Aceasta a fost întrebarea ce mi-a venit în minte imediat ce a apărut știrea despre interviul pe care urma să i-l acorde lui Tucker Carlson. Mai nimic, mi-am răspuns. Doar aceleași minciuni sfruntate pornind de la rescrierea istoriei Rusiei în cheia interesului de astăzi a Kremlinului, doar o nouă aplicației a cunoscutei scheme a „întoarcerii oglinzii”, prin care toate agresiunile Rusiei sunt prezentate ca răspunsuri la agresiunile Occidentului, iar ucraimnenii ce se apără de invazia Rusiei sunt prezentați drept teroriști, fasciști ș.a.m.d.
Asta a și fost mult mediatizatul interviu. Câte propoziții, atâtea minciuni. Ca să-l contrazici pe acest mitoman trebuie să pui „nu” după fiecare formulare a lui, în varianta scurtă, sau să scrii un text de vreo trei ori mai mare, în varianta lungă, pentru că la el minciunile sunt formulate și lăsate așa. Pentru a le demonta, este nevoie de câteva fraze pentru fiecare – întreprindere absolut inutilă.
Totuși, remarc faptul că a mai atenuat minciuna cu extinderea NATO spre Est: până acum susținea că a fost un angajament ferm al Occidentului neextinderea spre Est; acum, după ce l-a contrazis și răposatul Gorbaciov, spune că a fost un angajament verbal. Al cui? Mister. Și au tot urmat tratative în care biata Rusia a tot încercat să îmbuneze administrația americană, ce ține captive în NATO națiunile europene, dar, deși președinții americani erau de acord, șefii serviciilor americane, nu.
Eii, aici vedem adevăratul rost al interviului: o mână întinsă lui Trump, care a tot ținut-o langa cu „statul paralel”. „Deci, de două ori ați descris președinții americani care iau decizii și apoi sunt subminați de șefii agențiilor lor. Deci, se pare că descrii un sistem care nu este condus de oamenii care sunt aleși, în povestirea ta”, zice țucărul Carlson. „Așa este, așa este. Și apoi ne-au spus doar să dispărem. Nu am de gând să vă spun detaliile pentru că cred că este incorect”, răspunde Putin. Păi, ce avusese de lansat a lansat. Interviul trebuia să se termine aici.
În oglidă, se aduce în discuție persoana lui Biden, dar Putin „nu-și amintește” când a vorbit cu el, pentru că are „propriile lucruri de făcut”. De parcă Biden e vreun șef de gubernie față de care Putin e un munte. Normal, e greu să spui că ai vorbit cu Biden după ce acesta a declarat că ai pornit un „război criminal”.
În rest, minciuni de rutină: tot ceea ce s-a întâmplat în Uraina a fost mâna CIA, care a orgnaizat vreo trei lovituri de stat. Asta după ce-i ajutaseră pe teroriștii din Abhazia. Noroc de înțelepciunea și pacifismul Rusiei, care „ajută” aceste națiuni din fosta URSS, chiar dacă ele nu vor acest lucru. Apoi: acordurile de la Minsk erau în favoarea Ucrainei (doar reglementau sepraratismul, dar în rest erau bune), dar aceasta le-a refuzat, iar Rusia luptă acum pentru denazificare. Nu a ei, ci a Ucrainei. Cum? Putin spune că acest război tocmai asta face, dar noi vedem că „denazificarea” se realizează cu încurajarea și finanțarea partidelor extremiste, de factură nazistă, din țările europene.
În fine, amenințările cu arma nucleară sunt o sperietoare pe care guvernele occidentale o folosesc pentru a-și justifica acțiunile în ochii populației lor. Țucărul Carlson avea la îndemână declarațiile amenințătoare ale lui Medvedev în acest sens și putea să i le pună în față, dar a ales să n-o facă.
În rest, ucrainenii sunt ruși, caucazienii sunt ruși, toate popoarele cu religiile lor iubesc Rusia, toată lumea e rusă. Închei cu un citat extrem de amuzant: „Când Rusia s-a extins, apoi a absorbit alte națiuni care profesau islamul, budismul și iudaismul, a fost întotdeauna foarte loială acelor oameni care profesau alte religii. Aceasta este puterea noastră. Acest lucru este absolut clar. Și faptul este că principalele postulate, principalele valori sunt foarte asemănătoare. Ca să nu spunem, același lucru față toate religiile lumii pe care tocmai le-am menționat și care sunt religiile tradiționale ale Federației Ruse. Apropo, autoritățile ruse au fost întotdeauna foarte atente la cultura și religia acelor oameni care au venit în Imperiul Rus. Acest lucru, în opinia mea, constituie baza atât a securității, cât și a stabilității statalității rusești. Toate popoarele care locuiesc în Rusia o consideră, în esență, maternitatea lor… Iar oamenii care profesează diferite religii în Rusia consideră Rusia patria lor mamă. Ei nu au altă patrie. Noi suntem împreună.”
De acord, încă cu mici diferențe: popoarele nu au venit în Imperiul rus, ci au fost anexate și opresate; Rusia a fost atentă la religiile popoarelor anexate pentru a vedea cum să le oprime mai bine; în fine, spre această „maternitate” nu merge nimeni de bunăvoie, ci fuge care-ncotro. Trecând peste aceste amănunte, în curând și americanii se vor recunoaște ca ruși și, probabil, pentru că au doar părinți fondatori, se vor cere strânși la sânul mamei Rusii și vor cere dezamericanizarea.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară