Carmen Dumitrescu

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

Articole scrise de acest autor

PROFESORUL DE ABUZ. Eugen Iordănescu, acuzat că își umilește studenții: „Mai urc studenții în picioare pe mese sau scaune, îi pun să umble pe...

Cu câteva luni în urmă, 34 de studenți din anii II și III ai Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, din cadrul Universității “Lucian...

Un medic ginecolog din Timișoara, acuzat că și-ar fi incendiat o pacientă pe masa de operație. Tânăra caută vindecarea în justiție

Teodora Pocol are 23 de ani, și-a terminat masteratul în Media Digitală și lucrează la o corporație în Timișoara. De anul trecut, viața Teodorei...

Ciucă, devenit viral după ce l-a caracterizat pe Ciolacu drept responsabil, onorabil și predictibil. Înțelesese greșit întrebarea

Nicolae Ciucă face gafă după gafă în emisiunile TV în care este invitat. După ce a explicat într-un interviu cu Denise Rifai că apa...

Diana Șoșoacă, cercetată de Parchetul General pentru declarații de tip legionar

Senatoarea Diana Șoșoacă este vizată de o anchetă a Parchetului General, după ce a promovat într-un videoclip postat pe Internet mesaje de tip legionar....

Reacții după investigația OCCRP despre relația Geoană-Rusia: „Parcursul electoral al lui Mircea Geoană s-a cam încheiat”

O investigație a jurnaliștilor OCCRP a devoalat niște legături foarte interesante între un apropiat al lui Geoană și Rusia. Mai exact, jurnaliștii au arătat...

Florinela Georgescu (director ANM): „Sursa a fost mass-media românească, care a inventat acest ciclon”

După isteria generală care a marcat ultimele zile, în care românii au așteptat îngrijorați "ciclonul Ashley", directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela...

Cele mai recente articole