Impostura academică e la ea acasă în România. Avem politicieni de cel mai înalt rang cu doctorate plagiate. Avem rectori universitari dovediți plagiatori care candidează în continuare pentru funcții de conducere în învățământul superior. Doctoratele în sine, chiar și cele neplagiate, sunt adesea lucrări mediocre și irelevante ce servesc strict propășirii în rang, posibilități și venituri a celor ce-l susțin.
Dar cel puțin impostura noastră e taxată drastic la nivel mondial: nu avem nicio prezență în topul celor mai bine cotate o mie de universități din lume. Și ne merităm fără îndoială soarta. Însă acest articol nu e despre veșnicul „hai că o fentăm” românesc, ci despre impostura universitară din SUA, care are șapte universități clasate în primele zece din lume, iar altele 177 în top-1000.
Scriu acest articol pentru că recent, și în condiții cu totul excepționale, am asistat cu toții la o încercare (aș spune timidă) de demascare a ceea ce am numit conjurația impostorilor ce a pus stăpânire pe mediul academic american. Totul a pornit de la președinta Harvard, o femeie de culoare (e important? da, vom vedea numaidecât de ce) pe nume Claudine Gay.
I. Audierea
Harvard e considerată cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din SUA. De altfel, se află pe locul doi în topul mondial al universităților, fiind surclasată doar de Oxford. Tocmai de aceea, s-a făcut mult tam-tam când președinta acestei instituții prestigioase a fost chemată la audieri în cadrul Congresului pentru faptul că ar fi fost impasibilă în privința atacurilor antisemite (inclusiv scandări ce îndemnau la genocid) la care au fost supuși studenții evrei ai universității, în urma atrocităților comise de Hamas pe 7 octombrie 2023, urmate de riposta dură a forțelor armate israeliene. În momentul audierilor, Gay era la conducerea Harvard de șase luni.
Despre recrudescența antisemitismului la stânga radicală în Occident ar trebui scrise câteva cărți cel puțin și nu pot să acopăr fenomenul aici. Suficient să știm că doamna Gay, alături de întregul for de conducere al universității, sunt adepții ideologiei de extremă stânga ce înțelege lumea prin prisma dihotomiei victimă-agresor (sau oprimați-opresori) și consideră identitatea de grup mai importantă decât orice caracteristică individuală (pe scurt, identity politics).
Cum era de așteptat, madam Claudine și de altfel conducerile majorității universităților americane au fost foarte permisive cu manifestările pro-Hamas, pentru că în viziunea lor, Israel este un stat opresor, colonialist și imperialist, în vreme ce Hamas este o organizație ce luptă eroic pentru o Palestină liberă. Ar fi nebunie curată să dezbatem aici subiectul, dar cred că e limpede pentru orice minte nepărtinitoare că situația din Gaza e extrem de complexă și nu se pretează unei zugrăveli în alb și negru. Din nefericire, Gay și alți reprezentanți ai curentului ideologic în vogă sunt foarte părtinitori. Din fericire, SUA este în continuare o democrație în care funcționează pluralitatea, astfel că doamna președintă a fost chemată în fața senatului să dea socoteală pentru faptul că universitatea tolerează atacurile antisemite la adresa studenților. Schimbul de replici care urmează e absolut aiuritor, astfel că îl redau integral:
Congresswoman Elise Stefanik: Doamnă Gay, incitarea la genocid împotriva evreilor încalcă regulile Harvard împotriva bullying-ului și hărțuirii, da sau nu?
Claudine Gay: Posibil, însă depinde de context.
Stefanik: Care e contextul?
Gay: Dacă ținta e un individ.
Stefanik: Ținta acestor atacuri sunt studenții evrei, indivizi evrei, deci răspunsul e da, incitarea la genocid împotriva evreilor încalcă normele de conduită ale Harvard.
Gay: Din nou, depinde de context…
Stefanik: Nu depinde de context, răspunsul e da, și de aceea ar trebui să vă dați demisia.
II. Opus DEI
Cum era de așteptat, doamna nu și-a dat numaidecât demisia, cu toate că a fost incapabilă să condamne antisemitismul din propria-i ogradă într-o audiere senatorială. Asta pentru că doamna are spate, cum se zice, un spate de dimensiuni atlasiene, constând din toți parveniții ideologiei ce domină spațiul academic american și care poate fi rezumată prin tripleta Diversitate – Echitate – Incluziune.
Cazul Gay nu e deloc greu de înțeles. Știm că adesea, cei mai lipsiți de scrupule indivizi sunt și cei mai bine înfipți în poziții pe care, desigur, nu le merită. La urma urmelor, ce anume o recomanda la președinția celei mai prestigioase universități, în afară de vocea și talentul ei? Cu siguranță nu munca de cercetare, care pare să lipsească întrutotul. De-a lungul întregii sale cariere academice, Gay nu a publicat nicio carte, doar câteva articolașe, și nici acelea originale, după cum vom vedea. Nu a excelat și nu s-a remarcat prin nimic. Singurul lucru care o recomanda, până la urmă, era faptul că bifa mai multe căsuțe pe grila identitară ce a înlocuit orice alt criteriu de selecție în cadrul acestor instituții până nu demult prestigioase. Anume că e femeie și că e de culoare. Și că aderă cu avânt proletar la preceptele DEI.
Pe scurt, politica DEI pornește de la premisa că meritocrația este o invenție a opresorilor albi și că selecția în învățământul universitar trebuie făcută în baza unei încercări de a „remedia” inegalitățile istorice, evident prin discriminare pozitivă. Mai mult, echitatea presupune egalitatea nu doar de șanse, ci și de rezultate, ceea ce duce automat la „cote obligatorii”. Deși pentru unii, principiul DEI pare nobil la prima vedere, în realitate este pavăza sub care toți impostorii își fac loc în funcții de conducere, mizând pe valul de sprijin din partea comunității woke, care aderă cu fanatism la preceptele noii dogme. Iar acești impostori au făcut un zid în jurul doamnei Gay.
Nu de același sprijin din partea conducerii și profesorilor s-au bucurat, de pildă, Roland Fryer, ilustru profesor de economie la Harvard, a cărui activitate a fost suspendată în urma unor acuzații foarte subțiri de „hărțuire sexuală” (a se citi flirt la locul de muncă), sau Lawrence Summers, fost președinte al universității, care a fost forțat să-și dea demisia după ce a exprimat o serie de păreri neortodoxe.
Dar asta pentru că Roland Fryer (profesor de culoare, trebuie subliniat) a întreprins cercetări care demistifică cu date solide narativa „rasismului sistemic”, iar Summers (întâmplător, evreu) a întreprins cercetări care demonstrau că prezența disproporționată a bărbaților în domeniul STEM se explică mai degrabă prin distribuția aptitudinilor pe genuri și interesul scăzut al femeilor pentru domeniu decât prin „misoginism sistemic”.
Acest deviaționism trebuia, desigur, pedepsit. Ce poate fi mai academic, mai în spiritul cercetării, decât excomunicarea ereticilor din mediul universitar?
III. Banii și plagiatul
Totuși, audierea senatorială n-a rămas fără urmări. Din nefericire pentru Gay și clica ei de impostori, din fericire pentru restul. Căci o universitate nu trăiește doar din adeziuni ideologice. Iar Harvard e o universitate scumpă. Ca să ne facem o idee, cheltuielile universității pe anul trecut se ridică la 5,9 miliarde de dolari. Și doar o parte din aceștia sunt finanțați de stat. Restul, peste două treimi, provin din taxe de școlarizare, granturi non-federale și donații din partea părinților și a diverșilor Mecena. Se pare că părinților și Mecenelor nu le-a plăcut câtuși de puțin atitudinea sfidătoare a doamnei Gay la audieri și și-au retras susținerea financiară.
Colac peste colivă, publicația Washington Free Beacon a demascat peste cincizeci de instanțe de plagiat în articolele publicate de Gay. Asta se întâmpla în urmă cu peste un an, dar până la momentul audierii, conjurația impostorilor universitari a folosit toate tacticile posibile pentru a mușamaliza dezvăluirile WFB. Comisia de disciplină nu a făcut o anchetă corectă în cazul acuzațiilor de plagiat, folosind eufemisme precum „limbaj duplicativ fără atribuire” pentru a descrie copy-paste-ul lui Gay și considerând că lucrările ei „respectă standardele universității”. Asta până când afaceristul Bill Ackman (absolvent Harvard care a donat peste 25 milioane de dolari universității) și alte voci importante au cerut refacerea anchetei.
Sub această uriașă presiune și în centrul atenției publice, Gay a pierdut susținerea camarilei sale (în definitiv, banul bate ideologia) și și-a dat demisia din funcția de președinte.
IV. Martiriul
După cum era de așteptat, demisia ei a provocat reacții virulente din partea tuturor impostorilor academici care își ascund de ani buni nulitatea intelectuală sub pavăza ideologiei corecte politic. S-au simțit, desigur, vizați. Pe de o parte, apologeții doveditei plagiatoare au negat cu vehemență că fosta președintă ar fi fost numită în funcție grație excesului de melanină combinat cu absența cromozomului Y, cu toate că, în principiu, asta propovăduiește politica DEI, pe care ei o susțin cu ardoare. Pe de altă parte, e greu de găsit un alt criteriu pentru accederea în funcție a doamnei. Pentru a scăpa de această contradicție, au făcut apel la cuvântul magic: rasism, și au transformat-o pe plagiatoare în erou-martir.
Ibram X Kendi, Ida Wells, Wajahat Ali, Cornel West, Marc Lamont Hills și alți guru ai doctrinei DIE au văzut în demisia lui Gay o conspirație a ocultei albe împotriva unei femei de culoare. Au înfierat cu mânie proletară rasismul sistemic din America și au cerut cu vehemență ca următorul președinte Harvard să fie tot o femeie de culoare. Presa de stânga le-a ținut isonul (includ aici New York Times, The Guardian, ABC News, Forbes etc.), recurgând la narativa deja bătătorită a „persoanelor de culoare cărora nu li se dă voie să reușească în America”. Iar plagiatul… eh, nu-i el chiar atât de plagiat, a uitat să citeze niște surse, mare brânză, ba e o armă instrumentată politic… și alte refrene atât de cunoscute nouă.
Toate acestea în ciuda faptului că singurul motiv pentru care o nulitate academică și intelectuală precum Gay poate ajunge astăzi la conducerea unei instituții de educație superioară este tocmai pigmentul cu pricina.
Poate unii dintre cititori vor simți că am fost prea dur cu doamna Gay. Dar nu-i plângeți de milă. Fosta președintă Harvard va continua să predea în universitate pe un salariu de 800.000 de dolari anual. Iar conjurația impostorilor, sau „mafia mediocrității”, cum o numește Ayaan Hirsi Ali, va continua să prospere în ciuda acestui mic hop. Iar asta, din nefericire, va continua până la distrugerea tuturor standardelor academice în America, dacă cei vizați (părinți, profesori, studenți, finanțatori, politicieni) nu vor decide să se descotorosească de minciuna cu poleială de moralitate numită diversitate, echitate, incluziune.
Articol publicat inițial în Revista Orizont, Februarie 2024
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
