O pensiune din Călimăneşti a luat foc. Un angajat a murit, iar 12 turiști și patronul au reușit să se evacueze

Publicat:

Distribuie articolul:

Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, 4 februarie, la o pensiune din localitatea Călimăneşti. Un angajat al pensiunii a murit, iar 12 turiști împreună cu proprietarul au reușit să iasă din clădire, a anunţat ISU Vâlcea, conform News.ro.

Trei persoane, între care și proprietarul, care a suferit arsuri în zona mâinilor, au fost transportate la spital. Conform declarațiilor proprietarului, în pensiune erau cazate două familii – opt adulţi şi patru copii, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

„Pompierii militari intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimăneşti. Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01.

Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Staţiei de Pompieri Brezoi, cu cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.

A fost direcţionat spre locul evenimentului şi SVSU din localitate. La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu două etaje, cu degajări mari de fum”, a transmis ISU Vâlcea.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Discursul urii, strategia de campanie pro-Georgescu, administrată online de oameni ai Bisericii. Cazul preotului Constantin Iordăchescu și al grupului de creștini care vrea să-i...

Ascensiunea lui Călin Georgescu în preferințele românilor pare, dintr-o dată, explicabilă. Ba chiar am îndrăzni să spunem că totul s-a bazat pe o strategie...

BREAKING Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

Curtea Constituţională a României a respins, luni, 2 decembrie 2024, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul...

N-aduce votul ce-aduce votatul

În aceste zile, se fac tot felul de calcule referitoare la posibilele majorități ce ar putea da viitorul guvern. Toate sunt raportate la variabila...

Corneliu Bjola, profesor la Oxford: Soluţia Bolojan pare să dea rezultate. Vedem în Parlament două grupări, una pro-europeană, mai coezivă, şi una suveranistă, mai...

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Oxford, spune că PNL şi PSD, cele două „mari partide care au pierdut candidaţii” la turul întâi...

ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Elena Lasconi: Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a făcut apel la unitate, în discursul ţinut duminică, după închiderea procesului de votare. ”Noi, dacă suntem uniţi, roboţii ruşi...

ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Kelemen Hunor (UDMR): Sunt mândru pentru acest rezultat. După calculele noastre, vorbim de 5,5% sau 5,6%

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după închiderea urnelor la alegerile parlamentare, că este mândru pentru acest rezultat, el precizând că, după calculele...

Articole asemănătoare

Între alegeri: fragmentare politică şi avans mesianic

Moştenirea nefastă a mandatelor lui Klaus Iohannis se întregeşte o dată cu votul de la parlamentare. După deceniul...

Discursul urii, strategia de campanie pro-Georgescu, administrată online de oameni ai Bisericii. Cazul preotului Constantin Iordăchescu și al grupului de creștini care vrea să-i...

Ascensiunea lui Călin Georgescu în preferințele românilor pare, dintr-o dată, explicabilă. Ba chiar am îndrăzni să spunem că...

BREAKING Curtea Constituțională a validat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Finală între Călin Georgescu și Elena Lasconi pe 8 decembrie

Curtea Constituţională a României a respins, luni, 2 decembrie 2024, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale,...

N-aduce votul ce-aduce votatul

În aceste zile, se fac tot felul de calcule referitoare la posibilele majorități ce ar putea da viitorul...