Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a transmis marți, 4 iunie 2024, după o ședință a Consiliului, că documentul intitulat „RAPORT- privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” (9-21 iulie 1988), prin care primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea, nu a fost eliberat de Consiliu.
Totodată, CNSAS mai transmis că „având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul C.N.S.A.S. a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne”.
„În contextul apariției în spațiul public a documentului intitulat «RAPORT- privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică» ( 9-21 iulie 1988), Colegiul C.N.S.A.S. face următoarele precizări:
- Documentul menționat nu a fost eliberat de C.N.S.A.S.;
2. Având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul C.N.S.A.S. a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne;
3. Rezultatul verificărilor va fi făcut public după finalizarea procedurilor prevăzute de lege”, arată comunicatul de presă.
Conform unui așa-zis raport apărut pe filiera Cozmin Gușă – Realitatea TV, Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea pe când avea vârsta de 17 ani și era elev. Primarul general a respins acuzațiile, declarând:
„Am plecat din România de trei ori înainte de 1989: la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) și la Olimpiadele Internaționale de Matematică din 1987 (Cuba) și 1988 (Australia). În relația cu autoritățile statului de atunci am avut doar acele interacțiuni obligatorii conform legislației din acei ani pentru toți românii care călătoreau în străinătate. Nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel, CNSAS a emis două adeverințe în acest sens, în 2012 și 2017. Documentul prezintă mai multe neconformități faptice”.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară