EXCLUSIV. Primăria Târgu-Jiu, bar de zi pentru șmecheri

Publicat:

Distribuie articolul:

Secretarul Primăriei Târgu Jiu, Constantin Răduțoiu, omul care vizează legalitatea actelor acestei instituții, are dosar penal pentru conducere pe drumuri publice sub influența alcoolului. El a fost prins de polițiști chiar în momentul în care a plecat cu mașina din fața Primăriei, la terminarea programului de lucru. Alcoolemia de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost confirmată de probele de sânge, unde cantitatea de alcool a fost dublată, aproape 1.

Nu e prima dată când secretarul Primăriei Târgu Jiu consumă alcool în loc de cafea în instituția publică, susțin surse, și nici singurul care are un astfel de obicei. Evident, omul nu consumă singur alcool în primărie și nu în orice birou, doar acelea în care sunt servirea se face prin secretare, susțin aceleași surse. Întrebat de ce a consumat alcool și s-a urcat la volan, Constantin Răduțoiu a spus că ”de bou”, dar precizează că n-ar fi băut în Primărie, ci undeva în apropiere cu niște prieteni.

 

Ziua de 13 februarie 2024 a fost una cu ghinoin pentru Constantin Răduțoiu, secretarul Primăriai din Târgu Jiu, cel care a ocupat postul de director al Direcției Juridice până în 01 octombrie 2023, când a fost numit secretar în locul lui Grigore Jianu, demis în baza unei hotărâri care confirma faptul că a fost colaborator al secutității.

Într-o zi de marți, 13, polițiștii de la Serviciul Rutier au fost pe fază și, în fața Primăriei Târgu Jiu, fix când Costi Răduțou se urca la volanul mașinii sale pentru a pleca acasă, l-au oprit și l-au rugat să sufle în alcooltest. În zadar a încercat să le explice agenților de la Rutieră că n-a avut când să consume alcool, pentru că până atunci a lucru în Primărie unde ocupă funcția de secretar general. Rezultatul testului a indicat o prezență de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge. Și aceste rezultate au confirmat prezența alcoolului în sânge într-o cantitate dublă.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de o persoană care se află sub influența alcoolului.

Prins de poliție

Iată ce a comunicat IPJ Gorj: ”La data de 13 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat de 59 de ani, din localitatea Ursați, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Constantin Brâncuși, din municipiu, având o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Bărbatul a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de o persoană care se află sub influența alcoolului”.

Costi Răduțoiu: „Cred că am fost turnat!”

Constantin Răduțoiu a încercat să explice reporterilor noștri că n-ar fi consumat alcool la locul de muncă, ci lângă Primărie, undeva în apropiere, fără să indice locul.

Nu am consumat alcool în Primărie, eram undeva în apropiere. Nu pot să vă spun cu cine eram. Toti am consumat alcool, dar eram în afara instituției. Eram cu niște prieteni. Posibil să mă fi turnat unul dintre ei. De fapt, voiam să mut mașina de lângă Primărie și să o anunț pe soția mea să vină să o ia. Fix atunci m-a oprit un echipaj. De ce m-am urcat băut la volan: ”de bou!”, a spus secretarul Primăriei Târgu Jiu.

Scuzele sunt… acuze

Polițiștii au consemnat momentul infracțiunii la puține minunte după ora 17,00, ora la care marți s-a terminat programul de lucru în Primăria Târgu Jiu. Întrebat cum explică asta, Constantin Răduțoiu a început să se bâlbâie: ”Nu mai știu cât era ceasul, după 17,00, dar nu știu exact, cred că am plecat cu câteva minute înainte de terminarea programului. Am fost prin apropierea primăriei. Nu am fost cu cei din Primărie, am fost cu alți prieteni și nu pot să vă dau nume”, a mai spus Costi Răduțoiu.

Întrebat și despre întâlnirile din Primăria Târgu jiu unde se consumă alcool și în timpul programului de lucru și după, secreatrul Primăriei Târgu Jiu a răspuns sec: Posibil, eu nu știu de ele!”

În cazul acesta nici nu ști ce e mai rău. Să pleci de la serviciu unde ești pontat cu programul normal ca să bei cu prietenii sau să consumi alcool cu pritenii în timpul programului de lucru. Dar, tot mai multe voci susțin faptul că, în ultimul an, Primăria Târgu Jiu a ajuns un bar de zi pentru șmecherii orașului.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Mai multe articole

Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Gabriela Mladin
Gabriela Mladin
Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută pe șantierul de la Spitalul Regional...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi că...

Zece ani cu răul cel mai mic

Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din programul de revelion sub titlul „Dacă...

INVESTIGAȚIE Curiosul caz de incompatibilitate al soțului celei mai bogate foste judecătoare din Banat: cum a înflorit cariera medicului Gheorghe Beg după ce a...

Ancheta pe scurt: • În anul 2014, medicul Gheorghe Beg ucidea o fetiță de 7 ani, lovind-o cu mașina. Medicul a fugit de la locul...

Percheziții în dosarul „Elita stomatologiei, aprovizionată la negru”, după investigația Media Quality și CIM. Faptele vizate sunt delapidare și evaziune fiscală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au făcut joi, 15 noiembrie 2024, cinci percheziții...

Un nou sondaj generează aprinse dezbateri: Lasconi și Simion îl depășesc pe Geoană

Un sondaj de opinie al AtlasIntel, publicat în exclusivitate de Hotnews, arată un nou clasament al candidaților la prezidențiale. Mircea Geoană a scăzut vertiginos...

Articole asemănătoare

VIDEO Gladiator 3 este deja în pregătire, afirmă regizorul Ridley Scott

Mult aşteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansată încă în Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott...

Acuzații de trucare a licitațiilor pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Iași

O dispută în mediul academic ar putea avea consecințe juridice. La mijloc este un incident petrecut săptămâna trecută...

Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa electorală pentru prezidențiale şi că o susţine pe Elena Lasconi

Ludovic Orban, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, a anunţat, luni seară, că se retrage din...

Zece ani cu răul cel mai mic

Postul public de televiziune ne-a obișnuit ca, în prima zi a fiecărui an, să difuzeze o selecție din...