Cine are pe conștiință viețile nesalvate? Heliportul de la Târgu Jiu, misiune imposibilă

Publicat:

Distribuie articolul:

Indiferența, prostia, nepriceperea și, uneori, ticăloșia sunt aspecte care îi definesc pe unii oameni politici, ajunși să conducă destinele unei comunități. Lipsa de viziune este cea mai întâlnită în rândul aleșilor locali, însă cea mai periculoasă rămâne „viziunea„ în sensul interesului propriu asupra bugetului cu care funcționează comunitatea. De 12 ani, o investiție extrem de importantă pentru sănătatea celor din Gorj este abandonată doar pentru că „înțelegerile„ cu investitorii nu duc la un rezultat favorabil, poate uneia dintre părțile contractuale. Iar timpul, în cei 12 ani, a lucrat în defavoare, astfel încât toate documentațiile de avizare și funcționare trebuie luate de la capăt.

Pentru doi primari (PSD și PNL), în 3 mandate, timp de 12 ani, Heliportul de la Târgu Jiu, s-a dovedit a fi o bătaie de cap. Și cum niciunul dintre ei nu a vrut să aibă bătai de cap, au abandonat rând pe rând, continuarea realizării celei mai importante investiții în sănătatea comunității.

Istoria bătăilor de cap a început în 2012, când Guvernul a alocat, din fondul de rezervă, suma de 451.000 de lei pentru construcția unui heliport la Târgu Jiu, unde să aterizeze elicopterele SMURD pentru asigurarea transportului rapid al bolnavilor la alte clinici medicale din țară. Solicitările de realizare a acestui obiectiv au venit din partea medicilor din zonă, disperați că pierd mulți pacieneți din cauza faptului că nu-i pot transfera urgent la spitalele superioare din țară, mult mai dotate decât cele din Gorj.

Atunci, în Târgu Jiu avusese loc un accident rutier soldat cu 17 victime, printre care 3 copii și o femeie însărcinată, iar ambulanțele insuficiente nu au putut transfera rapid persoanele rănite grav la alte spitale din țară.

Victor Ponta, premier pe atunci al României și fost deputat de Gorj, a decis alocarea fondurilor pentru realizarea heliportului, sumele acoperind betonarea unei suprafete pe Insulița de pe Jiu și obținerea avizelor necesare funcționării acestuia. Obiectivul a fost finalizat repede, cu precizarea că heliportul nu poate funcționa decât ziua, neavând realizate condițiile de aterizate pe timp de noapte. Iar, de aici a intervenit noaptea minții…

Investiția, considerată inutilă…

Cu heliportul funcțional pe timp de zi, Ministerul Sănătății a distribuit un elicoper la Craiova care să poată prelua cazurile urgente de la Gorj. De la Cariova la Târgu Jiu elicoperul SMURD efectua transportul în 15 minute, iar până la București, 60 de minute. Terestru, ambulanțele efectuau aceste drumuri în 2 sau 4 ore. Doar că, heliportul nu putea funcționa, nici măcar ziua, decât atunci când doreau autoritățile locale. Imediat după construcția lui, primarul din Târgu Jiu de la acea vreme, Florin Cârciumaru (PSD), a dispus ca pe locația heliportului să fie organizate diverse festivități în aer liber, zilele municipiului, festivalul berii…

Florian Cîrciumaru

Astfel, săptămâni întregi heliportul devenea nefuncțional pentru că pe el erau amplasate, scene, tiribombe, terase cu mici și bere. De multe ori, piloții de pe elicoperul SMURD nu aveau habar de acest lucru, survolând deasupra locației minute în șir până luau aprobarea să aterizeze în altă parte. De exemplu, în 2015, un angajat al Complexului Energetic Oltenia a fost grav rănit în urma unui accident de muncă, iar pentru el fiecare minut conta în lupta dintre viață și moarte. Pilotul nu putea coborî pe Heliport, cerând disperat o altă locație de aterizare pentru a prelua pacientul, după ce a văzut că heliportul e plin de tarabe cu mici și bere.

Apoi, lucrurile au fost rezolvate și mai exact. Primarul a trimis adrese către toate spitalele și Serviciul de Ambulanță Gorj ca elicopterele SMURD solicitate la Targu Jiu să aterizeze pe stadion pentru că heliportul este ocupat cu festivități distractive pentru cetățean.

Alt primar, aceeași viziune

Anii au trecut, politicienii s-au schimbat la conducerea orașului, dar lucrurile au rămas la fel. Primar al municipiului Târgu Jiu, în 2017, în urma unor alegeri locale parțiale, devine liberalul Marcel Romanescu, după ce edilul de până atunci a dat Primăria pe Senatul României. Și pentru noul primar heliportul este un obiectiv excelent pentru distracția alegătorilor. Așa că, locația rămâne prioritară pentru festivaluri, în timp ce elicopterele SMURD sunt redirecționate să aterizeze pe stadionul de copii, întrerupând multe meciuri pentru a face loc echipelor de salvare. De exemplu, la un festival de zilele orașului, în 2023, elicopterul a fost solicitat de 5 ori în câteva zile și a fost direcționat să aterizeze pe stadion. Nici lui Romanescu nu i s-a părut asta o problemă, declarând că așa s-a făcut întotdeauna:

În momentul de față, ținând cont de faptul că avem Zilele Orașului pe insulița din Târgu-Jiu, așa cum s-a procedat dintotdeauna, de data aceasta orice elicopter SMURD aterizează pe stadion, în locația stabilită și transmisă către toate autoritățile locale, județene și naționale. Niciodată nu au fost probleme, pentru că legea ne obligă să asigurăm un spațiu adecvat unde elicopterele să poată ateriza. Stadionul este la maxim 300 de metri.”, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, 2023.

Probabil sute de vieți pierdute

Deci, în aceste condiții funcționează pe timp de zi, de 12 ani, heliportul de la Târgu Jiu. O statistică publicată de deputatul USR, Radu Miruță, arată că în 2022, elicopterul SMURD a preluat 131 de pacineți, iar dintre aceștia 72% au supraviețuit, în condițiile în care la spitalul din Târgu Jiu nu aveau nicio șansă.

Toate aceste salvări pe calea aerului au fost posibile ziua, pentru că noaptea elicopterul SMURD nu poate ateriza. Iar, de aici intervine ticăloșia.

An de an, în cei 12, autoritățile locale anunțau că finalizează heliportul pentru a funcționa și pe timpul nopții. Pentru a fi posibil acest lucru, este nevoie de lucrări de balizare, sistem de avertizare, iluminat. Lucrări care au fost evaluate diferit de la an la an. Aproape în fiecare an, consilierii locali au aprobat sumele pentru continuarea investiției. Însă, la fiecare sfârsit de an se constata că banii erau distribuiți pe alte capitol de investiții. În unele situații, au fost soliciați bani de la Consiliul Județean Gorj, ca ajutor pentru ca heliportul să fie finalizat, în sensul de funcționalitate pe timpul nopții. În 2021, CJ Gorj alocă 2,3 de milioane de lei Primăriei Târgu Jiu pentru această lucrare. Evident, suma nu este trecută cu destinație exactă, ci ca ajutor financiar. Primăria profit de asta și nu demarează lucrarea la heliport, iar cele 2,3 de milioane de lei sunt cheltuiți pe asfaltări și alte lucrări ale municipalității.

Consilier: vina exclusivă este a primarului

Despre această situație, consilierul local PSD, Eduard Lădaru, acum coleg de partid cu primarul Marcel Romanescu, (trecut recent în tabăra PSD), susține că vina exclusivă pentru nerealizarea heliportului este a primarului:

Balizajul la heliport nu a fost realizat din vina exclusivă a primarului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, având în vedere faptul că era aprobat, de mult timp, studiul de fezabilitate precum și documentația tehnico-economică. Începând cu anul 2019 am formulat în fiecare an amendamente la proiectul de buget, prin care Consiliul Local a alocat fondurile necesare și a impus primarului să realizeze această investiție care este absolut necesară pentru a salva viața oamenilor care trebuie transportați la alte spitale din țară, pe timp de noapte.

În anul 2021, inclusiv Consiliul Județean a alocat o sumă importantă de bani pentru realizarea balizajului la heliport, deși nu era nevoie, deoarece municipiul Târgu Jiu a avut în fiecare an excedent bugetar de cel puțin două milioane de euro.

În anul 2022, domnul primar a spus că trebuie realizate alte studii de fezabilitate și pentru a realiza o altă documentație cu indicatorii tehnico-economici.

Între timp, valoarea investiției a crescut de la aproximativ 300.000 de euro la aproximativ un milion de euro. Această investiție se putea realiza de mulți ani, dar primarul nu a dorit acest lucru”, Eduard Lădaru, consilier local Târgu Jiu.

Deputat: investiție blocată de interese

Până acum, în cei 12 ani, au fost alocate mii de euro pentru această lucrare. N-au fost cheltuite pentru asta, iar recent, Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat alte 4,6 milioane de lei pentru o nouă încercare de finalizare a heliportului. Totuși, o parte din bani au fost folosiți pentru studii de fezabilitate și refacerea documentațiilor.

Deputatul USR, Radu Miruță susține că blocajul are, de fapt, un interes: ”O investiție evaluată la 186.200 de euro, care se poate realiza într-un timp extrem de scurt, este ținută blocată de interesele grupului ce conduce Primăria Târgu Jiu, care vrea să plătească o sumă de 5 ori mai mare, dar nici măcar așa nu reușește”. Președintele USR Gorj, Radu Miruță, a obținut o ofertă de preț, din partea uneia dintre societățile autorizate din România, care pot efectua astfel de lucrări și care este de 5 ori mai mică decât suma alocată de Primaria Tg Jiu.

Mai susține parlamentarul că Primăria a rămas, la finalul anului 2023 cu un excedent bugetar de 8 milioane de lei, iar lucrările sunt blocate și din cauza faptului că Primăria nu și-a dat seama că toate certificatele de urbanism expiraseră, ceea ce a atras după sine anularea tuturor documentelor emise în baza acelui act.

Primar: E o procedură care durează foarte mult…

Pentru primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, aflat la conducerea urbei în ultimii 7 ani, ceea ce s-a întamplat până acum a presupus o muncă asiduă și greu de realizat, deși recunoaște că doar în ultimii 3 ani și-a îndreptat atenția spre acest obiectiv.

Având în vedere importanța acestui obiectiv, încă din anul 2021 a fost eliberat certificatul de urbanism și promovată investiția, fiind întocmit și studiul de fezabilitate. După obținerea tuturor avizelor, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici printr-o hotărâre de consiliu local.

Trebuie menționat faptul că întreaga infrastructură a heliportului, precum și echipamentele și dotările propuse vizează atât aterizarea pe timp de noapte a elicopterelor de tip SMURD, cât și a altor tipuri de elicoptere, până la cele mai mari care operează pe teritoriul României. 

În anul 2022, și cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, a fost bugetată investiția, fiind lansată în SEAP procedura de achiziție pentru atribuirea contractului pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor. Este vorba de o licitație la care se puteau înscrie toate firmele interesate. După întocmirea proiectului tehnic, au urmat procedurile de obținere a avizului Autorității Aeronautice Civile din România. Aceasta este o procedură care durează foarte mult și a fost nevoie de două avizări, atât la întocmirea studiului de fezabilitate, cât și la faza de proiect tehnic. Sunt proceduri care nu pot fi sărite și nici grăbite. 

S-a obținut avizul în data de 13 aprilie 2023, urmat de autorizația de construire și emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Ca urmare a duratei îndelungate de obținere a avizelor AACR, a fost necesară obținerea unui nou certificat de urbanism în baza căruia s-a emis noua autorizație de construire, urmată, la rândul ei, de ordinul de începere a lucrărilor. La această dată, lucrările sunt în derulare, urmând ca la recepție obiectivul să fie predat utilizatorilor pentru obținerea autorizației de funcționare”, susține primarul Marcel Romanescu.

Marcel Romanescu

Ați înteles cât de greu este? 12 ani nu sunt suficienți pentru a avea lumină și coordonate de aterizare pe timp de noapte a elicoperelor SMURD la Târgu Jiu. Probabil, mai trebuie încă 12 sau poate o viață. Și nici măcar o remușcare…

Și, totuși, cine răspunde pentru viețile care puteau fi salvate?

Mai multe articole

Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Gabriela Mladin
Gabriela Mladin
Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott a anunţat deja că lucrează la...

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută pe șantierul de la Spitalul Regional...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi că...

Zece ani cu răul cel mai mic

Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din programul de revelion sub titlul „Dacă...

INVESTIGAȚIE Curiosul caz de incompatibilitate al soțului celei mai bogate foste judecătoare din Banat: cum a înflorit cariera medicului Gheorghe Beg după ce a...

Ancheta pe scurt: • În anul 2014, medicul Gheorghe Beg ucidea o fetiță de 7 ani, lovind-o cu mașina. Medicul a fugit de la locul...

Percheziții în dosarul „Elita stomatologiei, aprovizionată la negru”, după investigația Media Quality și CIM. Faptele vizate sunt delapidare și evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au făcut joi, 15 noiembrie 2024, cinci percheziții...

Articole asemănătoare

Vlad Voiculescu anunță că îl acționează în instanță pe Mircea Geoană pentru afirmații false în dezbaterea prezidențială

Vlad Voiculescu, europarlamentar și președinte al USR București, a anunțat public că intenționează să îl acționeze în instanță...

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott...

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din...