Sunt deja ani întregi de când asociația “Dăruiește Viață” se implică în procesul de îmbunătățire a sistemului medical românesc mult mai mult decât o face statul român. Și trebuie să fii orb sau răuvoitor ca să nu vezi limpede asta. Totul a început cu o dorință modestă: aceea de a face toalete în saloanele secțiilor de oncologie din România, ca să nu mai stea copiii bolnavi la coadă pe holuri. Dar visul a crescut de la un an la altul până s-a materializat într-un spital ridicat de la zero exclusiv din donații. Ce urmează? Ei bine, un campus medical modern, adaptat secolului în care trăim și nevoilor pacienților din țările civilizate.
MEDIA QUALITY a vrut să urmărească evoluția visului care ridică spitale și, în acest sens, a provocat-o la o discuție pe Oana Gheorghiu, una dintre cele două fondatoare ale proiectului Dăruiește Viață. Am purtat astfel un dialog relaxat despre ambiții, renunțări personale, frustrări, anxietăți, stat și muncă. Am ajuns astfel și la niște concluzii, multe dintre ele optimiste, pe care vă invităm să le citiți în rândurile următoare.
MEDIA QUALITY: Voi, atunci când ați făcut primii pași în povestea Dăruiește Viață v-ați gândit vreodată că o să ajungeți atât de departe?
OANA GHEORGHIU: Păi nu ne-am gândit, că la început, când am pornit Dăruiește Viață nu ne gândeam decât la cum să facem toalete în saloane. Asta a fost ideea, pentru că noi am înțeles că în secțiile de oncologie din România, copiii stau la coadă la toalete. Și ideea noastră asta era: să ajungem în secolul ăsta cu saloanele de oncologie. Și am luat-o încetul cu încetul. Am început cu Timișoara, am continuat cu București, la Fundeni și la Spitalul Universitar, am fost la spitalul de copii din Brașov. Ăsta a fost începutul asociației: construcția de toalete în spitale. Și nu numai, evident. Am făcut și camere sterile, și laboratoare de biologie moleculară, dar știam că e foarte grav că acei copii erau trați în secții în care nu existau grupuri sanitare.
Care a fost momentul în care v-ați dat seama că puteți face mult mai mult de atât?
OANA GHEORGHIU: A fost un proces. La Marie Curie am fost ca să construim toalete în saloane. A aflat că nu se poate din punct de vedere tehnic. Pe de o parte, spațiile erau foarte înguste și n-am fi avut spațiul necesar să facem toaletă și, în al doilea rând, nu exista o instalație dimensionată în așa fel, încât să ducă mai multe toalete. Și atunci a apărut această idee să construim un etaj, astfel încât oncologia să ajungă în secolul XXI. Cum nici lucrul ăsta nu s-a putut, pentru că n-am găsit unde să construim un etaj, am început să vorbim despre construcția unei clădiri de la zero. Evident că nu credeam că așa ceva se poate face sau că putem face noi, realizam că în România e o provocare să te gândești că poți construi ceva de la zero. Dar am pornit la drum. În sensul de a căuta o soluție să construim un etaj. La sfârșitul lui 2017 am obținut autorizația de construire, pe care am cerut-o pentru maximul de înălțime posibilă. Asta însemna 9 niveluri. Și noi estimam că o să putem construi până la etajul 3, nu ne imaginam că oamenii o să creadă și o să doneze în așa fel încât să ne imaginăm că vom construi un spital. Dar a fost un context, și politic, care cumva ne-a ajutat. În perioada Dragnea, oamenii erau cumva disperați să se agațe de ceva. Aveau nevoie de un proiect, cred. De ceva în care să creadă. Oamenii începuseră să vadă că efectiv se ridica o clădire și, văzând-o cum crește, și încrederea lor a crescut proporțional. Și așa am reușit.
Când ați reușit să construiți acel spital, voi ați promis că proiectul va continua. Și aș vrea să știu care e următorul pas pentru voi.
OANA GHEORGHIU: Vor fi mai multe etape. În momentul acesta, noi încercăm să susținem Spitalul Marie Curie să crească și pe zonele celelalte: pe dezvoltarea personalului, pe creșterea calității actului medical, pe introducerea digitalizării în spital, pentru că noi știm că mutarea într-o nouă clădire înseamnă o oportunitate extraordinară de a-i face pe oameni să fie mai deschiși la schimbare. Pe celălalt palier, lucrăm deja la clădirea numărul doi. Asta nu înseamnă că am început construcția, ci că lucrăm la partea de proiectare. Am făcut un masterplan în care am stabilit exact ce fel de clădire trebuie să fie, ce spații auxiliare trebuie să conțină și acum suntem în faza în care ne uităm către proiectanți, astfel încât în următorii doi ani să ne putem apuca și de construcție.
La partea de finanțare cum stau lucrurile?
OANA GHEORGHIU: Avem deja niște bani strânși din anii anteriori, iar noi vorbim de ceva vreme despre un campus medical, că asta ne dorim, să ajungem să avem aici, la Marie Curie, un campus medical adevărat, primul din România, în care copilul să beneficieze de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de multidisciplinaritate. Și atunci visul acesta a devenit nu numai un vis al nostru, ci și al celor care ne susțin. Anul ăsta sperăm să strângem în continuare bani, pentru că noi ne-am luptat, după cum știi, și pentru păstrarea facilităților fiscale. Guvernul a încercat cumva să renunțe la ele și să le anuleze, am avut două întâlniri cu primul ministru și am reușit să blocăm această inițiativă de a anula facilitățile fiscale și, cel puțin până la alegeri, sperăm că nu vor mai îndrăzni să facă alte tentative. Așa că suntem optimiste și în privința finanțării. Și cred că această clădire pe care am terminat-o a dat și mai multă încredere oamenilor care poate până acum n-au avut încredere. Am fost la o emisiune la radio, o emisiune în care și ascultătorii puteau să intervină, și a sunat un domn și a început cumva conversația cerându-și scuze. Că n-a avut încredere și că, de când am început, așteaptă să eșuăm. Și să spună că, de acum, toți banii pe care o să-i facă el și o să-i poată dona din impozitul pe profit o să vină către proiectele noastre și cumva, îi părea rău că n-a făcut asta mai devreme.
Voi sunteți conștiente că ați setat cumva niște standarde de bune practici pentru ONG-urile din România?
OANA GHEORGHIU: Nu știu dacă suntem conștiente și nu știu dacă le-am setat. Eu cred că prin acțiunile noastre am făcut bine zonei non-guvernamentale din România. În primul rând că, înainte să existe Dăruiește Viață, noi am identificat aceste facilități fiscale și le-am scos la lumină. ONG-urile din România nu le foloseau, nu știau despre ele. Și asta a fost etapa cea mai important pentru zona non-guvernamentală, când au realizat că au acces la niște finanțări despre care habar nu aveau. În rest, dacă am setat niște standarde, noi ne-am bucura. Pentru că trebuie să recunoaștem că există și în zona non-guvernamentală încă multe zone gri sau chiar negre…
În ultimii ani, atât tu, cât și Carmen Uscatu, ați ajuns să aveți o uriașă notorietate. Cum gestionezi, la nivel personal, problema notorietății?
OANA GHEORGHIU: Eu nu mă simt deloc o persoană notorie, sinceră să fiu. Adică nu mi se întâmplă prea des să ies pe stradă și să mă recunoască lumea. Ceea ce cred că e absolut normal. Mi se întâmplă să mă mai recunoască oameni uneori, dar nu e ceva frecvent. Nu mă confrunt deloc cu această problemă. Eu sunt azi așa cum eram și acum zece ani. Nu simt nicio diferență la nivel personal.
Și dacă ai amintit de nivelul personal, anii aceștia de Dăruiește Viață au însemnat, sigur, multe realizări, dar cred că și niște renunțări. Dacă ar fi să considerăm ziua de azi o zi a bilanțului, ai vreodată sentimentul că ai pierdut lucruri importante la nivel personal în timp ce luptai pentru obiective colective?
OANA GHEORGHIU: Nu știu dacă am pierdut ceva. Am conștientizat de foarte multă vreme că nu sunt genul de om care să poată face bani pentru el însuși. Asta pentru că și înainte să fiu în ONG, am lucrat în niște companii pentru care am reușit să fac lucruri bune și să-mi fac treaba bine și să fiu eficientă în a aduce bani respectivelor companii. Dar n-a fost niciodată pentru mine un scop în viață să fac bani. Poate oamenii se gândesc că aș fi putut face o afacere și aș fi putut face bani pentru mine, ceea ce e foarte posibil. Dar eu cred că lucrul ăsta se întâmplă dacă tu ești croit așa, or eu nu am fost construită în felul ăsta. Nu simt nici că am făcut sacrificii, pentru că mi-a plăcut foarte mult ce am făcut, am simțit adesea frustrare, mi s-a întâmplat să fie perioade lungi în care să am o anxietate foarte mare și să simt o presiune foarte mare, dar nu mă simt un om care s-a sacrificat. Simt că a fost alegerea mea și sunt împăcată cu ea.
Cum vezi anul 2024 pentru Dăruiește Viață și pentru societatea românească în general?
OANA GHEORGHIU: Cred că anul 2024 este un an extrem de important și extrem de important pentru noi, ca societate civilă. De obicei, urechile policienilor sunt mult mai deschise în ani electorali și cred că noi, cetățenii, ar trebui să învățăm lecția asta, să profităm de ea și să obținem maximul pe care-l putem obține de la clasa asta politică pe care o avem, în forma în care ea este, la nivelul la care ea este. Eu sunt un om optimist prin definiție și cred că anul acesta e unul în care putem face multe lucruri și putem pune presiune mai mare.
Dar ai observat și tu că în ultimii ani, nu prea mai avem o societate civilă activă, ca acum patru sau cinci ani?
OANA GHEORGHIU: Eu cred că asta nu a dispărut, societatea civilă există, doar că n-a mai simțit motivația necesară. Până la urmă, noi suntem într-un fel sau altul în funcție de scopul pe care-l avem. Poate că în ultimii ani n-am mai fost la fel de motivați. Trebuie să recunoaștem și faptul că pandemia ne-a schimbat un pic pe toți. Dar eu sunt opimistă. Pentru că românii au această caracteristică de a se salva de pe marginea prăpastiei. Pe ultima sută de metri, facem cumva un salt și scăpăm.
Nu te sperie asscensiunea partidelor extremiste pe scena politică? Adică te gândești vreodată că e posibil să fie nevoie să discuți cu AUR?
OANA GHEORGHIU: Nu mă sperie, pentru că eu am vechime, am făcut Piața Universității, am prins și vremea când Corneliu Vadim Tudor era să fie președintele României, dar nu era să fie, că el m-a făcut să-l votez pe Iliescu, ceea ce, cu un an înainte, aș fi jurat că n-o să fac vreodată în viața mea. Și Corneliu Vadim Tudor, și Partidul România Mare ajunseseră undeva la 20 și ceva la sută. Cred că era o etapă și atunci, e o etapă și acum.
Spune ceva despre societate etapa asta?
OANA GHEORGHIU: Da, spune ceva despre starea societății. Spune că societatea nu-și găsește încă locul, că nu avem niște oameni în politică atât de vizionari și cu un discurs atât de captivant, încât să ne găsim undeva zona pe care s-o susținem. Și asta e valabilă și pentru cei moderați, nu doar pentru cei captivați de extremism. Suntem cu toții un pic cetățeni turmentați și o să votăm pe cei mai puțini răi, că așa e în România tradiția, dar cred că trebuie să-ți fie foarte rău ca să te trezești și să-ți dai seama că trebuie să încerci să și urci. Asta de la optimismul meu vine. Da, mă sperie și mă întristează ceea ce văd că se întâmplă în Parlament, unde a ajuns discursul politic, în ce hal se comportă oamenii acolo, este dezamăgitor. Dar măcar știm că de aici pornim. Măcar știm cât de rău suntem…
Și dacă ar fi să dai un sfat „cetățenilor turmentați” în anul 2024, care ar fi acela?
OANA GHEORGHIU: Ar fi să meargă la vot, orice ar fi, și din tot ce oferă acum clasa politică să aleagă varianta mai puțin rea. I-aș mai sfătui să nu creadă în soluții-miracol, pentru că astea nu există și că fără muncă nu se poate face nimic. Iar cel maim ult contează implicarea fiecăruia dintre noi și o exigență tot mai mare față de politicienii noștri din zona noastră, cu primarul din satul sau orașul din care ești, cu parlamentarul. Oamenii ăștia nu se simt trași de mânecă de nimeni. Și atunci de ce ar face ceva? Și noi suntem așa: dacă știm că lucrurile pe care le facem n-au consecință, nu ținem neapărat să muncim. Dacă am ști că de mâine curg banii în contul nostrum fără să facem niciun efort, probabil că majoritatea ar sta acasă. Așa e și în politică. Dacă politicienii știu oricum că sunt votați, de ce să facă spitalul în orașul tău? De ce să asfalteze strada? Asta ar trebui să facă cetățeanul: să pună mai multă presiune. Și sper că încetul cu încetul vom învăța și asta.
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
