INVESTIGAȚIE Curiosul caz de incompatibilitate al soțului celei mai bogate foste judecătoare din Banat: cum a înflorit cariera medicului Gheorghe Beg după ce a ucis o fetiță

Publicat:

Distribuie articolul:

Ancheta pe scurt:

• În anul 2014, medicul Gheorghe Beg ucidea o fetiță de 7 ani, lovind-o cu mașina. Medicul a fugit de la locul faptei, însă singura consecință pentru el a fost în cele din urmă un banal control judiciar. Dosarul a fost ținut la parchet și instanță un timp suficient cât să intervină prescripția. Presa momentului titra că lipsa consecințelor pentru această faptă ar fi avut legătură cu faptul că soția lui Gheorghe Beg, Luminița, era cel mai bogat judecător din Banat la momentul acela.

• În anul 2022, Gheorghe Beg devenea directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, dar avea și numeroase afaceri înfloritoare în domeniul medical, împreună cu soacra lui. Cu aceste firme, Beg a reușit să primească contracte pe bani publici, prin intermediul pozițiilor pe care le-a deținut în spital înainte și după anul 2022. În același timp, Beg este și incompatibil, căci deține atât funcția de director medical în spitalul de stat, cât și susține activități în mediul privat, fiind medic la un cabinet medical propriu pe care și-l asumă chiar în declarația de avere.

• În anul 2017, Beg obține, prin firma deținută atunci de soacra lui, prin achiziție directă, un contract cu Spitalul din Reșița pentru servicii de transport pacienți hemodializă, în valoare de 248.400 de lei. La momentul acela, acesta ocupa poziția de șef de secție la departamentul de urologie al spitalului, ceea ce demonstrează o altă situație de incompatibilitate.

• Gheorghe Beg este acuzat de conducerea actuală a spitalului că ar face demersuri pe lângă președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, să anuleze un audit extern care s-ar realiza în spital în perioada aceasta. Actualul manager al spitalui, Cosmin Librimir, afirmă că Beg are obiceiul de a fi mai interesat de achizițiile pe care spitalul le face decât de activitatea medicală. În același timp, Beg este acuzat de numeroase abuzuri verbale și de interacțiuni nefirești cu colegii săi din spital, dar și de abuz de putere.

O crimă ștearsă cu buretele

În toamna anului 2014, o fetiță de 7 ani era lovită mortal de o mașină. La volanul ei se afla un celebru medic reșițean, pe numele lui Gheorghe Beg, care a și plecat de la locul accidentului, lăsând fetița să moară. A urmat o situație absurdă, pentru că medicul care a ucis fetița a scăpat extrem de ușor de consecința faptei lui.

Gurile rele spun că e posibil să fi avut o legătură cu asta și faptul că soția lui Beg era judecătoare la Tribunalul Caraș-Severin. Nu știm dacă calitatea soției a avut vreo influență, cert este că, imediat după accident, acesta a fost reţinut prin ordonanța din data de 22.11.2014 a organelor de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Oțelu Roșu, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 22.11.2014, ora 02:40 și până la data de 23.11.2014, ora 02.40. Ulterior, parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş a formulat o propunere către Judecătoria Caransebeş de a nu dispune niciun fel de măsuri preventive, deși vorbim despre un om care a ucis un copil și a fugit de la locul faptei. Potrivit presei vremii, avocatul lui Beg a căutat familia fetiței, care nu avea o situație financiară prea bună, și i-a oferit suma de 4000 de lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Un an mai târziu îl găsim pe același Beg cercetat sub control judiciar, neavând voie să ia legătura cu martorii din dosar sau să părăsească țara. Tot atunci, magistratul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Caransebeș admitea cererea de revocare a măsurii preventive formulate de medic, iar Gheorghe Beg era deja cercetat în stare de libertate, după ce a ucis un copil.

De fapt, el nici nu a ajuns să fie judecat vreodată pentru  ucidere din culpă, pentru că încă din prima fază a procesului, în timpul judecății, faptele s-au prescris, în baza controversatei Decizii nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale.

Astfel că pe 27 martie 2023, procesul penal a încetat. Practic, pentru uciderea unui copil, Gheorghe Beg a fost reținut timp de 24 de ore și a stat sub control judiciar din noiembrie 2014 până în martie 2015. Procesul s-a judecat la opt ani distanță de la uciderea copilului, pentru că dosarul a fost ținut fie la parchet, fie la instanță, astfel că în 2023 totul s-a șters cu buretele.

O familie puternică

Câțiva ani mai târziu, în 2022, Gheorghe Beg devenea directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Spitalul Județean de Urgență Reșița

Sigur, greu de înțeles această reabilitare pentru o faptă atât de evidentă și de gravă, dar cert e că viața lui Beg a devenit din nou una normală și că personajul n-a simțit niciodată cu adevărat povara consecințelor propriilor acțiuni.

Tot presa reșițeană vorbește despre Luminița Beg, soția lui Gheorghe Beg, ca despre una dintre cele mai bogate judecătoare din zonă. Potrivit publicației Business24, când era încă magistrat, înainte de pensionare, Luminița Beg avea o declaratie de avere care cuprindea 11 terenuri si 25 de imobile. Practic, pentru a-și putea declara averea, Luminița Beg a avut nevoie de un formular modificat, pentru că cel standard nu avea suficiente rubrici care să poată cuprinde atâta avere.

Vorbim, în mare, despre o avere inestimabilă, care cuprinde patru blocuri de cămine în orașul Bocșa, despre 11 terenuri în suprafață totală de 221.169 metri pătrați, cuprinzând livezi, păduri și terenuri intravilane, dar și 25 de proprietăți, din care 11 sunt spații comerciale.

Nu facem speculații legate de modul în care familia Beg și-a obținut averea, pentru că nu ar avea rost. Am trecut în revistă toate aceste date, deja publice, pentru a ne face o imagine despre puterea și influența ei, însă. Căci vorbim despre un medic căsătorit cu o judecătoare foarte bogată, care ucide un copil, care nu face detenție pentru asta, ci stă liniștit acasă în lux, iar opt mai târziu, când scapă de posibilitatea oricărei pedepse, prin prescripție, devine directorul medical al unui spital județean din România. Astea sunt datele de la care pornim în ancheta Media Quality, pentru a avea și o imagine asupra contextului.

Incompatibilitățile

Așa cum spuneam, Gheorghe Beg este în prezent directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, până în 2022 fiind șef al secției de Urologie din cadrul instituției spitalicești. Funcția în care Beg se găsește astăzi e reglementată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care impune restricții clare legate de incompatibilități și conflicte de interese.

Și dacă e să ne uităm la lege ca la un element pe care fiecare cetățean din țara asta ar trebui să îl respecte, atunci identificăm în cazul Gheorghe Beg o serie destul de lungă de incompatibilități. Și le vom lua pe rând.

Conform Articolului 178 din Legea nr. 95/2006, funcția de manager într-un spital public este incompatibilă cu  exercitarea altor funcții salarizate sau nesalarizate, cu excepția activităților medicale în cadrul aceleași unități sanitare.

Gheorghe Beg, însă, nu își desfășoară activitatea doar în spitalul de stat, ci și în cabinetul său privat, care poartă denumirea Praxis Urologie, un cabinet care nu își desfășoară activitatea în cadrul spitalului.

De unde știm că lucrează acolo efectiv? Pentru că, în primul rând, Gheorghe Beg menționează această activitate în cadrul propriei declarații de avere, unde ar câștiga destul de puțin nu doar pentru un medic, ci chiar și pentru un muncitor necalificat.

Căci Beg susține că de la Praxis Urologie încasează anual puțin peste 10.000 de lei, adică în jur de 840 de lei pe lună, sumă care nu are, în acest context, niciun fel de sens. Ne-am gândit că poate acești bani reprezintă altceva decât salariul de medic, poate ceva administrativ, căci Beg nu doar că lucrează la acel cabinet, dar îl și deține.

Săpând în trecut, am decoperit faptul că Beg deține cabinetul încă din 2001, când anunța în ziarul „Timpul” deschiderea, serviciile și programul:

Cabinetul asigură consultaţii urologice şi de ecografie abdominală, după următorul program: luni, marți, joi – 17-20”.

Deși nu are pagini active de social-media sau alte canale de promovare, la o simplă căutare pe Google cabinetul apare deschis, așa că am sunat pentru a confirma activitatea doctorului.

Reporter: Bună ziua! Cabinet Beg Gheorghe de urologie?

Asistenta: Da, doriți o programare la cabinet?

Reporter: Da, la domnul Beg Gheorghe.

Asistenta: Da, da, pentru… la Reșița, da?

Reporter: Da, voiam să întreb dacă aveți locuri pentru luna noiembrie.

Asistenta: Pentru noiembrie nu fac încă programări, pentru că nici nu știu cum lucrează, dar sunt sigur… Dați telefon… Mai sunați după… În noiembrie când vreți, la începutul lui noiembrie sau nu știți?

Reporter: Pe la sfârșit, mă gândeam, dar voiam să mă asigur că domnul doctor e acolo, pentru că aș vrea la dânsul.

Asistenta: A, de-asta, dați telefon la începutul lui noiembrie și ne mai sunați, întrebați, să nu fie plecat atunci în concediu sau vă punem în altă dată. Mai sunați la începutul lunii noiembrie, că locuri sunt…

Așadar, Gheorghe Beg activează în continuare în cabinet, deși acest lucru încalcă Articolul 178, care interzice desfășurarea altor activități comerciale remunerate în afara unității medicale unde persoana deține funcția de manager. De altfel, Beg nici măcar nu și-a ascuns activitatea. În declarația sa de avere din anul 2023, menționa că a obținut suma de 62.073 de lei din Cabinetul Medical Praxis Urologie. În 2024, potrivit declarației de avere depusă până la data de 15 iunie, a obținut suma de 10.497 de lei.

Am solicitat în scris, pe data de 2 octombrie, de la Agenția Națională pentru Integritate un răspuns, legat de incompatibilitatea lui Gheorghe Beg în acest caz, dar și într-unul pe care il vom detalia în următoarea parte a anchetei noastre. Nici până acum nu am primit un răspuns legat de poziția ANI în curiosul caz al lui Gheorghe Beg. Dar noi încă așteptăm…

Paravan de succes: cine e Gloria Enache?

În încercarea de a oferi o imagine completă a activității doctorului din Reșița, am analizat firmele pe care le-a deținut sau în care a fost asociat – el și soția sa, Luminița Simona Beg. Am identificat șase firme, toate cu sediul în județul Caraș-Severin, în care familia Beg a fost implicată încă din anii ’90, și am remarcat un nume constant în „tranzacții”: Gloria Enache. 

În 2001, Beg a intrat în afaceri cu farmacia Farm-Prest, cu sediul în apartamentul de lângă cabinetul său, fondat în același an. În 2004 s-a retras, cedând afacerea Gloriei Enache, care a devenit unic acționar și administrator. Compania a crescut constant din 2015, de la o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei atunci, la 10,5 milioane de lei anul trecut. Profitul, în schimb, a scăzut până la 376.542 de lei anul trecut.

În activitatea firmei se remarcă, de asemenea, contracte cu Primăria Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița și Municipiul Reșița în calitate de autorități contractante. Sumele contractelor de furnizare Echipamente medicale, produse farmaceutice si produse de îngrijire personală variază de la 27,49 lei la 3.581,38 de lei.

La aceeași adresă are un punct de lucru și Extrans SRL, fondată în 1998 și deținută în prezent de Gloria Enache, deși, în 2006, doctoral Gheorghe Beg era acționar unic.

În 2009, Beg se retrage din funcția de administrator, iar în 2021 se retrage complet. Remedium SRL, a fost înregistrată din data 4 Decembrie 1992 și este deținută în proporție de 70% de Gloria Enache și 30% de o anume Voica Baica.

Soția lui Beg Gheorghe, Luminița Simona Beg, este administratorul firmei începând cu anul 2021, la un an de la pensionarea sa din magistratură. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri netă de 2,6 milioane de lei și un profit de puțin peste 300.000 de lei.

În 2002, trei persoane, printre care Beg, fondau Amerom Grup Medical SRL, firmă radiată în 2020.

Gloria Enache devine, la rândul ei, acționar, iar Beg iese în 2015. Mai departe, în 2005, înregistra firma Endourologia SRL în care deținea 95%, iar Enache 5%. În 2009, firma și-a suspendat activitatea timp de 2 ani și 11 luni.

La sfârșitul anului 2018 și-a reluat activitatea, iar Beg iese din funcția de administrator, ca la 3 ani distanță să fie radiată. În 2007, doctorul mai înființa încă o firmă, Extrans Medical SRL, el fiind și administrator, dar se se retrage din societate în 2013, cedând afacerile Gloriei Enache. În 2023 firma a fost radiată. 

Așadar, Gloria Enache a preluat, în timp, toate afacerile lui Beg, „colaborarea” lor datând de decenii. Natural, ne-am întrebat cine este persoana în care Beg are atât de mare încredere încât să-i transfere business-ul, deși numele său nu ne era necunoscut.

Enache apare și în declarațiile de avere ale doctorului.

 În 2019, Beg a acordat Gloriei un împrumut 655.000 de lei. În 2020, împrumutul se cifra, pe declarația de avere completată de Beg, la 1.171.300 de lei. În 2022, Beg nota împrumutul la suma de 825.498 de lei. 

Mai mult, a mai remarcat că, în 2016, Beg a donat cota pe care o deținea dintr-un imobil bloc de tip cămin de nefamiliști Gloriei și lui Florentin Bocsan, pe atunci consilier județean din partea PNL.

Deci cine e Gloria Enache? Căci pe Google nu există, pe social-media nu apare, iar jurnaliștii din zonă nu o cunosc.

O situație cel puțin ciudată având în vedere numărul de firme pe care le deține la nivel local. Ne dăm seama, din situația prezentată mai sus, de faptul că Gloria este o persoană apropiată doctorului, de încredere, prezentă în viața sa încă din anii ’90. Dar și în viața soției sale, întrucât cea din urmă este administratorul Remedium SRL.

Judecătoarea  Simona Luminița Beg a fost numită în funcție, la Judecătoria Reșița, în 1997, doar că pe vremea aceea numele său („de fată”, de dinaintea căsătoriei) era Enache. De asemenea, conform datelor de pe platforma Termene.ro, preluate din Monitorul Oficial, domiciliul Gloriei Enache coincide cu adresa firmei Endourologia SRL, înființată de Beg în 2005 și radiată în 2021. 

Toate indiciile arată că Gloria Enache este soacra lui Gheorghe Beg. 

Soacra și ginerele, parteneriat pe bani publici

Gloria Enache, pe care am descoperit-o a fi chiar soacra lui Gheorghe Beg, este, după cum ați văzut, beneficiara unor împrumuturi și donații semnificative din direcția lui Gheorghe Beg. În acest context vom aduce în prim plan compania EXTRANSMEDICAL SRL. Firma are o vechime de 16 ani și se ocupă, vag, cu “alte activități referitoare la sănătatea umană” avea sediul în Caraș-Severin. Potrivit Termene.ro, compania a fost radiată la sfârșitul anului trecut.

Asociații firmei sunt Gloria Enache, cu 95% din părțile sociale și compania Extrans SRL, cu 5%, companie care aparține în totalitate tot soacrei lui Gheorghe Beg.

Printre foștii acționari și administratori ai companiei este menționat și Gheorghe Beg.

Știm, deci, că soacra lui Gheorghe Beg e omul de bază al acestei firme. Ei bine, această companie câștiga cu spitalul din Reșița în 2017 un contract de achiziție directă pentru servicii de transport pacienți hemodializă, în valoare de 248.400 lei.

În anul 2017, când această achiziție din bani publici se câștiga de firma lui și a soacrei sale, Gheorghe Beg era șeful secției de Urologie a Spitalului Județean din Reșița.

Mai facem mențiunea că , în prezent, fiul lui Beg Gheorghe, Beg Cristian Raul, colaborează cu Enache Gloria pentru construirea unei clinici medicale private în Reșița.

Deși nu există dovezi că această clinică are relații comerciale cu spitalul public, dezvoltarea sa poate ridica riscuri de conflict de interese viitor, mai ales dacă clinica va intra în competiție sau va colabora cu Spitalul Județean de Urgență Reșița.

“Ne face zile fripte”

Ideea aceasta că Gheorghe Beg nu respectă regulile, care ni s-a sedimentat în minte încă de când am aflat despre uciderea fetiței de 7 ani, faptă care n-a avut niciodată consecințe asupra medicului, ne-a fost ulterior confirmată și din alte surse. Unele dintre ele oficiale.

Și în acest sens, l-am contactat pe managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița, Cosmin Librimir. Am vrut să aflăm de la el cum e posibil ca spitalul pe care îl conduce să încheie contracte cu firme deținute de familia lui Gheorghe Beg, dar și cum a fost posibil ca Beg să devină director medical al unui mare spital din România, după ce a comis mai multe fapte, unele dintre ele nu doar imorale, ci profund ilegale.

Reacția managerului spitalului din Reșița a fost una pe care n-o anticipam. Când a auzit despre cine vrem să discutăm, acesta a părut ușurat că, în sfârșit, cineva întreabă de Gheorghe Beg. Pentru că, aparent, acesta a transformat viața angajaților din spital într-un coșmar. Și da, managerul Cosmin Librimir admite că Beg e talentat la afaceri și că se pricepe la bani. Dar ne-a confirmat, în clar, că numai la asta se pricepe, la medicină nu prea excelează. Redăm integral dialogul pe care l-am avut cu acesta.

Reporter: Bună ziua, domnule Librimir! Vă contactez pentru a afla punctul dumneavoastră de vedere legat de situația unui medic din spitalul pe care îl conduceți. E vorba de Gheorghe Beg.

Cosmin Librimir: Da, da, da…

Reporter: Pe de o parte, domnul Beg a deținut, împreună cu soacra lui, o companie care a câștigat un contract pe hemodializă cu Spitalul din Reșița. Și voiam să știu dacă spitalul a sesizat această incompatibilitate. Pentru că firma care a câștigat contractul e una care a aparținut domnului Beg și apoi soacrei sale.

Cosmin Librimir: Au! Cum o cheamă pe doamna cu firma?

Reporter: Gloria Enache, este mama Luminiței Beg.

Cosmin Librimir: Păi este o incompatibilitate, că e și director medical. Bun, omul este total imposibil, adică ne face zile fripte.

Reporter: Adică în ce sens vă face zile fripte?

Cosmin Librimir: Efectiv jignește și aruncă cu tot felul de injurii. Deci eu, de exemplu, am chemat un audit extern recent, ca să văd unde-s problemele. Am mai avut unul acum doi ani și am avut tot felul de piedici. S-a enervat că de ce fac audit extern, că cheltui nejustificat bani spitalului, că costă mult. Și i-am arătat că pe secția lui se pierd bani și i-am zis că nu e normal. Și s-a plâns la Silviu Hurduzeu (N.R. – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin) că cheltui bani spitalului în mod nejustificat. Asta se întâmpla săptămâna trecută.

Și când au venit oamenii de la audit, am primit un telefon de la cineva că trebuie să opresc auditul. Am zis că oamenii erau deja acolo. I-am scris lui Silviu Hurduzeu, i-am explicat că trebuie să discutăm și i-am explicat despre ce e vorba. Hurduzeu a înțeles despre ce era vorba și a zis că vrea și el un raport. Luni a revenit Beg și a zis că are girul Consiliului Județean că nimic din ce nu vrea el nu se face în spital. Eu i-am vorbit frumos: “Ghiță, hai să-ți aduc aminte de-o chestie. Ești director medical și tu trebuie să îmi prezinți un raport de activitate al tău până la sfârșitul anului”. A ieșit, a deschis ușa de la secretariat și a strigat: “Sper să nu mai apuci tu ziua aia când o să fiu eu aici cu raportul!

M-am interesat ieri. Nu a făcut niciun raport de când e director medical. În baza raportului se face un alt referat în care eu trebuie să notez dacă și-a îndeplinit indicatorii. I-am căutat contractul de management, are indicatori doar în primul an, 2020 – 2021, apoi nu mai are nimic. Am dus actele la niște avocați, care mi-au zis că dacă aș fi în București, aș câștiga. El mie, ca director medical, nu-mi stă opt ore la program. El vine, nu se semnează în condica de prezență și face ce vrea el. Dacă îi dai hârtie scrisă, nu-l interesează, nu semnează, nu dă răspuns. Amenință medicii, șefii de secție, nu se mai poate așa.

Reporter: Dacă tot ați spus că nu prea stă la muncă la program, aveți idee de ce ar câștiga din cabinetul lui privat, Praxis Urologie, unde n-ar avea voie teoretic să lucreze, numai 800 de lei pe lună, în calitate de medic?

Cosmin Librimir: Nu-mi explic… El mai are și o farmacie, care nu e a lui în acte.

Reporter: Da, e tot a soacrei lui.

Cosmin Librimir: Da… Deci acolo la farmacie, până anul ăsta, ei n-au avut POS, totul era cu cash. Își bagă nasul în achiziții continuu, că de asta cred că a sărit așa când a aflat că vine auditul. Are, și aici pot să fac și dovada, au venit pe un proiect European niște paturi de ATI, pentru neurologie. Le-a luat și le-a pus la el pe secție. El a împărțit tot ce a vrut. Are doua EKG-uri, nu știu la ce la foloște la urologie, și psihiatria nu are niciunul. Are două mese de chirurgie pe care le-a făcut depozit, că a zis că face sală de operație. N-a mai făcut-o. S-a rupt masa la chirurgie și n-a vrut să dea niciuna ca să opereze oamenii ăia cum trebuie.

Reporter: Dacă mai aveți dumneavoastră să îmi spuneți ceva… Eu am epuizat curiozitățile.

Cosmin Librimir: Face tot felul de abuzuri și văd că nu se bagă nimeni să scrie despre asta. Își bate joc de angajați. Și-a pus tot spitalul în cap. Face tot felul de chestii, dar nu semnează el. Și mi-a zis: Vezi că-s mai deștept decât voi toți la un loc și vă fac.

“Nu mă interesează articolul dumneavoastră”

După ce am analizat toate aceste situații și ne-am convins de faptul că sunt destul de multe aspecte ciudate în cariera lui Gheorghe Beg, dar și în afacerile lui, l-am contactat. În primul rând pentru a-i oferi șansa de a ne explica acele aspecte pe care noi le-am documentat în acest material de presă și, în doilea rând, pentru a vedea, la prima mână, dacă Gheorghe Beg are un comportament inadecvat în raport cu oamenii din jurul lui.

Gheorghe Beg a răspuns apelului nostru imediat, însă, în numai câteva secunde, ne-a arătat că acuzațiile care i se aduc din partea conducerii spitalului din Reșița cu privire la comportamentul său sunt foarte aproape de realitate. Pentru că orice comentariu e de prisos, am decis să redăm aici integral conținutul discuției telefonice pe care am avut-o cu acesta. 

Reporter: V-am contactat pentru că lucrăm la un material de presă care vă privește. Este vorba despre mai multe incompatibilități în activitatea dumneavoastră. Dacă aveți puțin timp, eu aș putea să vă spun mai pe larg ce anume ne interesează.

Gheorghe Beg: Da, dar nu mă interesează.

Reporter: Ce nu vă interesează?

Beg Gheorghe: Articolul dumneavoastră. Bine? La revedere!

Website | Mai multe articole

Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".

Georgiana Costea
Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Mesajul lui Orban pentru Ciucă: „Dacă rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu”

Ludovic Orban a făcut una dintre cele mai interesante mutări politice din această campanie a prezidențialelor, prin retragerea lui în favoarea candidatei USR, Elena...

Vlad Voiculescu anunță că îl acționează în instanță pe Mircea Geoană pentru afirmații false în dezbaterea prezidențială

Vlad Voiculescu, europarlamentar și președinte al USR București, a anunțat public că intenționează să îl acționeze în instanță pe Mircea Geoană, candidat independent la...

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott a anunţat deja că lucrează la...

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută pe șantierul de la Spitalul Regional...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi că...

Zece ani cu răul cel mai mic

Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din programul de revelion sub titlul „Dacă...

Articole asemănătoare

Procesul lui Dumitru Buzatu, fostul șef al CJ Vaslui, este măcinat în gol la moara Justiției ieșene

Moara justiției macină în gol în procesul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Trei săptămâni nu...

Mesajul lui Orban pentru Ciucă: „Dacă rămâneți în cursă, nu veți fi nimic altceva decât un iepure al lui Ciolacu”

Ludovic Orban a făcut una dintre cele mai interesante mutări politice din această campanie a prezidențialelor, prin retragerea...

Vlad Voiculescu anunță că îl acționează în instanță pe Mircea Geoană pentru afirmații false în dezbaterea prezidențială

Vlad Voiculescu, europarlamentar și președinte al USR București, a anunțat public că intenționează să îl acționeze în instanță...

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott...