Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în prezent încarcerat la Rahova, a dat statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, susținând că nu a beneficiat de un proces echitabil. Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Marți dimineață, el a dat o declarație prin videoconferință în procesul său de la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând mutarea unui proces al lui la o altă instanță. Practic, fostul edil încearcă să mute procesul în care contestă condamnarea de cinci ani la o altă curte de apel decât cea la care se judecă în prezent, mai precis Curtea de Apel Cluj.
Acesta invocă faptul că unul dintre judecătorii care s-au pronunțat pentru condamnarea sa este implicat în dosarul socrilor lui Cherecheș, puși sub acuzare, la rândul lor, pentru faptul că ar fi încercat să cumpere achitarea lui Cătălin Cherecheș.
„Cererea este înregistrată la CEDO, este o informație în premieră, există deja înregistrată o cauză Cherecheș contra România la Curtea Drepturilor Omului. Va fi prezentată în curând public, e o chestiune doar de câteva zile”, a declarat avocatul lui Cherecheș, Răzvan Doseanu.
După cum ne amintim, la finalul anului trecut, Cătălin Cherecheș a fugit din țară cu un taxi, folosindu-se de actul de identitate al unei rude cu care seamănă foarte bine. Totul pentru a scăpa de rigorile legii. A fost capturat la scurt timp în Augsburg, în timp ce se pregătea să părăsească teritoriul german. Cherecheș a fost predat autorităților române acum o săptămână, după ce a petrecut câteva săptămâni încarcerat în Germania.
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară