Cumplitul caz al miilor de copii uciși în căminele-spital din „epoca de aur”. Daniel Șandru, IICCMER: „A existat un program clar de exterminare a lor, gândit de stat”

Căminele-spital. În fapt, 26 de lagăre de exterminare în care, în ani’80, teribila perioadă a „epocii de aur”, ar fi murit 15.000 de copii considerați „nefolositori” de comuniști. Vorbim despre copii cu dizabilități motorii sau psihice, încadrați medical drept „irecuperabili” și, deci, incapabili să poată vreodată pune umărul la construirea „omului nou”, așa cum își dorea fostul regim.

O investigație de amploare făcută de experții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care s-a finalizat cu un denunț penal făcut de aceștia la finele anului 2023, scoate în evidență detalii cutremurătoare despre cum erau „îngrijiți” mii de copii care și-au găsit sfârșitul în „lagărele” din Cighid, Sighetul Marmației și Păstrăveni (Neamț).

Ce fac oamenii legii? Cât interes și-au dat în a face o investigație similară în cazul căminului-spital de la Siret? Mai pot fi trași la răspundere cei care se fac vinovați de uciderea a mii de suflete, prin lipsa unui tratament medical corespunzător, prin înfometare, ținerea în frig și bătaia lor? Daniel Șandru, președintele IICCMER, a oferit detalii despre aceste lucruri într-un interviu pentru MediaQuality.ro.

MediaQuality.ro: Când a pornit investigația IICCMER privind căminele-spital și ce a stat la baza acestui demers?

Daniel Șandru: Investigația a început în anii 2015 – 2016, fiind coordonată de expertul IICCMER Florin Soare. În 2017, colegul meu a depus primul denunț penal privind cazurile de la căminul-spital din Cighid, Sighetul-Marmației și Păstrăveni. Pe 1 iunie 2018, a fost un nou denunț penal, care privea spitalul de neuropsihiatrie pediatrică de la Siret. Florin Soare a plecat de la constatarea că, în 1989, erau 26 de astfel de cămine-spital pentru copii considerați irecuperabili. Copii cu dizabilități de natură motorie sau psihică.

În cele mai multe cazuri, chiar familiile îi duceau pe copii în astfel de stabilimente și, mai mult decât atât, pentru că în asta consta și cinismul fostului regim, familiile chiar plăteau pentru ocrotirea și îngrijirea lor. Copiii erau împărțiți în trei categorii: recuperabili, parțial-recuperabili și irecuperabili. Niște comisii medicale, de regulă, dădeau certificatele, care erau, de fapt, o condamnare la moarte pentru copiii irecuperabili.

Investigația IICCMER a pornit de la sesizări făcute de victime sau de familiile lor?

Nu. Institutul a început această investigație la fel cum s-a ocupat și de memoria victimelor din anii ‘50-’60. Au fost investigate abuzurile și crimele torționarilor și, astfel, au rezultat cazurile Vișinescu și Ficior, singurele două condamnări din această zonă. Apoi, colegii mei s-au îndreptat, firesc, spre anii ’70-‘80, pentru că exista acest mit, resuscitat acum, al unei Securități rele în vremea lui Dej și al unei Securități bune în vremea lui Ceaușescu. Respectiv al unui comunism rău și al unuia bun.

Multă lume a uitat de acel Decret nr. 770/1966, care interzicea întreruperile de sarcină. Pot spune clar că unul dintre principalele efecte ale acelui decret a fost apariția acestor copii din căminele-spital, pe lângă copiii nedoriți, pe lângă cele 10.000 de femei care și-au pierdut viața ca urmare a întreruperilor de sarcină ilegale.

Ce ați descoperit, până acum, în urma investigaților făcute în căminele-spital?

Colegii mei au constatat că există un tipar al acestor cămine-spital. De regulă, ele sunt situate în zone marginale, ferite de ochii lumii. Spre finalul fostului regim, acestea au fost transferate din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea Ministerului Muncii. Acest lucru ne arată că eticheta de „irecuperabili” era legată direct de perspectiva productivității pe care acești copii ar fi putut-o avea dacă ar fi fost recuperați.

Astfel că, ei fiind încadrați drept „irecuperabili”, ei erau, practic, nefolositori regimului. Erau decăzuți din rangul de ființe umane și, de aici, toată lipsa de grijă a regimului față de ei. Asta am susținut noi în ultimul denunț penal pe care l-am făcut, spre deosebire de primele două, anume că a existat un program clar de exterminare a copiilor din căminele-spital.

Regimul nu avea niciun gând să îi trateze, de moment ce nici nu mai erau în grija Ministerului Sănătății.

Nu, absolut niciunul. Dimpotrivă, regimul voia să scape de ei. Ce avem în plus în acest ultim denunț făcut la finele anului trecut față de constatările noastre anterioare este un raport medical semnat de un neurolog pediatric și de un neuro-psihiatru, care au cercetat fișele medicale ale copiilor și care au constatat că medicația care li se administra era una de factură narcoleptică. Cei doi experți au mai constatat că o medicație care exista pe piața globală la acel moment și care i-ar fi putut ajuta pe copii nu le-a fost administrată niciodată.

Unii dintre copii, dacă ar fi fost tratați corect, chiar ar fi putut fi recuperați. La lipsa unei medicații corecte se adaugă frigul, mizeria, abuzurile fizice și psihice, înfometarea la care victimele erau supuse. Toate aceste lucruri, până când copiii mureau. Aceste cămine-spital erau, de fapt, niște antecamere ale morții. Sistemul se lipsea, practic, de niște copii care, în perspectivă, ar fi ajuns să-l coste, asta deși, repet, costurile erau asigurate de părinți. Însă regimul considera că acei copii nu ar fi produs niciodată nimic pentru valorizarea a ceea ce comuniștii aveau în plan la nivel ideologic, respectiv „omul nou”. În cazul de față era vorba despre niște copii pe care inclusiv familiile păreau să îi îndepărteze din viața lor.

Care era rata de mortalitate în aceste centre de exterminare, așa cum le-am putea numi?

La Plătărești, de exemplu, rata de mortalitate a fost de 50%. Din peste 800 de copii instituționalizați, 436 au murit acolo. Este ceva inimaginabil! Am avut noroc că la Tătărești am găsit dosarele, care erau păstrate într-un pod al fostului cămin-spital. Colegii mei au găsit toate certificatele de deces, lucru care ne-a permis să depunem la parchet un dosar de 1.500 de file cu aceste documente. Parchetul General ne-a confirmat deja înregistrarea dosarului și deja a avut loc o întâlnire între colegul meu, Florin Soare, și procurorul de caz. Urmează să mai depunem 10.000 de file din dosarele medicale ale copiilor, prin care vrem să demonstrăm că, de fapt, a fost vorba despre un program gândit sistematic de regim împotriva acestor copii.

Despre câți copii morți în căminele-spital vorbim, în total, din investigațiile IICCMER de până acum?

Vorbim despre 2.207 copii morți. Estimările noastre merg, însă, înspre 15.000 de copii morți, pentru toate celelalte cămine-spital care existau în țară. Anul acesta, vom continua investigațiile cu încă patru astfel de cămine.

Împotriva cui au fost făcute plângerile penale și care sunt faptele vizate?

Spre deosebire de cazul Siret, de data aceasta am depus plângeri penale cu nume și prenume, pentru tratamente neomenoase. Sunt vizați medici, asistenți, îngrijitoare care au lucrat în acele cămine. Dar și foști reprezentanți ai partidului, ai PCR. Vorbim despre persoane care sunt în viață și care pot fi trase la răspundere. În plus, ceea ce am depus la dosarul de la parchet, avem martori care sunt în viață, precum și supraviețuitori, care pot depune mărturie.

În timpul investigațiilor, IICCMER a discutat și cu victimele, și cu cei împotriva cărora au fost făcute plângerile penale?

Da, avem interviuri cu ei, pe care le-am pus la dispoziția procurorilor. Nu le putem face publice, fiind în curs ancheta penală.

În mare, însă, care a fost reacția celor cu care au fost făcute interviurile? Ce au spus?

Unii dintre supraviețuitori și martori au recunoscut că erau condiții groaznice. Un fost director de la Plătărești, care și-a și dat demisia prin anul 1988, a invocat faptul că el trimitea constant scrisori la partid, la Ministerul Muncii, în care se plângea că în centru nu era suficientă hrană, că nu era căldură, că nu existau medicamente.

În arhive s-au găsit dovezi care să ateste că partidul, cei care conduceau fostul regim aveau cunoștință de ceea ce se întâmpla în căminele-spital?

La Plătărești am descoperit documente în arhive care adeveresc ce spunea fostul director, anume că erau făcute solicitări pentru hrană, pentru medicamente, pentru lemne, dar nu existau răspunsuri. În alte situații nu am găsit astfel de documente. Se mai făceau inspecții, dar asta pe la finele anilor ‘70, începutul anilor ’80, când se inaugurau. Apoi, nu mai trecea nimeni pe acolo. Însă regimul știa clar despre rata mortalității, doar că nu interesa pe nimeni. În majoritatea cazurilor, decesul era justificat prin bronhopneumonie, însă, de fapt, copiii mureau din alte cauze. Îi spălau iarna cu apă rece, cu furtunul, le aruncau câte un biberon cu lapte, cum ai arunca hrană la animale, câștiga cel mai puternic. Sunt mărturii cumplite în aceste cazuri.

Morțile acestor copii, investigate de IICCMER, apar menționate în Raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), „Child abuse in institutions in Europe”, din acest an. Cum a ajuns cazul în atenția oficialilor UE?

Noi am fost audiați de reprezentantul unui raportor al Consiliului Europei, în septembrie anul trecut. I-am facilitat o vizită la Plătărești și i-am prezentat toată această cazuistică, cele două denunțuri penale care erau depuse atunci, precum și faptul că urma să-l depunem și pe cel de-al treilea, la finele lui 2023. Am fost bucuroși să constatăm că am fost invocați pe cazul România, în acest raport. Problema este, însă, la procurori și la judecători, pentru că am avut cazul Siret, care a fost clasat, absolut de neînțeles. Nici măcar nu și-au bătut capul să vadă despre ce a fost vorba în acel dosar.

Ce a menționat procurorul în ordonanța de clasare?

În cazul Siret, ne-a spus că nu mai există arhivă, că a ars, ceea ce este adevărat, însă parchetul nu a audiat nici măcar martorii. Vorbim despre domnul procuror Iacob, care bănuiesc că e înainte de pensie și probabil vrea să plece liniștit din funcție. Înțeleg că în cazul Plătărești, cel mai recent, cei doi procurori desemnați să se ocupe de dosar sunt tineri și sperăm să investigheze cazul cu mai mare atenție. Le-am spus că noi credem că este vorba despre o acțiune sistematică a statului și că avem raportul medical, cu parafă, semnătură. Le-am pus teancuri de documente la dispoziție, mărturii ale victimelor, martorilor, trebuie doar să investigheze.  

Avem, așadar, cazul Siret închis, cu cercetări făcute de procurori în mod dezinteresat. De cealaltă parte avem cazurile Vișinescu și Ficior, ambii condamnați în urma denunțurilor IICCMER. A fost ceva diferit în felul în care oamenii legii au acționat în aceste ultime două cazuri față de dosarul Siret?

Acesta a fost și senzația noastră, că în cazul Siret procurorii și-au făcut treaba în mod dezinteresat. Ce pot spune este că, în cazurile Vișinescu și Ficior, doamna procuror a fost realmente autodidactă și a ținut să fie permanent în legătură cu experții IICCMER care făcuseră investigațiile. A învățat ce înseamană comunism, ce a fost tipul acela de regim, din perspectiva represiunii, lucruri pe care nu le făcuse în școală. Asta este o mare lacună, deoarece sunt magistrați care nu sunt în stare să încadreze un caz de acest gen în contextul istoric și politic al vremurilor de atunci. Pentru că dacă o pui faptele doar în cheia codului penal, nu ai cum să rezolvi un astfel de caz în mod corect.

În dosarul Siret a existat vreun fel de comunicare între procurorul de caz și experții IICCMER?

Nu, absolut nicio comunicare. În mai 2022, am avut niște săpături la Păstrăveni, au fost procurorii la fața locului, pentru că ei coordonează aceste acțiuni. Am descoperit două trupuri de copii, au prelevate probe și urma să ni se transmită rezultatul investigațiilor de la IML.

Și vi s-a transmis acest rezultat?

Nu, niciodată. În schimb, a venit ordonanța de clasare.

În afară de căminele-spital, ce investigații mai are în IICCMER anul acesta?

O altă latură, pe care sperăm să o deschidem în acest an în investigațiile noastre, este legată de internările psihiatrice din anii ’80. Adică, nu te mai lua duba ca în anii ’50, ci te duceau în fața unei comisii medicale, care te cataloga ca fiind un om cu probleme la cap și te trimitea în stabiliment. Loc în care erai, de fapt, exterminat.

Tot în acest an, vrem să depunem denunț penal și pe cazurile frontieriștilor, plângeri pe care le vom face la Parchetul Militar. Vorbim despre ofițerii la Grăniceri, care dădeau ordinele în urma cărora cei care treceau granița fraudulos, dorind să fugă din țară și să scape de „raiul” socialist, erau împușcați de soldați. În acest caz, pe lângă împușcarea celor care încercau să treacă granița ilegal, colega mea Luciana Jinga, care coordonează acest proiect al frontieriștilor, a sesizat și faptul că existau o serie de abuzuri între ofițeri și soldați. Asta pentru că erau situații în care soldații nu voiau să pună în aplicare ordinele ofițerilor. Nu voiau să omoare oamenii. Era o nebunie pe graniță, în anii ’80. În perioada 1980 – 1989, în dosarul frontieriștilor, din datele pe care le avem acum, au fost între 1.000 și 1.500 de morți.