Călin Georgescu, candidatul modest cu depozite bancare de sute de mii de euro și urmașul legionar al unei familii de comuniști bine poziționați

Publicat:

Distribuie articolul:

Călin Georgescu nu e un personaj apărut de nicăieri, așa cum mulți spun în aceste zile. Povestea lui începe din anii ’60, când s-a născut într-o familie de comuniști bine poziționați, în buricul Bucureștiului, în Cotroceni. Tatăl lui, Scarlat Georgescu, a fost autorul unui manual de cadastru funciar pentru liceele agricole, folosit pe scară largă în perioada comunistă, iar mama lui, Aneta, a fost secretară a Ministrului Agriculturii în anii 60.

Înțelegem astfel că e greu pentru Georgescu să aibă o problemă cu ideile totalitariste, de vreme ce părinții lui au fost parte a sistemului de atunci și s-au bucurat de o viață confortabilă, în vremurile în care majoritatea românilor sufereau de foame, frig și întuneric. Debutul în viață i-a fost, așadar, favorabil.

Au urmat pentru el niște ani de studiu la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București în 1986, după care a finalizat niște cursuri postuniversitare în securitate și apărare la Colegiul Național de Apărare „Carol I”. S-a format în sistem, așa că toată cariera și-a construit-o în sistem.

A fost director în Ministerul Afacerilor Externe și director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, iar până în 2012 a fost raportor special la ONU și până în 2015 a ocupat poziția de președinte al Centrului European de Sprijin din Winterthur (Elveția) al Clubului de la Roma (European Support Centre for the Club of Rome).

Deși e un om pe care sistemul l-a construit, s-a remarcat prin declarații anti-sistem și prin propagarea de conspirații, profitând, la fel ca și Simion și Șoșoacă, de contextul pandemic pentru a obține adepți. Dincolo de afirmațiile legate de faptul că nu crede în virușii pe care nu-i poate vedea și de filmarea în care Georgescu, cufundat în apă rece, declară credința în propriul sistem imunitar, Georgescu s-a remarcat îndeosebi pentru simpatiile sale legionare.

Nu știm dacă admirația pentru legionari are vreo legătură cu desprinderea firească de părinții comuniști, însă e cert că Georgescu și-a făcut icoane din niște oameni care au fost acuzați de crime împotriva umanității și genocid. Am intrat în posesia unor capturi de ecran de pe un grup de Telegram al susținătorilor lui Georgescu, în care avem surprinse câteva dialoguri între membri la momentul calificării lui Georgescu în turul al doilea al prezidențialelor. Ce ne-a uimit au fost referințele repetate la Georgescu cu apelative de tipul: “Mareșalul” sau “Căpitanul”. Mai mult, tonul general al dezbaterii e unul tipic extremei drepte. Iată câteva exemple: “Mareșanul a uimit clica politică, iar toată propaganda ocultistă, chiar dacă îl denigrează, îi fac un mare bine”, “Căpitanul Călin Georgescu!” sau “Trăiască legiunea!”.

Extremismul de dreapta a fost parte inclusiv din activitatea didactică a lui Georgescu. Și avem în acest sens mărturia lui Narcis Popescu, fost student al Universității București, care l-a avut pe Georgescu profesor la un curs optional în anul 2.

“Ce mi-a rămas în minte – scrie el – e că la examen un coleg modest ca nivel de cunoștințe a luat 10 doar pentru că și-a încheiat lucrarea cu formula: Trăiască legiunea și Capitanul!”

În acest moment, Georgescu câștigă un salariu de 72.000 lei pe an de la Universitatea din Pitești. Asta înseamnă că în contul lui Georgescu intră în fiecare lună suma de 6000 de lei, care e un venit bun, dar nu e ceva care să te determine să-l vezi ca pe un om înstărit. Ei bine, dacă te uiți în conturile lui bancare remarci că Georgescu are depozite de 100.000 de euro într-un cont și 164.000 euro în alt cont.

Și nu vă gândiți că poate soția a venit cu un aport substantial care justifică acele depozite bancare semnificative, pentru că, dacă e să ne luăm strict după declarațiile oficiale ale acesteia, Cristela Georgescu câștigă puțin peste 2000 de lei pe lună. Aceasta ar fi specializată în „sănătate naturală, nutriție integrativă, detoxifiere și regenerare celulară, iridologie clinică, terapii de echilibrare energetică”.

Ce e interesant e faptul că în această campanie electorală, Călin Georgescu nu a declarat la AEP niciun venit și nicio cheltuială.

Potrivit Expert Forum, Călin Georgescu nu a declarat venituri și cheltuieli și a confirmat acest fapt și în intervenții publice. Există însă indicii care conduc la ideea că nu s-ar fi putut face o astfel de campanie fără costuri. Astfel, în data de 20.11.2024, Biroul Electoral Central, printr-o decizie legată de o contestație, confirmă faptul că s-au distribuit materiale electorale în beneficiul lui Georgescu fără codul mandatarului financiar. Conform unei analize EFOR, Călin Georgescu, a realizat în ultimele două luni viralitatea construită de trei dintre primii candidați în 11 luni.

Studiul arată că ”Un exemplu în reprezintă campania #echilibrușiverticalitate cu 2,4 milioane vizualizări, unde influenceri îl descriu după un script copy-paste pe Călin Georgescu, fără a-l nominaliza, dar folosind caracterizările pe care și le face chiar el.

De unde au venit bani care au alimentat campania virtuală și nu numai a lui Călin Georgescu încă nu știm. Dar e clar că acesta beneficiază de o susținere vizibilă și de una nevăzută. Ambele problematice. În legătură cu susținerea vizibilă, găsim inclusiv membri ai clanurilor interlope care au promovat în această perioadă invitații la votarea lui Georgescu sau influenceri care nu fac nimic fără finanțare și, totuși, au lansat o campanie uriașă pe Tik-Tok de promovare a lui Georgescu.

Despre susținerea nevăzută vorbim în curând.

Website | Mai multe articole

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Carmen Dumitrescu
Carmen Dumitrescuhttps://www.mediaquality.ro
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Adina Săniuţă, senator USR Bucureşti: Ce face statul acum este să îi împovăreze pe antreprenorii care își plătesc taxele, iar pe marii evazioniști îi...

Adriana Săniuță este membru al Comisiei pentru Buget și pentru Învățământ. Într-o țară în care educația este încă Cenușăreasa sistemului, deși ni s-a tot...

Moştenirea Preşedintelui Iohannis: delir mesianic şi impas democratic

Fotografia votului la primul tur al alegerilor prezidenţiale este moştenirea mandatelor de preşedinte ale lui Klaus Iohannis. Cel care s-a dorit a fi garantul ordinii...

Protest în Piața Universității din Capitală împotriva lui Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”

Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, 25 noiembrie, în Piața Universității, la un protest împotriva lui Călin Georgescu, candidatul pro-rus care a...

Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL: O susținem pe Elena Lasconi „fără nicio negociere”, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni seară, că liberalii vor susţine în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale candidatura Elenei Lasconi,...

Cum orbim, chiar dacă aparent vedem?

Orbirea dăunează grav alegerii între ce ne face bine sau rău cu adevărat. Puterea maselor „insuficient” educate, victime ale sistemicei corupții morale și imposturi profesionale...

Mircea Cărtărescu, mesaj puternic de susținere a Elenei Lasconi: „Trebuie s-o votăm în turul al doilea, pentru că alternativa e înspăimântătoare. Îi transmit simpatia...

Scriitorul Mircea Cărtărescu a transmis, luni, 25 noiembrie, după anunțarea rezultatelor primului tur de scrutin al alegerilor prezindețiale 2024, că o susține în cursa...

Articole asemănătoare

Diana Buzoianu, candidată USR la parlamentare: „Bucureștenii au nevoie de parlamentari care luptă pentru reforme aduse orașelor noastre”

Diana Buzoianu, deputată USR în circumscripția București, vicepreședintă în comisia de mediu de la Camera Deputaților, vorbește despre...

Adina Săniuţă, senator USR Bucureşti: Ce face statul acum este să îi împovăreze pe antreprenorii care își plătesc taxele, iar pe marii evazioniști îi...

Adriana Săniuță este membru al Comisiei pentru Buget și pentru Învățământ. Într-o țară în care educația este încă...

Moştenirea Preşedintelui Iohannis: delir mesianic şi impas democratic

Fotografia votului la primul tur al alegerilor prezidenţiale este moştenirea mandatelor de preşedinte ale lui Klaus Iohannis. Cel...

Protest în Piața Universității din Capitală împotriva lui Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”

Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, 25 noiembrie, în Piața Universității, la un protest împotriva lui...