni ai Bisericii. De altfel, despre implicarea Bisericii vorbim deja de câteva zile cu probe și cu înregistrări, astfel că BOR a transmis preoților, la trei zile după încheierea primului tur al prezidențialelor, că, potrivit hotărârile sinodale, au obligația de a fi neutri în timpul campaniilor electorale, atât în spațiul public, cât și în activitatea pe care o practică.
Din multe locuri ale României, de la Alba Iulia la Timișoara, de la Dolj la Satu Mare vin informații potrivit cărora preoții s-au implicat în susținerea lui Călin Georgescu.
Și astăzi mai venim și noi cu un alt caz, foarte grav, pentru că avem pe masă discuții din niște grupuri de WhatsApp, toate administrate de un preot, în care observăm nu doar susținerea febrilă pentru Călin Georgescu, ci și un discurs al urii îndreptat împotriva unor minorități.
Absolut întâmplător am observat pe WhatsApp o comunitate foarte interesantă, care se numește Duhovnicie. Subsumate acestei comunități am identificat cinci grupuri închise, cu următoarele denumiri: Cuvânt Ortodox, Cuvinte de Folos Duhovnicesc, Pașii Pelerinului, Acatiste și Rugăciuni și Muzica Religioasă. Redacția noastră a reușit să se înscrie în câteva dintre aceste grupuri la o zi după primul tur al prezidențialelor și am urmărit discuțiile care se poartă acolo între membri.
Preotul conspiraționist de la cotidianul Patriarhiei
Dar, înainte de toate, ne-am dorit să aflăm cine a creat și cine administrează aceste grupuri virtuale. Nu mică ne-a fost surpriza să îl găsim acolo pe preotul Constantin Iordăchescu.
L-am identificat ușor pe acest preot pe alte rețele de socializare, precum Facebook, unde am observat faptul că vine din Fălticeni, e absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox Sfântul Mitropolit Dosoftei din Suceava, a studiat teologie în București și actualmente predă religia la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București.
În același timp, Iordăchescu administrează și un blog cu numele de “Pagina de folos” și este autor al publicației Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române.
Vorbim, deci, despre un influencer religios în toată puterea, nu despre un preot modest din vreun colț de lume care a exagerat puțin.
Pagina de socializare publică a acestui om al Bisericii este un amestec de distribuiri ale unor postări conspiraționiste și ale unor glumițe proaste legate de comunitatea LGBTQ. Și acest preot vede extraterești, recomandă tratamente naturiste pentru tratarea bolilor, aduce în discuție globalismul malefic și sistemul de stat controlat de o mână de bogați evrei și lista poate continua, iar cine e curios poate citi acolo mult mai mult.
Gravitatea problemei nu e, însă, aici, în activitatea online personală și asumată a unui preot în mediul virtual, ci pe acele grupuri de WhatsApp pe care le-am menționat mai devreme. Acolo, oameni din diverse medii sociale care se cunosc cu preotul sau au ajuns să fie acceptați pe bază de recomandare sau interes discută temele zilei. De fapt, tema zilei. Și nu o fac de acum, ci de mai multă vreme.
Grupurile urii
Călin Georgescu este acceptat unanim pe aceste grupuri ca liderul de care țara are nevoie, iar oamenii își spun acolo, sub privirile îngăduitoare ale omului Bisericii, frustrările.
Mai mult, sunt promovate diverse înregistrări video care arată că acest Călin Georgescu și-a dedicat ultimele luni din timpul său efectuării de întâlniri cu tineri și preoți în incintele unor mănăstiri. Tinerii sunt filmați cum iau notițe, în timp ce Georgescu ține discursuri despre naționalism.
Mănăstirile Vlădiceni și Oașa sunt numai câteva dintre punctele de referință ale campaniei electorale făcute în biserici, cu sprijinul preoților, de acest personaj politic. De altfel, există chiar interviuri realizate în Mănăstirea Vlădiceni în urmă cu două luni, în compania preotului Calistrat Chifan, cunoscut deja publicului pentru multe dintre declarațiile lui controversate.
Îl vedem pe Georgescu în cămașă albă urcând drumul către intrarea în biserică unde e așteptat de copii în costume populare care cântă. E un delir mistic rar întâlnit, pe care nimeni, însă, nu l-a văzut și monitorizat în tot acest timp.
Și pentru că noi am intrat relativ recent în acest grup, nu putem vedea de când datează aceste discuții de promovare ale lui Călin Georgescu în niște comunități virtuale administrate de un om al Bisericii.
L-am întrebat acest lucru chiar pe preotul administrator al comunității virtuale care ne-a spus că grupurile astea există de vreo doi ani, dar susține că postările pline de ură și campania electorală pro-Georgescu datează de câteva săptămâni, perioadă în care el a fost ocupat cu alte lucruri decât să modereze dezbaterile dintre membrii grupului.
Ca să vă faceți o idee despre discursul urii promovat pe un grup care are, teoretic, rolul de a oferi cuvinte de folos duhovnicesc, vă oferim câteva mostre de “evlavie creștină”.
“Moșierii Max Fisher au cumpărat iarăși pământul tău , vândut de rudele tale nebune! Iarăși vei face greve în orașe de la anul și iarăși te vor impozita enorm ,te vor chinui, infometa și te vor bate ! Din nou vei răbda de foame ,frig și boala ! Te vor baga nebunii usr pnl psd în abatorul din Ucraina ! Îți vor răpi copiii să moară ca îngrășământ pe câmpiile BlackRock din Ucraina! Pentru că uiți, Darie ! Poți să scapi Darie, dacă nu uiți!”
“Președintele sodomitilor sodomizatori Lgbtq + pedofili și alte grozavii anale ce ar înspăimanta azi Gomora și Pompeiul , Lasconi analfabeta, face reclama la la wc… da. Uită-te la minutul 2 .58 sec TE CONDUCE PE TINE O IDIOATĂ CE FACE RECLAMĂ LA WC? UNDE ESTE DEMNITATEA TA ÎN FAȚA CELORLALTE POPOARE CU O ASEMENEA DEJECȚIE? Da, stupoare…face reclamă la aderența fecalelor pe wc…. și ea, angajată la varanul Sârbu Adrian, te va zdrobi aruncând tot ce ai iubit tu în Apocalipsă. Ea este un pericol atât pentru tine, cât pentru întreaga OMENIRE . EA POATE ADUCE MÂINE APOCALIPSA NUCLEARĂ!”
“Nu aș da pe mâna ei nici măcar o cutie de macaroane …. Le va arde neștiind că se fierb ! La fel cum ne-a ars ei, SS – satano sodomiții usr în plandemonie”.
Nota Redactorului: În zilele protestelor studențești din țară, pe live-urile celor care transmiteau de la fața locului apăreau destul de frecvent mesaje care includeau abrevierea “SS”, dar nimeni nu știa ce înseamnă. Chiar și noi am încercat să găsim o explicație pentru însemnătatea celor două litere. Ei bine, acest grup de creștini evlavioși ne-a ajutat să înțelegem la ce se referă ele: SS = satano-sodomiții.
“Să uiți că împreună cu SS iștii satano sodomiții usr-au participat la tot acest jaf genocidar cum nu a existat N I C I O D A T Ă în istoria Românilor și cele două grupuri de crima organizată Psd și Pnl. ÎN CÂTEVA ZILE AI OCAZIA SĂ-I PUI TU ÎN SAC NEGRU arafatiano-lgbt!”
Cuvintele de mai sus sunt puse pe seama unui anume Calistrat. E posibil să fie vorba de preotul cu același nume, care apare în mai multe filmulețe de susținere a lui Călin Georgescu pe grup.
Avem, însă, și campanie pro-Georgescu, asumată de mai multe voci, unele dintre ele foarte cunoscute publicului. Astfel, membrii grupului distribuie videoclipuri de susținere ale lui Călin Georgescu, în care protagoniștii sunt personalități precum Gheorghe Zamfir.
Grupul împrăștie nu doar ură, ci și panică. Pentru că frica e baza oricărei propaganda bune. Ca aici:
“Matematic, dacă electoratul PSD va da votul lui Călin Georgescu, acesta câștigă cu peste un milion de voturi în plus. Nu cred o secundă că liderii pesediști din teritoriu, mai ales primarii, vor cere ca loialii lor să dea votul unei îngrămădite care vrea „familie” homosexuală. Nu cred așa ceva, mai ales că nu mai au o conducere stabilă. Nici tot electoratul PNL nu va putea să o voteze pe Kamala de Câmpulung.
Ca să preîntâmpine acest rezultat, am fost anunțat din surse aflate în zonele instituțiilor de forță că Sistemul pregătește un eveniment. Mie mi s-a transmis textual că va fi „un atentat, ceva, un fel de Colectiv” și că „e nevoie de sânge ca să bulversezi societatea acum”. Dau această mărturie cu toată responsabilitatea.
Sunt două direcții posibile:
– atentat care să fie pus în cârca „extremei drepte”, a „legionarilor” sau „a Rusiei”, adică exact ce întrupează, în ochii tefeliștilor, Călin Georgescu. Posibil în adunările de protest useriste din București sau din alt oraș.
– atentat direct asupra lui CG, pe modelul Trump sau Fico al Slovaciei.
De ce nu m-ar mira? Scenariul american, în care ONG-urile Soros au dat foc la orașele americane după ce a ieșit președinte, în mod cu totul neașteptat, Trump (primul mandat), poate fi coroborat cu atentatele care au încercat să-l oprească în al doilea mandat.
Oricum ar fi, sper că patrioții din servicii, atâția câți or mai fi, vor dejuca asemenea planuri diabolice, care vor să mențină România, prin Lasconi, în plasa nenorocită a forțelor davosiene antihristice.”
Alt text similar din grup sună astfel: “S-a declanșat protocolul davos pentru România. Toate forțele externe sunt în alertă și în următoarele zile se vor concentra asupra implementării destabilizării suveranității și independenței statale a României prin implementarea agenților dubli de conjunctură aflați pe teritoriul țării de peste 30 de ani.
Activați toate forțele posibile pentru împiedicarea fraudării alegerilor prezidențiale în favoarea globaliștilor USR &Co.”
Vorbim, așadar, despre un grup de ură administrat de un preot. Unde sute de oameni (800, după cum estimează chiar preotul Constantin Iordăchescu) își varsă frustrările și ura asupra unor minorități sexuale sau partide politice, dar și asupra unor oameni ca și ei, pentru că au identificat monstrul într-un spațiu de gândire pe care ei nu-l pot asimila.
Totul, sub ochii îngăduitori ai preotului Iordăchescu, pe care l-am și contactat, pentru a afla de la acesta cum a ajuns să administreze, în numele Domnului, un grup al urii.
Însuși preotul Iordăchescu răspândește pe WhatsApp comunicate de presă ale Patriarhiei, neasumate de instituție
Preotul Constantin Iordăchescu însuși a distribuit pe grupul de WhatsApp un așa-zis comunicat de presă care ar fi fost transmis de Patriarhia Română cu privire la alegerile „criteriile utile pentru orientarea alegătorilor spre un vot corect, responsabil și folositor țării”.
Mesajul a fost șters de preot de pe grup a doua zi, după ce Patriarhia a comunicat, prin purtătorul de cuvânt, preotul Adrian Agachi, că „acest comunicat NU aparține Biroului de Presa al Patriarhiei. Circula pe rețelele de socializare, nu știm cine a fost responsabil de distribuirea lui”.
Totuși, după ce reprezentantului Patriarhiei i-a fost semnalat de către jurnaliști că mesajul din respectivul comunicat a fost publicat, în lunile trecute, de agenția oficială de presă Basilica, Adrian Agachi a răspuns că, de fapt, conținutul, în cea mai mare parte a lui, e asumat de Biserică, dar comunicatul în sine nu a fost transmis acum de Patriarhie:
„Pentru a părea cat mai veridic, autorul s-a folosit de aceste criterii existente încă din anul 2008 și republicate succesiv cu ocazia tuturor alegerilor (anul acesta au fost republicate în luna martie), adăugând la final o frază care induce cu ușurință în eroare și pare că promovează alegerea unui candidat anume. Am solicitat tuturor birourilor de presa din eparhii să nu promoveze acest comunicat, chiar dacă el conține și elemente asumate sinodal, întrucât nu a fost emis de noi”.
“A fost un minus al meu”
Redăm, integral, discuția avută cu preotul Iordăchescu.
Media Quality: Aveți câteva minute să vorbim?
Preotul Constantin Iordăchescu: Despre?
MQ: Am identificat niște canale de WhatsApp pe care dumneavoastră le administrați și acolo am găsit niște conținut care e straniu, în sensul că o parte din el e campanie pro- Călin Georgescu, iar o altă parte e un discurs al urii față de niște minorități.
C.I. : Eu în general am pus pe grup un regulament: fără campanie electorală. Am încercat în timpul liber să șterg tot ce a fost pe grupul acela, tot ce a fost postat drept campanie. Pe mine nu mă interesează campania, n-am făcut niciodată campanie și nu sunt de acord cu chestia asta, mai ales pentru că, din ce am observat eu, este vorba despre o împărțire a oamenilor și o ceartă între ei și nu e ok. De aceea, am oprit de o săptămână. Grupul se numețte Cuvinte Duhovnicești. Eu tot ștergeam, l-am lăsat un pic, că am avut alte treburi de făcut și, când am văzut că a explodat l-am propit și am încercat să șterg. Dacă o mai fi rămas și mi-o fi sărit ceva din vedere nu știu.
MQ: Probabil că în toată perioada asta în care lucrurile alea se scriau acolo cred că puteați să interveniți. Și nu mă refer doar la șters, ci chiar să le spuneți oamenilor, ca preot, că Dumnezeu nu e despre asta.
C.I.: Da, aveți dreptate pe partea asta. Am avut o perioadă cam aglomerată în momentul acela, am fost plecat un pic și în concediu și nu m-am concentrat pe partea asta. A fost un minus al meu. Eu personal, n-am făcut și n-o să fac vreodată campanie electorală, nu mă interesează aspectul ăsta.
MQ: Voiam să vă întreb dacă dumneavostră, personal, aveți o problemă cu comunitatea LGBTQ?
C.I.: Eu personal nu am nicio problemă nici eu ei, nici cu nimeni. Fiecare își vede de viața lui, nu lupt împotriva lor și n-am de ce să lupt, că și ei sunt ortodocși și sunt creștini. Sau nu sunt. Cum să vă zic? Nu sunt împotriva lor, nu sunt de acord cu ura împotriva lor, fiecare are opțiunea de a trăi cum vrea. Biserica într-adevăr condamnă păcatul și cam asta este.
MQ: Cine sunt oamenii aceia din comunitate?
C.I.: Sunt mai multe grupuri de Wathapp pentru mai multe persoane care doresc să intre. Eu am creat grupul pentru cuvinte duhovnicești, pentru formarea duhovnicească. Și drept este că în perioada asta a explodat aiurea. Motiv pentru care l-am oprit și am zis că după alegeri eu îi dau drumul. Pentru că ar fi trebuit să fi stat permanent să le spun să nu se mai certe, să nu mai vorbească așa, să stau să-i opresc.
MQ: Da, dar aveți o responsabilitate. În momentul în care fac și administrez un grup și acolo văd niște derapaje, eu trebuie să le spun oamenilor că nu accept așa ceva acolo.
C.I.: Aveți dreptate. Eu am spus și am repostat de nu știu câte ori regulamentul, am zis că nu facem politică.
MQ: Dar oamenii din grup sunt enoriașii dumneavoastră?
C.I.: Oamenii din grup nu știu de unde sunt, din cine știe ce colț al țării. Oamenii au avut acces printr-un link de distribuire și, în general, am pus un regulament. Dar nu poți să controlezi o masă de oameni. Grupul a ajuns la 800 de oameni. E foarte greu să controlezi o ditamai masa de oameni cu ce scriu, ce nu scriu și să intervin. Eu nu sunt angajat acolo. Au fost momente în care a curs cu mesaje.
MQ: Mai țineți minte când ați făcut grupul?
C.I.: Nu mai știu, acum un an, doi. Nu mai știu. E mai vechi grupul. Chiar nici nu mai știu.
MQ: Dumneavoastră slujiți la o biserică din București, nu?
C.I.: Da, dar aș prefera ca discursul meu să nu fie dat pe post, că în mod normal eu am crezut că avem o discuție particulară.
MQ: Dar eu nu v-am contactat în calitate particulară, m-am prezentat de la început. Eu am nevoie de un punct de vedere de la dumneavostră cu privire la un subiect pe care oricum îl scriu. Discuția noastră nu va apărea în formă audio înregistrată, ci în formă scrisă.
C.I.: Am înțeles. Eu am crezut că… M-ați întrebat niște chestii și na…
MQ: Păi e un lucru pe care l-ați făcut și pentru care vă asumați public responsabilitatea, pentru că public a fost făcut acel lucru.
C.I.: Mda, treaba dumneavoastră!
Sigur, preotul Iordăchescu, după cum vedem, lasă vina pe umerii oamenilor din comunitatea virtuală și susține că, atunci când nu i-au convenit acele mostre de ură, a închis posibilitatea membrilor de a mai posta. De fapt, Iordăchescu a făcut acest lucru la o zi după ce publicația noastră a început să publice despre aceste derapaje, unele dintre ele extrase chiar din aceste grupuri. A doua zi a și șters toate mesajele din grup.
Biserica e în toate, Dumnezeu nu…
Am vrut, sigur, să aflăm și care e poziția Patriarhiei Române cu privire la acest subiect și am transmis un set de întrebări purtătorului de cuvânt al instituției, Adrian Agachi. Iată atât întrebările noastre, cât și răspunsurile primite:
Media Quality: Cum comentează Patriarhia Română faptul că anumiți preoți administrează grupuri de WhatsApp și de Telegram, cu sute de credincioși, în care sunt promovate și tolerate mesaje de ură față de minorități, față de anumiți politicieni și susținători ai lor, față de o anumită parte a societății?
Patriarhia Română: Orice caz de acest fel poate fi raportat centrelor eparhiale de care aparține clericul respectiv. Biserica Ortodoxă Romană condamnă orice formă de ură și violență verbală și solicită întotdeauna clericilor evitarea amestecului în campaniile electorale.
MQ: Au voie preoții ortodocși să administreze grupuri de WhatsApp și de Telegram în care se face campanie electorală pentru un anumit candidat?
Patriahia Română: Cu siguranță, nu
MQ: Referitor la primele două întrebări, care sunt sancțiunile concrete pe care le poate lua Biserica Ortodoxă Română în cazul preoților care sunt implicați în campanie electorală și care ajută la promovarea unui discurs al urii față de anumite categorii sociale?
Patriarhia Română: Trimiterea lor în judecata Consistoriilor eparhiale, după cercetarea atentă și completă a fiecărui caz.
Sigur, aceste lucruri nu se întâmplă de acum. După cum am aflat chiar de la preotul Iordăchescu și din postările din comunitatea virtuală creată de el, campania lui Georgescu în bisericile și mănăstirile din România datează de luni bune, poate chiar ani. Noi am remarcat asta abia acum, pentru că Georgescu n-a stat sub radar pentru că l-a respins cineva din mass-media, ci pentru că exact asta i-a fost strategia. Și-a construit electoratul cu răbdare, colindând biserici și mănăstiri, realizând interviuri în locașuri de cult, cu sprijinul preoților. Este imposibil ca patriarhia Română să nu fi știut nimic despre toate astea. La fel cum e imposibil ca această expozie a lui Georgescu să nu fi avut o strânsă legătură cu implicarea BOR. Sau a unei părți din ea.
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară