Ne întrebăm adesea ce ar fi de făcut cu pentru ca valhallii să iasă din demența dogmatică și să revină la realitate; să nu mai sufere în universul fantasmagoric în care i-au atras Simion, Șoșoacă și Georgescu, după ce au fost bine fezandați în ultimele trei decenii de Complexul politico-mediatic ce a vrut ca universul comunist să rămână Intact; să nu mai creadă că trăiesc într-o țară care este în același timp „grădina Maicii Domnului”, dar și un loc în care nu mai e de trăit, în care după ‘89 suntem într-o continuă cădere din raiul comunist, în care doar consumăm și nu mai producem nimic, în care suntem sclavi, în care se trăiește din ce în ce mai rău, în care poporul este condamnat la extincție ș.a.m.d.
Cum să facem să ajungă la urechile lor evidența că România este în cea mai prosperă și mai sigură perioadă a existenței sale, că flămânzii ei din perioada comunistă – ce se călcau în picioare pentru tacâmuri, „frații Petreuș” (puii rahitici din complexele avicole comuniste puși în vânzare pentru consum, în loc de a fi incinerați) și pentru „adidași” (copite de porc) – au ajuns astăzi să facă mofturi la sumedenia de produse alimentare și să doboare de la un sezon la altul recordurile la cumpărături?
Cum să afle că România nu este doar piață de desfacere, ci și producător și exportator de produse competitive cum n-a fost vreodată (nu precum camioanele ceaușiste cărora le crăpau șasiurile prin țările din Lumea a Treia), că produsul intern brut a crescut de peste zece ori față de ’89, că UE nu ne ia, ci ne dă de trei ori mai mult decât primește de la noi? Cum să ajungă la urechile lor faptul că s-au îmbogățit văzând cu ochii și sărăcesc zilnic cu mintea? Cum să le spunem că este un semn de boală faptul de a înjura multinaționalele când tu beneficiezi de serviciile lor?
Cum să-i facem să înțeleagă că globalizarea este un fenomen generat de progresul tehnic, de care profită copios, și nu o afacere decisă de Soros, că nu poți să afurisești progresul tehnic pe rețelele făcute posibile tocmai de acesta fără să nu-ți pui problema dacă nu cumva ai „buba la cap”? În ce formă ușor de perceput să la spunem că UE nu înseamnă sclavagism când te-a scos din sărăcie și te-a lăsat să umbli liber prin țări pe care le vedeai doar pe hartă? Cum să le spui că Rusia nu poate fi niciodată o ofertă de destin pentru români? (Și ei știu asta, dar persistă în această schizoidie: între faptul că trăiesc în UE, că nu s-ar muta în Rusia, și apologia pe care o fac despotismului asiatic).
Este dificil să te bați cu mințile formatate de trei decenii de Intact și de sateliții săi mediatici, minți care acum se exprimă pe rețelele de interacțiune socială potențându-și reciproc erorile. Este o luptă inegală cu algoritmii care viralizează orice prostie ce le devine adevăr celor ce nu mai fac diferența între realitate și ficțiune.
V-ați întrebat vreodată cât de triști sunt acești oameni, valhallii? Acum, când nu mai trebuie să se calce în picioare nici pentru pâinea cu zahăr, nici pentru „frații Petreuș”, nici pentru „adidași”, nu le tihnește o șaorma cu de toate, fiindcă se simt mereu săraci, captivi (chiar dacă am intrat în Schengen) și asupriți (deși mulți sunt mici capitaliști). Cine să stea de vorbă cu ei dacă nu noi? Cineva trebuie să-i trezească din această beție a minciunii propagandistice?
„Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!”,
se tânguie poetul Ion Mureșan.
După ce ne-am indignat de absurdul în care au ales valhallii să locuiască și să ne atragă și pe noi, poate că ar trebui să le spunem acestora și o vorbă bună.
Pe calea propusă în poemul lui Ion Mureșan, am putea să ne gândim că, și în cazul valhallilor, „numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate”, apropie de ei o pagină de TikTok, un neocomunist, un fost securist, un fascist, un conspiraționist sau un popă filetist și,
„numai ce ajung la capătul străzii și de după colț,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure”,
sare mitingul suveranist!
„Atunci o lumină feciorelnică le sclipește în ochi
și transpiră cumplit de atâta fericire”.
Până la amiază, tot orașu-i galben și plin de bâte, tălăngi și steaguri tricolore cu lupul dacic.
„Și ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viață”.
Despre globalizare, în general, despre imaginara lor Valahalla, despre falsele lor amintiri din „Epoca de Aur”; despre pâinea cu zahăr, despre dușmanul imaginar care le spurcă strachina strămoșească cu pizza și cu șaorma, care le pângărește pocalele rămase de la Dromihete cu whisky și Coca Cola; despre get-begeți și despre magicele lor cuvinte brânză, varză, viezure, moș, mânz, sau moș pe mânz – ah, mânzul lui Călin și izma Cristelei! –, pe care oameni răi din lumea rea ar vrea să le scoată din vocabular pentru a le înlocui cu emoticoane; despre pizza dacică, preferata lui Decebal, și mămăliga cu usturoi, adorată de Ștefan cel Mare și Sfânt, pe care guvernul mondial vrea să le interzică pentru a le băga pe gât otrăvuri occidentale prin supermarketurile și mall-urile în care ei, valhallii, își petrec cea mai mare parte a timpului lor liber – că au, că n-au bani.
Și chiar și valhallii tineri
„se exprimă cu caldă responsabilitate, și dacă se mai încurcă și se mai bâlbâie
nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute
ci pentru că în tinerețea lor”
stăpânesc cu greu limba română, ce se învață în școală, pentru că au ales „școala veții / care-o are toți băeții” și cultura de Facebook, Twitter, Instagram și TikTok. Și ei vorbesc cu nostalgie despre o epocă pe care nu au trăit-o și cu admirație despre un regim despre care habar n-au. De aceea, în ignoranța lor, ei
„reușesc să spună lucruri cu adevărat emoționante”,
de ți se face milă și silă ascultându-i.
„Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se oprește aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului”,
și îi invită pe valhalli să privească.
„Și chiar dacă din cauza tremuratului nu reușesc să vadă decât un
petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.
Până când se scoală unul și strică totul Și zice:
«În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni și vom afla împăcare multă!»”.
Dar nu împăcarea pe care o promite Putin prin troica Simion-Șoșoacă-Georgescu, care înseamnă să te supui lui pentru a avea liniștea asupritului, ci aceea adevărată, a respectului celorlalți garantat prin statul de drept, împăcarea ce vine din forța dreptului, nu din dreptul forței. Dar, pentru asta, va trebui să nu mai urmăriți posturile de propagandă, să nu mai intrați pe rețelele de interacțiune socială ce vă întărâtă împotriva celor ce nu vor să vină în fantasmele voastre ciminale. Mai degrabă citiți un poem din Ion Mureșan! Sau nu mai citiți nimic, decât să citiți prostii propagandistice care vă transformă din oameni în toată firea în idioți utili ai despotismului asiatic adus de un impostor profitor al globalismului, călare pe o gloabă!
Dar, mai bine stați de vorbă cu cei ce nu sunt de acord cu voi, cu cei pe care-i considerați „trădători de neam și de țară” pentru că nu sunt de acord cu legionarismul, cu filetismul și cu antioccidentalismul vostru. Nu se poate ca ei să fie total în eroare. Evidența constrângătoare vă dovedește asta, doar să aveți răbdarea să o priviți.
„Atunci unul după altul se scoală de la mese, /
își șterg buzele umede cu batista, /
și le este foarte, foarte rușine.”
Ce-i de făcut? Discuția de la om la om. Fiecare are în preajma sa o rudă, un prieten sau un vecin îmbătat de valhallism, de propaganda AUR-SOS-Georgescu. Chiar dacă e greu să intri într-o discuție în care trebuie să iei lumea de la capăt, de la punerea de acord asupra faptului că Pământul e rotund și că limba română provine din cea latină și nu invers, este necesar ca fiecare dintre noi să-și dedice timp pentru asta: să stea cu el la masă, să vadă cu ce otravă propagandistică s-a îmbătat, apoi să fie acel unul care se ridică de la masă și-i „strică totul”. Poate că, într-o seară, valhallul se va ridica și el de la masă, își va șterge buzele umede de la înjurat și i se va face foarte rușine.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
