Doamna Lasconi,
Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în primul tur al alegerilor prezidențiale. Familia mea, prietenii mei știu că nu am vrut să vă votez. Le-am spus-o în mod repetat, luni la rând, pentru că aveam, și încă am, așteptări mult mai mari de la un președinte. Îl voiam mai bine școlit, mai bine pregătit pentru cea mai înaltă funcție în stat. Dvs. nu erați și încă nu sunteți, iar eu eram mult prea sătulă să votez doar răul cel mai mic.
Cu toate astea, cu vreo două-trei săptămâni înainte de alegeri, am decis să vă votez, strict pentru că nici nu am vrut să aud de Geoană, Ciucă, Ciolacu, Simion etc. Cel pe care l-aș fi votat era Ludovic Orban, căruia aș avea foarte multe să îi reproșez politic, dar îl vedeam cel mai capabil dintre toți candidații să fie președinte. Asta ar fi fost alegerea mea, în condiții normale, însă știam că Orban nu avea nicio șansă.
Mi-am făcut toate calculele și am refuzat să cred că în turul doi ar putea ajunge Ciolacu și Simion. Consider și acum că era un dezastru cel puțin la fel de mare ca cel care a urmat cu Georgescu.
V-am votat de frică, doamna Lasconi. Nu a fost deloc o alegere pe care să o fi făcut altfel decât cu frica îngrozitoare că vom avea un tandem PSD-AUR pentru următorii ani. Pentru mine, erați singura variantă dintre candidații cu șanse reale, care putea să-l scoată din cursa pentru turul doi pe Ciolacu sau pe Simion.
Apoi, am încercat să mă împac cumva cu alegerea mea, spunându-mi că sunteți un om de bună-credință, bine intenționat, că vă veți mai tempera, echilibra și că veți învăța cum să vă ridicați la nivelul funcției de președinte.
Înainte de turul unu, mulți, mulți oameni m-au întrebat cu cine votez. Le-am răspuns, în privat, exact ce am scris mai sus. Că vă votez, din motivele invocate.
A urmat ce știm cu toții. Groaza.
Înainte de turul doi, am renunțat în a mai face ce ar fi fost firesc pentru un jurnalist, de a păstra pentru el preferința pentru vot, însă situația din țară a fost cruntă. Niciodată nu am fost atât de îngrijorată cu privire la soarta noastră, ca țară, și niciodată nu am văzut atât de multă lume disperată în jur.
Așa că am scris public, de câteva ori, că în turul doi vă voi vota. Am scris și că sper ca toate partidele care își mai spun pro-europene și oamenii care mai au mintea la ei să vă susțină fără a pune nicio condiție.
Am anunțat, tot public, că pentru parlamentare voi vota USR. Aș fi votat Forța Dreptei, însă m-am gândit că dacă ajungeți președinte, să aveți totuși în parlament și într-un eventual guvern și un partid care să aibă mai multă reprezentativitate, după dezastrul de la locale.
Nimeni nu e fericit că am ajuns aici cu țara. Și când spun nimeni, mă refer în primul rând la noi, milioanele de cetățeni simpli, care ne tot punem degeaba speranțe în politicieni.
Mi-am dorit foarte mult să văd un USR mai matur după nenorocirea prin care tocmai am trecut. M-am bazat pe dvs. că veți face lucrurile altfel față de cum au fost până acum.
Nu, nu îmi doresc deloc ca USR să gireze mizerii ale PNL-PSD. Nu îmi doresc să intrați la guvernare jucând aceeași horă cu ei. Nu îmi doresc să intrați la guvernare cu orice preț, renunțând la principii esențiale în care USR crede. Nu despre asta e vorba deloc. Însă, doamnă, politică înseamnă arta negocierii. Într-o negociere, iar eu pot spune că am învățat puțin din asta dupa ani în care am condus echipe mari, iar acum businessul meu, se intră știind că fiecare parte trebuie să câștige, dar să și piardă ceva. Într-o negociere, ești în primul rând foarte cinstit cu tine și vezi ce poți tu exact oferi. Dacă ai, de exemplu, 12% dintr-un business, nu poți pretinde beneficii identice cu cel care are 20%, de exemplu. Pentru că tu nu oferi 20%, ca să primești 20%. Ar fi o înșelătorie, nu?
Într-o negociere se discută acolo, la masă, de unde nu te ridici decât după ce ai un răspuns final. Fie că te înțelegi cu părțile, fie că nu. Într-o negociere nu răstoarnă nimeni masa, nu își ia jucăriile și pleacă, nu strigă public: mincinoșii, hoții etc etc.
De asta se numește negociere, pentru că e un proces în care lucrurile se dezbat, se lucrează pe scenarii, se urmăresc obiective comune. Când se termină negocierea, repet, ieși și spui ce ai decis.
Nu m-a reprezentat deloc felul în care USR a negociat cu celelalte părți, în condițiile în care eu sunt printre oamenii care nu ar mai vrea să vadă niciodată PSD și PNL, în formulele în care sunt acum, în care sunt blindate de personaje corupte și toxice. Dar nu pot fi de acord cu faptul că, și de data asta, USR a înțeles că soluția e de a-și acuza de minciună partenerii de negociere. Dacă ajungi la concluzia asta, atunci spui clar că decizia ta e de a ieși din negociere, deoarece ceilalți de la masă sunt hoți, proști, mincinoși, cum vrei să explici, și gata. Pui punct și pleci.
Astăzi am văzut că ați aflat din presă că sunt negocieri pentru guvernare și că USR nu a fost invitat. Poate că unii cred că așa se desfășoară lucrurile, însă eu nu cred că este așa. Nu se fac invitații ca la nuntă, ci părțile stabilesc de comun acord când se revăd, iar dacă unul nu e acolo (că tocmai a izbit ușa) și totuși vrea să revină la masa de negocieri, atunci se interesează el, pune mâna pe telefon, trimite un email, face ceva.
Nu e nicio noutate pentru nimeni că zilele astea se formează guvernul. Știți asta, deci puteați foarte bine, pentru interesul nostru comun, să vă interesați când se întâlnesc ceilalți parteneri de dialog și să fiți acolo. Personal, am obosit și mă deranjează foarte mult să văd politicieni imaturi, care se încurcă în formalități, în loc să urmărească obiectivele importante ale cetățenilor.
Tot astăzi, am văzut că ați declarat că „intrați peste ei”. Vă spun sincer, m-a șocat să aud asta de la dvs. V-am dat votul pentru a ne fi președintele țării, am renunțat la aproape tot ce înseamnă așteptările mele de la șeful statului. Am fost, deci, capabilă să renunț la lucrurile în care eu cred cu adevărat, sperând că măcar veți fi un om mai cumpătat, mai pus pe construcție.
V-am ascultat astăzi când ați zis: „Le-am spus că e lipsă de respect să nu mă invite, să nu invite reprezentanții USR, iar apoi să vuiască toată presa că noi nu vrem să participăm și că suntem neserioși. Au fost șocați că a intrat o femeie într-o sală cu bărbații puternici ai României și le-a expus aceste probleme și le-am spus: hai să trecem la negocieri! (…) Dați-mi voie să intru din nou peste ei, că nu mă las! M-am bătut atâta pentru țara asta, continui să o fac”.
Trei lucruri despre asta, doamna Lasconi:
1. Repetarea obsesivă a faptului că sunteți femeie, lucru pentru care nu aveți niciun merit, este, cel puțin pentru mine, dar cred că și pentru alte femei, ceva jignitor. Unele dintre noi știm perfect că nu faptul în sine că suntem femei ne face mai bune sau mai puțin bune profesional. Ba chiar nu punem deloc preț pe asta. Dar punem preț pe muncă, și o facem până la epuizare. Punem preț pe (auto)educație, tocmai de aceea ne tot școlim toată viața. Punem preț pe inteligență, pe înțelepciune, pe bun simț. Nu pe faptul că, întâmplător, ne-am născut femei. Și încă ceva, doamna Lasconi, multe creștem și copii, în același timp cu munca pe care o facem, să știți.
2. Dacă voiam ca cineva „să intre peste ei”, m-aș fi dus în galeria lui Simion, a lui Șoșoacă, a lui Georgescu. Numai acolo se pune problema fix așa: „Ne ducem peste ei”! Pentru că, doamna Lasconi, de la cineva care spune „ne ducem peste ei” mă aștept ca oricând să ne spună și nouă, celorlalți, nu doar adversarilor politici: „Venim peste voi”! Or eu nu îmi doresc deloc astfel de lideri politici și, în niciun caz, un astfel de președinte.
3. Faptul că unii dintre noi v-am votat ca și cum aveam pistolul la tâmplă înseamnă doar că ne-a fost groază de ce putea urma și am încercat, cu orice preț, să oprim un rău absolut. Dar asta nu are nicio legătură cu meritele dvs. sau ale USR. E doar ghinionul nostru, după cum ne-ar explica unii.
Ramona Ursu e ziaristă. Din convingere. Adoră să scrie. Să vorbească. Să descopere. Dar mai ales să-i asculte pe oameni.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară