INVESTIGAȚIE VIDEO Elita stomatologiei românești, aprovizionată de ani buni cu materiale sanitare „la negru”

VIP-uri medicale din singurul spital public de stomatologie din România, precum și clinicile private ale unora dintre cei mai reputați profesori universitari și medici dentiști – oameni care conduc, practic, destinele stomatologiei românești – sunt aprovizionate, de ani de zile, cu materiale și consumabile sanitare de „un băiat”.

Liviu.

Susține că, de 30 de ani, „scoate”, nu știm de unde, materiale sanitare „de înaltă calitate”, pe care le vinde chiar și la o treime din prețul pieței, fără factură sau certificat de calitate, către stomatologi din tot Bucureștiul și chiar și din țară.

Îi cunoaște și îl cunosc, ba chiar mulți dintre ei îl ajută atunci când e nevoie să convingă un nou potențial client de calitatea mărfii lui.

Patroanca de la Iași

Dialogul de mai jos a fost purtat între Alexandru Bucur, unul dintre cei mai importanți oameni din stomatologia românească de după 1990, și „băiatul” care-l alimentează cu materiale sanitare, Liviu.

„Domnul doctor, am o rugăminte la dvs., că sunteți prietenul meu, sunteți fratele meu, domn profesor. Am un doctor de la Iași, Mustafa, îl știți pe Mustafa? (…) Care-i problema… uite, am o patroancă de la Iași și-i dau niște ace de sutură, înțelegi matale? Am marfă bună sau n-am marfă bună, ia zi matale?

Prof. dr. Alexandru Bucur: Ai!

L: Păi, da! Și, vă rog frumos, că vreau să vă sune puțin doamna doctor. Vă rog din toată inima, domn doctor Bucur! Îți aduc de la Johnson ceva bun! Te sună în 20 de secunde, da?

Bucur: Bine.

L: Bine, domn profesor, vă pup, vă iubesc! Să trăiți!”

Director al Departamentului Stomatologie II și șef al disciplinei Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul UMF „Carol Davila” București, medic primar chirurg la Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu” din București. Acestea sunt doar câteva dintre multele funcții pe care le deține profesorul Alexandru Bucur, fost decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF „Carol Davila” București. Până la finele lui 2023, Alexandru Bucur a fost vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România și vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din București.

Bucur nu este nicidecum singurul nume mare dintre clienții lui Liviu. Pe lista acestora se mai regăsește, de exemplu, și doctorul Tiberiu Niță, șef de lucrări în cadrul UMF București, director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, acționar și angajat al Cristal Dental Services SRL.

Dar și alții.

„Pe toți medicii din București eu îi alimentez”, așa cum spune Liviu.

De 30 de ani, cum tot el se laudă.

Scenariul nostru

Pe Liviu pare că îl cunosc foarte mulți din stomatologia românească. De la profesori universitari și șefi de spitale la medici rezidenți. Toți îi susțin, în calitate de clienți, „combinația”. Toți iau, fără factură, de ani buni, marfă de la el. Toți știu că această marfă e „scoasă” de undeva. Cel mai probabil, ei chiar nu știu de unde, dar nici nu pare să-i intereseze proveniența produselor, cât timp plătesc jumătate sau chiar o treime din prețul consumabilelor din cabinete.

Cum pare să nu-i intereseze nici faptul că este ilegal ceea ce fac, introducând inclusiv într-un spital de stat sau în clinicile lor private și apoi lucrând cu materiale sanitare și consumabile fără factură sau documente de proveniență.

Cei descoperiți și expuși aici de jurnaliștii Media Quality și ai Centrului de Investigații Media au folosit sau folosesc, în tratarea pacienților lor, aceste produse sanitare luate „la negru”, fără a-și pune problema siguranței și a sănătății bolnavilor.

Așa am aflat și noi de Liviu: de la o sursă din mediul stomatologiei românești.

Pentru că toți îl știu. 

La Liviu nu se ajunge greu, dar îți trebuie un scenariu solid, unul care să aibă sens pentru el, astfel încât să capete încredere în tine încă din primele conversații, pe care le poartă exclusiv la telefon.

Vorbește mult, dar este, totodată, precaut: are grijă să nu-i scape niciodată nimic din ce i-ar putea deconspira sursa „afacerii” și lucrează de aproape 20 de ani cu același taximetrist, Fane, de la Meridian Plus, care îl ajută să care marfa la clienți.

Are grijă să puncteze, în toate discuțiile cu posibilii clienți noi, așa cum am pretins și noi, reporterii, că suntem, că are acces la personaje aflate la cel mai înalt nivel al lumii medicale și că marfa lui e garantată de acestea, fiind de cea mai bună calitate, la prețuri imbatabile.  

Am construit o poveste în care unul dintre reporteri s-a prezentat drept viitoarea noră a unei fictive doctorițe, profesoara Dragomir de la UMF „Gr. T. Popa” din Iași, proprietară de clinică stomatologică aflată în plin proces de extindere. La recomandarea unui anume prof. dr. Mustafa, de la Stomatologie din București, și el tot un personaj inventat de jurnaliști, doamna profesoară Dragomir intenționa să cumpere, pentru prima oară, prin intermediul viitoarei sale nurori, „marfă de calitate” de la Liviu.

L-am sunat pe Liviu, pentru prima oară, în 27 februarie 2024. Atitudinea reporterului, conform scenariului nostru, a fost una nesigură, neștiutoare, chiar ușor temătoare, având în vedere că pășeam pentru prima oară în lumea lui. I-am spus că sunăm din partea domnului doctor Mustafa, care i-a garantat doamnei profesoare Dragomir că marfa pe care el a luat-o de multe ori de la Liviu este foarte bună. Prețurile, la fel.

„Doamne ferește, ‘ai de capul meu, Doamne, că lucrez de 30 de ani de zile cu domnii doctori, nu-i problemă!”, răspunde Liviu, întrebat despre calitatea produselor pe care le vinde mult sub prețul normal.

Povestea noastră a prins. Liviu se simte în siguranță și, ca să-i câștige și el încrederea „doamnei doctor” – așa cum imediat a botezat-o pe așa-zisa noră a fictivei doamne profesoare Dragomir, în fapt, reporterul care-l sunase -, spune chiar că-l cunoaște bine pe inventatul doctor Mustafa.

Liviu ne „miroase” naivitatea și trece direct la fapte: „Ce aveți nevoie și cum facem ca să vi le dau?”.

Îi spunem că în câteva zile venim la București, pentru un eveniment la care participă doamna profesoară Dragomir, și propunem ca tot atunci să luăm și produsele. Și începem, împreună, să facem lista de cumpărături: dezinfectant, mănuși, ace de sutură, tifon, materiale pe care deja știam că Liviu le are în „ofertă”.

Prețurile sunt, într-adevăr, bune, motiv pentru care facem o comandă destul de importantă, cu justificarea că, venind tocmai de la Iași, avem acest dezavantaj al distanței față de majoritatea clienților lui aflați în București.

Cerem dezinfectant Perasafe, pentru instrumentar. Îl vinde cu 100 de lei flaconul. Comparativ, dacă vrei să cumperi de pe internet, de la diverși distribuitori, prețurile variază între 260 de lei și 300 de lei bucata.

Tifonul, care e „belea, e des, nu rar, e made in Germany”, așa cum ni-l descrie Liviu, costă 100 de lei pentru un calup de 100 de metri. Pe piață, în funcție de brand și de calitate, prețurile variază între 80 și 250 de lei.

Ne mai arătăm interesați de dezinfectant pentru suprafețele dispozitivelor medicale, Chemgene, „extraordinar, distruge tot, doamna doctor, face praf tot!”. Pe piața liberă, prețul unui spray de 750 ml ajunge până la 60 de lei. La Liviu, costul e 25 de lei.

Mai comandăm mănuși sterile și nesterile, „din alea bune, de la Sempercare, nu mănuși de 1 mm să se rupă. Sunt și frumoase, sunt albastre!”, dar și ace de sutură, de diferite dimensiuni.

Odată comanda stabilită, Liviu ne spune că vorbește „cu șefu” și sună imediat înapoi”, nu însă înainte de a ne asigura din nou că nu vom avea probleme cu marfa lui luată fără niciun document de proveniență. Părem îngrijorați și îi spunem, mai voalat, că știm că produsele sunt „luate așa…” din spital. Ne spune, din nou, că niciodată nu vom avea probleme de niciun fel.

Reporter: Domnul Liviu, dar sigur nu sunt probleme, da? Nu aș vrea…

L.: Doamne-ferește, ‘ai de capul meu, Doamne, că lucrez de 30 de ani de zile cu domnii doctori, nu-i problemă!

R: Adică, nu a fost niciodată nimic…

L: Niciodată. Și cu domnul doctor Denis de la Iași am lucrat.

R: Adică, știu că sunt luate așa și să nu…

L: Mă știe și domnul doctor Mustafa, nu-i problemă.

R: Adică, nu sunt probleme să le găsească după numărul lotului…

L..: Niciodată, nu aveți probleme.

R: Că ni s-a zis că sunt, mă rog, din spital, și să nu le caute cineva…

L.: Am înțeles, stați liniștită. Nu-i problemă.

R: Atunci vorbiți cu șeful dvs.

L.: Da, da, da, stați liniștită, și vă sun eu într-o oră.

R: Bine, mă sunați într-o oră.

L: Bine, vă pup!

„Doamna doctor, unde sunteți, acolo vin!”

După aproximativ o oră, în aceeași zi, revenim noi către Liviu pentru a ne asigura că a vorbit cu „șeful” și că va avea produsele atunci când ne vom vedea.

Totul pare rezolvat. Vrea să se asigure că am înțeles bine ce produse am comandat și, mai ales, în ce cantități, având în vedere că doar dintr-un anumit tip de mănuși am cerut zece baxuri.

Facem calculele împreună. Ajungem la o comandă de aproape 1.000 de euro, după prețurile lui, și îi transmitem că noi putem lua marfa în 6 martie, când vom fi în București. Acesta ne asigură că, până atunci, rezolvă „100%”.  

Liviu.: Doamna doctor, stați ca să ne înțelegem cu mănușile, să nu greșiți. Un bax are 10 cutii.

Reporter: Și o cutie este cu…?

L.: Cu 100 de perechi. (…) Deci vă dau așa: 10 din astea mici de small și 10 de medii.

R: Da, asta am zis. (…)

L.: Rămâne o dată alea zece. Zece cu zece vine 20 din alea mici, cum ar veni cinci și cinci (baxuri duble de mănuși – n.r.), cinci Perasafeuri, 15 cutii de ace de 5.0, 8 de 4.0, 10 dezinfectant și două tifoane.

R: Așa, exact.

L.: Deci, la mănuși, un bax are zece cutii din alea mici. Și eu vă dau două.

R: Am înțeles asta.

L: Deci, două vine unul mare, cum ar veni zece, dacă vă dau small-uri (mărimea mănușii – n.r.), vine cinci duble. Și dacă vă dau zece medii, vine cinci duble.

R: Am înțeles, așa rămâne. (…)

R: Știți ce vreau să vă rog, dacă ați făcut dvs. un calcul ca să-l am.

L.: Da, da, fac un calcul acuma, imediat.

R: Și spuneți-mi și pe fiecare în parte cât costă. (…) 

L.: Cinci și cu cinci, deci cinci duble cu cinci duble, vine zece baxuri (de mănuși – n.r.). 25 de milioane. 2.500. Cinci Perasafeuri, 500 de lei. E trei milioane și ceva bucata, eu vă dau la preț bun. Dacă vreți mai multe, vă dau mai multe, că au termen de garanție.

R: Nu, deocamdată suntem bine așa.

L: Dezinfectantele, 10 bucăți, da? 250. Tifonul, 200, două calupuri.

R: Adică, e 100 de lei un calup.

L: Da, da. Ați pus 200 de lei, da? Plus acele de sutură. 15 cutii vine 900, de 0,5. Și alea opt cutii vine 400 de lei. Cât vine în total, doamnă?

R: 4.750 de lei.

L: Atât, doamna doctor, corect!

R: Banii vi-i dăm cash, nu transfer bancar?

L: Da, normal, corect! Băgăm marfa în mașină, stați liniștită.

R: De obicei, unde? Să nu le scoatem așa, în văzul lumii.

L: Doamna doctor, găsim un loc, stați liniștită. Fixăm imediat, nu-i problemă. Unde sunteți, acolo vin!

R: Dar sigur rezolvați, nu?

L: Doamna doctor, sigur, 100%.

În următoarele zile, până în 6 martie, când urma să ne întâlnim, am mai purtat câteva discuții cu Liviu. La 1 martie, de exemplu, acesta ne sună pentru a se asigura că venim în ziua stabilită. În dimineața zilei de 5 martie, știind că în acea zi urma să plecăm spre București, acesta ne sună din nou. Stabilim exact locul și ora întâlnirii de a doua zi. Pe ambele le alegem noi: parcarea unui mall din Capitală, ora 15.30.

Este de acord, pare liniștit, cu chef de conversație și de încasat. 

Ziua întâlnirii

Suntem în 6 martie 2024, ziua întâlnirii din parcare. Încă de dimineață, Liviu ne sună din nou, pentru a se asigura încă o dată că ne vom întâlni la locul și ora stabilite. Întreabă dacă avem o mașină încăpătoare, îl asigurăm că da.

Nu știam cine sunt, cum arată sau ce fel de oameni sunt nici Liviu, nici Fane, taximetristul lui. Și, evident, nu voiam să și cumpărăm marfa, ci doar să o vedem și să o filmăm cu camera ascunsă. Discuția despre proveniența mărfii era punctul culminant al tranzacției, de-aici urma să ne retragem din afacere, fie că aveam să aflăm de la Liviu adevărul sau nu.

Dezamăgirea cauzată de eșuarea tranzacției ar fi putut duce la un conflict, astfel încît reporterii și-au luat măsuri de siguranță: nu au mers singuri.

La întâlnirea din parcare ne-am prezentat mai mulți: „doamna doctor”, reporterul echipat cu aparatură de înregistrare video, logodnicul ei, „domnul doctor Adi”, precum și o a treia persoană ce juca rolul de șofer al mașinii noastre. Deci trei persoane la vedere.

Tot în parcare, la o distanță de zece metri distanță, într-o altă mașină, era cel de-al doilea reporter, care auzea în timp real discuțiile, astfel încât, în cazul unui conflict, putea interveni direct sau chiar suna la Poliție.

Într-o altă mașină din parcare, o a cincea persoană era prezentă pentru a filma și fotografia și de la distanță întâlnirea. 

La scurt timp după ora stabilită, lângă noi a parcat taximetristul lui Liviu, Fane, de la Meridian Plus. Facem prezentările. Liviu se liniștește și îl întâmpină cu „respect maxim” pe „domnul doctor Adi”. Apoi, grăbit, vrea să scape repede de marfă și să ne-o transfere în mașina noastră.

Îi spunem că am vrea, mai întâi, să vedem produsele. Șoferul Fane deschide portbagajul, care era plin. La fel și bancheta din spate a mașinii. Amândoi încep să ne prezinte marfa, lăudând din nou calitatea ei. Liviu ia la rând toate cutiile, enumeră întreaga comandă, mai scoate din produse, ne arată că termenul de garanție este mare.

Nu am avea, deci, de ce să ne facem probleme.

Până când „domnul doctor Adi”, conform planului nostru, intervine cu o întrebare directă: „De unde le avem pe astea?”.

Luat prin surprindere, Liviu răspunde: „Cum adică de unde le avem?”.

Este momentul în care „logodnica” intervine și îi răspunde, șoptit și oarecum jenată că acesta a pus o întrebare nepotrivită pentru vânzători.

Liviu sesizează că „nora” e de partea lui și vrea să aplaneze lucrurile pentru a lua marfa, astfel că încearcă și el să-l liniștească pe Adi. Ba chiar mai destinde, pentru câteva momente, atmosfera și începe să vorbească cu acesta despre stagiul militar, despre tatăl lui, colonel, la care ar fi ajuns în armată mulți dintre actualii mari medici din România. Imediat, însă, revine la ce-l interesează și vrea să mutăm marfa din mașina lui în a noastră.

„Doctorul” Adi revine și el și spune că e „puțin încurcat” și ridică problema lipsei facturii, a faptului că marfa nu poate fi introdusă în clinică și nu poate fi achitată dacă nu avem acte. „Logodnica” forțează dialogul și încearcă să afle proveniența produselor, ultimul lucru care ne mai interesa. 

„Mergem la Colentina să luăm o factură. Dau niște băieți acolo”

„Domnul doctor” devine tot mai reticent, „logodnica” încearcă să-l convingă, dar el nu se lasă înduplecat de argumentele „logodnicei” și de garanțiile lui Liviu. Cere factură.

De fapt, încercăm încă o strategie pentru a afla de unde provine mormanul de materiale sanitare din taxiul din fața noastră.

„Logodnica”: Domnul Liviu, veniți un pic (îi cere acestuia să se apropie de ea, pentru a-i șopti câteva lucruri – n.r.). Mă înnebunește, spuneți-i (lui Adi – n.r.) de unde le aveți, ca să-l asigurăm că…

Liviu: Poftim?

„Logodnica”: Spuneți-i ceva, că le aveți de undeva sigur, nu știu… Că nu mă înțeleg cu el. (…) Adi, uite, spune domnul că sunt sigure, le folosesc în clinici…

Liviu: Păi, normal, doamnă, nu v-a zis domnul doctor Mustafa?

Adi: Da, dar una știe el, alta știu eu.

„Logodnica”: Spuneți-ne de unde sunt, ca să…

Liviu vine repede cu soluția la problema lipsei facturii: „Am la cineva care ne dă factură”.

Ceea ce urma să ne propună, de fapt, Liviu este să ne facă rost de o factură de la celebra „fabrică” de facturi „la negru” din cartierul bucureștean Colentina, ultracunoscută inclusiv de poliție și de ANAF.

Practic, „băieții cu facturi din Colentina” au devenit cunoscuți, în ultimii zeci de ani, ca furnizori de bază pentru diverși oameni de afaceri care au țepuit mai mult sau mai puțin statul român, prin neplata taxelor sau prin scheme infracționale cu TVA. Pentru sume modice, acești „furnizori” le vindeau clienților lor facturi în alb, care ajungeau, ulterior, în contabilitatea unor firme și în evidențele fiscale ale statului, ca acoperire pentru tranzacții „la negru”.

Ne întărim poziția și-i spunem clar că fără factură nu le putem cumpăra. „Și dacă mai puneți ceva la preț, măcar să am acte pe ele. Iar dacă ne înțelegem cu factură la livrare, luăm în fiecare lună!”, îi spunem.

Liviu recurge la „artileria grea” și îl invocă direct pe fostul decan de la Stomatologie, profesorul Alexandru Bucur: „N-aveți probleme, îi dau și lui Bucur și la toată lumea. Ce dracu, domn’ doctor, n-aveți probleme! Îi dau și lui Bucur, și la toată lumea, și lui Mustafa i-am dat. Cui nu i-am dat. (…) Pe toți medicii din București eu îi alimentez. Pe toți medicii din București!”.

Fără factură, evident.

„Logodnica”: Și v-a cerut factură cineva până acum?

L: Nimic. Nimic!

„Logodnica”: A, le iau și le pun în clinică, așa...

L: Corect! Corect! Le-a băgat și la revedere, salut!

Adi: Nu, dacă facem rost de acte, ne facem traseu în fiecare lună.

L: Da, domn’ doctor!

Adi: Cum ziceți că faceți?

L: Mergem să luăm o factură.

„Logodnica”: Noi vă așteptăm, mai degrabă, aici, mai facem niște cumpătături.

Bucuros de posibila soluție pentru salvarea tranzacției și încântat de perspectiva unei noi colaborări constante pe termen lung, Liviu își ia taximetristul și pleacă după factură pe marginea drumului, în Colentina.

„O rezolvăm azi, domn’ doctor. Mă duc acuma la Colentina. Dar completați dvs. datele, domn’ doctor! Sigur, sigur, vin înapoi!”, spune vânzătorul înainte de a pleca de la întâlnire.

Ne luăm la revedere de la Liviu și de la taximetrist, stabilind că ne vom întâlni în vreo oră, pentru a primi factura și a prelua marfa.

Vedeți mai jos un montaj video cu momentele importante ale întâlnirii cu Liviu:

Disperarea

Ajuns în Colentina, Liviu nu l-a găsit pe „băiatul” cu factura. Dezamăgit că a rămas cu mașina ticsită de marfă și disperat că afacerea pică, Liviu ne sună de peste zece ori, până seara târziu, ajungând, practic, să-și toarne cei mai importanți clienți.

Pentru că vrem să vedem până unde merge Liviu cu găsirea unei soluții și, mai ales, care ar fi aceasta, în speranța că reușim să identificăm locul de unde „scoate” marfa, reporterul îi mai dă puțin timp și-i spune că am putea să facem afacerea dimineață, înainte de întoarcerea la Iași, dacă rezolvă cu actele.

Ne spune, inițial, că nu avem cum și că, a doua zi, ar fi „de gardă”. Este, de fapt, prima oară când acesta trădează ceva despre meseria lui. Nu cunoaștem, însă, dacă acest lucru este și adevărat, dacă Liviu chiar este cadru medical.

L: Vorbiți dvs. cu mama lui domnu’ doctor și-i dau mai puțin din ce am și gata, nu-i problemă.

Reporter: Să ne dați mai puțină marfă sau cum?

L: Dau mai puțină marfă. Dau și mănuși, dau Perasafe, vă dau ace de sutură, cât încape în portbagaj, acolo. Sunați-o pe doamna patron de la Iași, poate-l convinge pe dânsul!

R: N-ați găsit factura, nu?

L: Nu am găsit băiatul cu factura, fir-ar mă-sa să fie! Și mâine sunt de gardă, lucrez, am pregătit astea. Cum facem? Sunați-o dvs. pe doamna doctor…

R: Auziți, dar dacă reușesc mâine înainte să plecăm, că vin eu la dvs., chiar dacă lucrați.

L: N-aveți cum, n-aveți cum. Băiatul, mâine, e ocupat cu mașina.

R: Atunci, încerc în seara asta să rezolv.  

L: Știți care-i problema, barem să-i dau acele de sutură și Perasafe, măcar astea să i le dau. Câteva mănuși, cât vrea să ia.

R: Da, încerc să-l asigur, pentru că, știți, mi-a mai pus întrebări. Ce medici mai iau și i-am spus că eu știu de dl. profesor Mustafa, dar nu mai știu alții.

Pornind de la ultimele cuvinte ale reporterului, „ce medici mai iau?”, Liviu ne plimbă, pe rând, prin toată lista lui de clienți VIP.

Cu noi în telefon, pe speaker, îi sună de pe un alt număr pe clienții lui și-i pune să dea referințe despre produsele pe care le are și pe care aceștia, de ani buni, le cunosc și le cumpără. Și după ce le cere acest lucru, îi roagă pe aceștia să dea și referințe direct către „o patroancă de la Iași”, pe care chiar ei să o asigure că totul este în regulă cu marfa.

Medicii și profesorii universitari pe care i-a sunat, stând, în același timp, și cu noi în telefon i-au răspuns și au acceptat să vorbească, ulterior, și cu „doamna doctor” de la Iași.

Acest telefon fără fir a funcționat pentru aproape două ore: Liviu îi suna pe clienții lui, iar noi înregistram aceste discuții. El ne dădea, apoi, numerele medicilor, aceștia așteptau telefonul nostru și ne povesteau despre cum, de ani întregi, cumpără marfă „la negru” de la Liviu și că sunt mulțumiți.

După fiecare client pe care îl suna, văzând disperarea lui, îi solicitam acestuia să ne mai dea încă o recomandare. Încă un nume de doctor. Și încă unul. Până când ora a devenit nepotrivită pentru a-i mai deranja.

„Domn’ profesor Bucur, vă pup, vă iubesc! Îți aduc de la Johnson ceva bun!”

„Ce naibii, doamna doctor, pe domnul profesor Bucur îl sun și pe urmă vă sun, vă dau numărul să-l sunați. E decanul facultății, ce dracu?”. Așa își deschide Liviu propria cutie a Pandorei.

L.: Să trăiți, domn profesor! La mulți ani! Ce face domnul profesor Bucur? Sunt Liviu la telefon, sunt Liviu la telefon.

Prof. dr. Alexandru Bucur (foto sus): Cine?

L: Liviu, bre, Liviu, care îți aducea ace de sutură!

Prof. dr. Alexandru Bucur: Și?

L: Domnul doctor, am o rugăminte la dvs., că sunteți prietenul meu, sunteți fratele meu, domn profesor! Am un doctor de la Iași, Mustafa, îl știți pe Mustafa? (…) Care-i problema… uite, am o patroancă de la Iași și-i dau niște ace de sutură, înțelegi matale? Am marfă bună sau n-am marfă bună, ia zi matale?

Bucur: Ai!

L: Păi, da! Și, vă rog frumos, că vreau să vă sune puțin doamna doctor. Vă rog din toată inima domn doctor Bucur. Îți aduc de la Johnson ceva bun. Te sună în 20 de secunde, da?

Bucur: Bine!

L: Bine, domn profesor, vă pup, vă iubesc. Să trăiți!

Ascultați înregistrarea discuției telefonice dintre Liviu și prof. dr. Alexandru Bucur:

Profesor la UMF „Carol Davila” din București, Alexandru Bucur a fost implicat în mai multe scandaluri publice.

În 2013, Centrul de Investigații Media „a descoperit mai multe cazuri clare de plagiat în mediul universitar. Este vorba de zeci de lucrări de diplomă ale absolvenților Facultătii de Medicină Dentară din cadrul Universității «Carol Davila» din Bucuresti. Mai grav este că lucrările cu pricina aparțin unor studenți care l-au avut ca profesor coordonator pe actualul decan al facultății, profesorul Alexandru Bucur”. Seria de investigații scrisă de jurnalistul Ovidiu Vanghele a dus la un cutremur de proporții în mediul academic și a dus imediat la o anchetă demarată de Comisia de etică a UMF „Carol Davila”.  

În 2023, presa a scris că Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat Curții de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al Securității în cazul prof. dr. Alexandru Bucur, sursa „Marius”. 

Profesorul Alexandru Bucur este și azi pe cai mari în sistemul medical și universitar, de unde câștigă sume importante de bani. Conform declarației sale de avere (puteți consulta, mai jos, documentul), din martie 2024, doar anul trecut Bucur a câștigat: 119.143 lei de la UMF, 93.187 de lei de la Spitalul Clinic De Chirurgie „Oro-maxilo-faciala Prof. Dr. Dan Theodorescu” București, 151.543 de lei de la Colegiul Medicilor Stomatologi din România, unde este vicepreședinte, 129.093 de lei, pentru calitatea sa de vicepreședinte al Colegiul Medicilor Stomatologi din București, alți 20.500 de lei de la patru colegii și asociații similare din Deva, Brașov, Râmnicu Vâlcea și Tulcea, și alți peste 300.000 de lei, ca lector pentru diverse simpozioane și cursuri ținute, precum și 3.335 de lei, ca expert al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, aflată în subordinea Ministerului Educației.

Un calcul simplu ne arată că doar în 2023 Alexandru Bucur a câștigat peste 800.000 de lei.

Este, așadar, un om nu doar important în sistemul academic și medical, dar și înstărit. Te-ai putea gândi că, de la acest nivel, este imposibil să cobori în lumea întunecată a lui Liviu și să cumperi mănuși medicale „la negru”. Bucur nu pare să aibă însă nicio problemă să ia materiale sanitare de la Liviu și să-i recomande, mai departe, „combinația”.

Pe terenul netezit de Liviu, îl sunăm și noi pe profesorul Bucur, continuând povestea cu „patroanca de la Iași” cu care tocmai ce fusese familiarizat. Avem surpriza ca medicul să fie foarte generos în discuție. Recunoaște că, în ultima perioadă, Liviu a dispărut. „N-am mai știut nimic de el”, ne spune, și confirmă că în trecut se aproviziona de la el cu lucruri „OK”.

„Era destul de serios”, și-l amintește Bucur pe Liviu.

Pentru a ne da și mai multă încredere în calitatea produselor lui Liviu, profesorul ne spune că nu era singurul client din spitalul de stat în care lucrează, singurul de stomatologie din România: „Aproape toți colegii luam de acolo”.

În finalul primei noastre discuții, Alexandru Bucur, văzându-ne ușor neîncrezători și derutați, ne dă chiar un sfat despre cum și cât să cumpărăm, astfel încât să nu fim păcăliți.

Reporter: Bună ziua, domnul profesor Bucur?

Prof. dr. Alexandru Bucur: Da, eu!

R: Am numărul dvs. de la Liviu. Mă scuzați, domnul doctor, că vă sun.

Alexandru Bucur: Așa.

R: Noi încercăm să luăm… e prima oară când luăm de la el și am făcut o comandă mai mare, dar logodnicul meu, fiul doamnei profesor, voia să se asigure că totuși e OK. Noi nu-l știm, îl știm doar dintr-o recomandare, și Liviu ne-a spus că dvs. luați de la el de mai mult timp.

Alexandru Bucur: Doamnă, am luat în urmă cu mulți ani. În ultima perioadă n-am mai luat, nu știu despre ce este vorba. Nu vreau să vă duc în derizoriu. Dar nu am mai luat de acolo, a dispărut o perioadă, n-am mai știut de el nimic și, mă rog, n-am stat nici să-l caut, nici… Dar ceea ce mi-a dat erau lucruri OK.

R: OK, deci când ați luat, acum ani de zile, erau bune.

Alexandru Bucur: Da. Deci, asta vorbim de câțiva ani în urmă.

R: Mi-a spus că v-a dat, că dă și la rezidenți.

Alexandru Bucur: Se poate, eu nu știu ce face el, că nu stau după Liviu, iertați-mă, că am alte treburi în spital.

R: Vă cred.

Alexandru Bucur: Dar, încă o dată, ce mi-a dat au fost lucruri bune, adică nu pot să mă plâng că au fost proaste. Doamne-ferește! Nu, ce ceream aia îmi dădea. Și era destul de serios. Ce face acum, astăzi, nu vă pot spune eu.

R: El zice că lucrează tot în sistemul medical și mă gândesc nu e chiar oricine de pe stradă. E un om pe care-l mai cunoaște lumea.

Alexandru Bucur: Da. La noi, acolo, ce ne-a dat, ne-a dat lucruri bune. Și n-am luat numai eu, aproape toți colegii luam de acolo.

R: Am înțeles, deci avem un pic de siguranță, că nici nu vrem să dăm niște bani…

Alexandru Bucur: Nu, dar de ce trebuie să dați? Luați întâi un lot să vedeți cum este și, după aceea, dacă vă convine, măriți comanda.

R: Da, cel mai bine așa este, într-adevăr!

Alexandru Bucur: Nu-i mai bine așa? Luați întâi un lot. Eu așa aș face. Eu luam niște cantități care nu erau foarte mari, dar adunate cu toți colegii care luau, erau cantități destul de însemnate, așa.

R: Noi venim din Iași și nici nu putem să venim foarte des. Adică, o dată pe lună, putem, dar nici să venim după două-trei cutii de mănuși, nu ne folosește.

Alexandru Bucur: Vă înțeleg. Nu, nu e rentabil.

Ascultați înregistrarea primei discuții telefonice dintre „patroanca de la Iași” și prof. dr. Alexandru Bucur:

După aproape o oră, reporterul îl resună pe profesorul Bucur, de data aceasta arătându-se foarte îngrijorat cu privire la proveniența mărfii și îl întreabă direct pe acesta cum proceda el, în relația cu Liviu, în privința facturilor. Abordat frontal pe această chestiune sensibilă și care avea potențialul să-l vulnerabilizeze, inclusiv legal, pe Bucur, acesta spune că, de fapt, lui i se dădea factură, dar nu mai poate da mai multe detalii despre asta.

Reporter: Alo, domnul profesor Bucur?

Prof. dr. Alexandru Bucur: Da.

R: Domnul profesor, mă iertați, vă rog, că revin din nou la dvs. Am discutat un pic mai devreme. (…) Vreau să vă întreb un lucru, că mă duc acum să iau de la Liviu produsele respective.

Alexandru Bucur: Așa.

R: Oare dvs. i-ați cerut vreodată factură? Adică, s-a pus problema să vă poată da?

Alexandru Bucur: Mie, când mi-a dat, mi-a dat și factură, da.

R: Ok. Dar le lua de undeva?

Alexandru Bucur: Nu am cum să vă spun, doamna doctor, habar n-am!

R: Zicea acum că face rost de o factură de nu știu unde. Nu vreau să mă ia poliția pe stradă.

Alexandru Bucur: Fără factură, e mai greu…

R: Bănuiesc că el le ia de undeva, nu e el o societate sau…

Alexandru Bucur: Nu știu, nu pot să vă spun de unde, cum și ce.

R: Dar vă mai aduceți aminte pe factură ce scria? Era o firmă, un distribuitor?

Alexandru Bucur: Habar nu am, că eu o dădeam direct în contabilitate. Chiar nu știu.

R: E un pic ciudat, el a zis că le scoate dintr-un spital și acum, nu știu. Dacă le fură de undeva, mi-e că mă duc la Poliție pentru niște mănuși.

Alexandru Bucur: Și asta e adevărat. (…)  V-am spus că a fost ceva de mult și chiar nu am stat eu să mă uit după treburi de astea, că nu mă interesau.

Ascultați înregistrarea celei de-a doua discuții telefonice, din aceeași zi de 6 martie 2024, dintre „patroanca de la Iași” și prof. dr. Alexandru Bucur:

 „Sărut-mâna și respect maxim, domn profesor Tibi! Ți-a plăcut ce ți-am dat eu?”

În timpul conversației noastre cu profesorul Alexandru Bucur, Liviu ne-a sunat de mai multe ori. Voia să știe dacă am reușit, așa, să-l convingem pe „domnul doctor Adi” că marfa lui e bună, în baza recomandărilor primite de la Bucur.

Îi dăm de înțeles că „domnul Adi” s-a mai înmuiat, însă ar mai avea nevoie să-i audă și pe alți medici clienți, cu atât mai mult cu cât profesorul Bucur ne-a spus că lui i-a dat factură, iar nouă nu. Liviu vine repede cu o explicație: „Ce era să vă zică dvs.? S-a gândit că sunteți de la poliție”.

Insistăm să mai discutăm cu un doctor.

Așa ajungem la Tiberiu Niță (foto jos). Alintat „Tibi” de Liviu, acesta este medic chirurg specialist, directorul medical al Spitalului Clinic „Profesor Doctor Dan Teodorescu”, cadru didactic la UMF „Carol Davila” din București, angajat și acționar al clinicii private de stomatologie Cristal Dental Services SRL.

Doctorul Tiberiu Niță este foarte familiar în discuția pe care, inițial, o poartă telefonic cu Liviu, pe modelul celei cu Alexandru Bucur, însă este singurul dintre medicii contactați de „furnizor” care refuză să poarte o discuție și cu „doamna doctor de la Iași”, pentru a da recomandări despre marfa lui Liviu. Totuși, din discuția purtată de cei doi și înregistrată de noi, Tiberiu Niță recunoaște că a fost clientul lui și lasă de înțeles că nu a avut nicio problemă cu marfa pe care i-o aducea.

Liviu: Să trăiți, domn profesor Tibi, ce faceți? La mulți ani!

Dr. Tiberiu Niță: La mulți ani, bine!

L: Domn doctor, am o rugăminte la dvs. Am pe cineva la Iași, domnul doctor Mustafa care era la Iași, care i-a dat la cineva ca să ia de la mine ace de sutură și mai multe. Domnul doctor, spuneți-i lui doamna doctor, am marfă bună sau nu?

Dr. Tiberiu Niță: Păi, nu știu, măi, ce ai tu…

L: Ți-a plăcut ce ți-am dat eu, acele de sutură?                                                       

Dr. Tiberiu Niță: Nu știu, mă, nu știu, nu știu! Ce să zic acuma?

L: Când vi le-am dat atunci, erau bune?

Dr. Tiberiu Niță: Păi, ce era atunci era atunci…

L: Da, corect, domn’ profesor! Că vrea să vă întrebe dacă este marfă bună sau nu doamna doctor, că nu prea are încredere.

Dr. Tiberiu Niță: Să nu mă întrebe pe mine, trebuie să te întrebe pe tine.

L: Da, corect. Vă mulțumesc din toată inima, sărut-mâna și respect maxim! Sănătate lui doamna doctor Cristina!

„Hai, domnul doctor, ajutați-mă și pe mine, vă rog din suflet! Știți ce fac pentru dvs. Vă pup și vă iubesc!”

Cum medicul Tiberiu Niță a refuzat să vorbească și cu noi, am avut motiv să îi spunem vânzătorului că „domnul doctor Adi” nu e suficient de convins, chiar dacă am auzit, prin intermediul telefonului lui Liviu, conversația pe care o purtase cu Niță.

Am avut, astfel, motiv să îi mai cerem un medic, pentru recomandări.

„Fiind doctor, Adi vrea să vorbească cu doctori. Poate le luăm pe toate (produsele – n.r.)”, îi spunem.

Liviu devine tot mai irascibil și face din ce în ce mai multe greșeli care îi trădează lungul șir de minciuni, dar și disperarea de a ne vinde marfa.

Așa ajungem să vorbim și cu Ion Dragnea (foto jos).  

Dr. Dragnea: „Nu taie factură, nu are firmă, nu are nimic. Nu știu de unde le ia. Produsele sunt OK, asta e garantat”

Medicul stomatolog Ion Dragnea de la Clinica de stomatologie Dr. Cox din București este foarte deschis la discuție. Pare să îl știe mai bine pe Liviu, ne spune că acesta ar fi „brancardier nu știu pe unde, pe la ce spital”. Recunoaște că a cumpărat marfă de la el, chiar garantează pentru calitatea ei, „sunt conforme cu ceea ce cere DSP”, dar ne atenționează că singura problemă e că „el nu taie factură, nu are firmă, nu are nimic”.

Pentru el, însă, asta nu a fost niciodată o problemă, le-a băgat așa, fără acte, în clinică, nu l-a controlat nimeni.

Un detaliu foarte important din discuția cu dr. Ion Dragnea este că acesta bănuiește că Liviu scoate marfa ilegal din spitale și o vinde mai departe, pe piața „neagră”.

Reporter: Alo, bună ziua, domnul doctor Dragnea?

Dr. Ion Dragnea: Da, bună ziua!

R: Am vorbit un pic mai devreme cu Liviu și mi-a dat acest număr de telefon.

Dr. Ion Dragnea: Da, da. Cu Liviu.

R: Am discutat cu dumnealui, vrem să luăm niște produse, mai multe. Logodnicul meu, fiul doamnei doctor, tot medic stomatolog este… Și a rugat, dacă se poate, să știm că sunt conforme. E un pic mai reticent. Poate ne dați o părere despre chestia asta, dacă-l știți.

Dr. Ion Dragnea: Da, nu se pune problema, ele sunt conforme, au perioada de valabilitate. Sunt și conforme cu ce caută ăștia, când vine sanepidul.

R: Da, asta ne interesează.

Dr. Ion Dragnea: Ideea e că el nu taie factură, nu are firmă, nu are nimic. Nu știu de unde le ia, dar mie îmi aduce și seringi, și… îmi aduce de ceva ani de zile.

R: Și nu ați avut niciodată probleme?

Dr. Ion Dragnea: Până acum, nu.

R: Pare că produsele alea, așa cum le-am văzut eu în mașină, sunt OK.

Dr. Ion Dragnea: Produsele sunt OK, asta garantat, pentru că le procură probabil de la spitale… de unde le ia, nu știu, habar nu am de unde le aduce.

R: Da. Dar dumnealui lucrează tot în mediul ăsta, din câte am înțeles, zicea că e de gardă.

Dr. Ioan Dragnea: Da, e brancardier nu-știu-pe unde, pe la ce spital, da, ceva de genul. Nu mai știu exact ce funcție are. Dar, într-adevăr, îmi aduce produse de astea când am nevoie, mai ales dezinfectant de suprafețe, care sunt conforme cu ceea ce cere DSP.

R: Am înțeles, deci totul e în regulă. Noi chiar avem nevoie, că extindem clinica.

Dr. Ion Dragnea: Da, e OK. Singura chestie e asta, că nu-s pe factură. Dar nu întreabă nimeni, nu m-a întrebat niciodată.

R: N-ați avut probleme de astea, nu?

Dr. Ion Dragnea: Nu, nu.

R: Bine, astea sunt consumabile…

Dr. Ion Dragnea: Da, consumabile care pot fi băgate fără nicio treabă. Da, exact.

R: Am înțeles, deci îl cunoașteți de câțiva ani și totul e în regulă.

Dr. Ion Dragnea: Da, da, da.

Doctorul Ion Dragnea ne mai confirmă și un lucru pe care Liviu ni-l spusese încă de la început, anume că Liviu alimentează mulți medici din București: „Avea mulți medici, cel puțin în București are mai mulți medici”. 

„Domnu’ doctor, mata ești prietenul meu, care ne știm de 15 ani de zile!”

Lucrurile încep să se lege, părem mai convinși, dar am mai vrea, totuși, să discutăm cu încă un medic.

Liviu își sună un alt prieten vechi: pe medicul stomatolog Nicolae Cotoros, „owner” al Clinicii Lux Star Dent, așa cum se prezintă pe contul personal de LinkedIn.   

Liviu: Alo, să trăiți, am o rugăminte la matale, am o doamnă de la Iași, de la facultate. Mă auziți?

Dr. Nicolae Cotoros: Da.

L: Mi-a venit un domn doctor de la Iași, mă auziți? Și dau telefonul lu’ mata, că mata ești prietenul meu. Matale ești prietenul meu care ne știm de 15 ani de zile. Și vorbiți cu doamna doctor ca să-i spuneți că nu are nicio problemă. Ce, matale ai avut vreo problemă cu ce ți-am dat până acuma?

Dr. Nicolae Cotoros: Nu, n-am înțeles…

L: Dânsa vrea să se convingă dacă e marfă bună sau nu. Și dau telefonul dvs., domnul doctor Nicu. (…) Da, bre… Îți dau telefonul acuma să te sune doamna doctor, să-i răspunzi imediat.

Reporterul îl sună pe medicul Nicolae Cotoros, care ne spună, încă de la început, că poate vorbi foarte puțin, fiind cu un pacient la cabinet. În scurta discuție, ne dă și el garanții că marfa pe care a cumpărat-o de la Liviu e bună, ba chiar „mănușile sunt foarte bune”, „n-am avut probleme cu el niciodată”.

Dr. Adrian Seceleanu: „Puneți și dvs. niște întrebări… Știți cum e, ca de pe OLX”

Avem deja suficiente recomandări, iar Liviu dă semne tot mai accentuate că nu mai rezistă, își pierde răbdarea cu noi.

„Păi, ce naibii, doamna doctor, vi-l dau și pe Tibi de la Facultate, vi-l dau și pe Bucur. Pe cine vreți să mai vă dau? (…) Ce vreți să mai fac, doamnă?”, ne întreabă, exasperat.

Îi mai forțăm o dată mâna și mai cerem să vorbim cu încă un medic, iar Liviu ne pune în legătură cu doctorul Adrian Seceleanu (foto jos).

Conform informațiilor publicate pe contul său de LinkedIn, medicul Adrian Seceleanu lucrează „cu normă întreagă”, din 2007, la Clinica ArteX Dental. Timp de cinci ani, până în 2015, spune că și-a făcut stagiatura la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala „Prof. Dr. Dan Theodorescu” din București.

Ne spune că produsele sunt în regulă, dar devine oarecum reticent la o discuție deschisă despre factură, poate și pentru că, așa cum ne-a spus de la început, era într-o consultație. Totuși, în cele câteva minute de dialog, doctorul Adrian Seceleanu ne dă suficiente indicii și argumente că, chiar și așa, fără factură, e un risc pe care, în final, ți-l asumi. 

Reporter: Înțeleg că dvs. ați mai luat, ați avut vreodată probleme cu produsele?

Dr. Adrian Seceleanu: N-am avut probleme. Îți asumi, nu sunt niște chestii… Eu am luat rar, când s-a mai ivit, nu e o sursă să zici…

R: Dar au fost de calitate când le-ați luat, nu?

Dr. Adrian Seceleanu: Păi, eu am luat două chestii, n-am avut dezamăgiri, dar nici nu sunt niște chestii funcționale. Nu-s turbine, cine știe ce dracu să fie… Sunt mănuși. Și am mai luat o tură de niște fire. Au termen, sunt sigilate, ce dracu să fie la ele? Nu sunt probleme.

R: Nu v-a dat niciodată factură, nu?

Dr. Adrian Seceleanu (râzând): Puneți și dvs. niște întrebări… Asta vorbiți cu el, nu cu mine.

R: Să știu dacă să-l întreb de factură pe el.

Dr. Adrian Seceleanu: Întrebați-l pe el, nu pe mine, că mă întrebați pe mine o chestie care nu ține de mine. Ține de el.

R: Poate dvs. i-ați cerut vreodată.

Dr. Adrian Seceleanu: Depinde cum vă înțelegeți dvs. cu el. Nu ține de mine.

R: Că nu știu de unde sunt produsele astea.

Dr. Adrian Seceleanu: Vă dați seama că nu pot să vă spun eu în locul lui.

R: Mi-e că sunt furate de undeva.

Dr. Adrian Seceleanu: Eu cu atât mai puțin știu. Bun, OK, vă las că sunt într-o consultație. (…) Da, am luat niște mănuși, le-am testat, n-am plângeri, nu pot să zic. Dar nici n-am mari așteptări. Și nici furnizorul… nici nu poți să consideri că e furnizor.

R: El, practic, le ia de undeva și le aduce.

Dr. Adrian Seceleanu: Decideți dvs. cum vreți să lucrați și cu cine. Încercați și vedeți cum sunt. Cine vă pune să luați tone? În ziua de azi, nu poți să garantezi nimic, am avut surpriză între loturi. Vorba aia, cu certificate, cu facturi, cu de toate, și între loturi era altceva. Inclusiv la fire de Johnson & Johnson, pe pielea mea, a luat la spital colega mea și, după aia, a venit dezmințire la spital, după două luni, că a fost nu știu ce pe linia de fabricație, toate au făcut puroi și au zburat firele. La lotul ăla nu știu ce s-a întâmplat. Nu poți să ai siguranța. Știți cum e, ca de pe OLX.

R: De pe OLX, poate ne vine o factură. Dar aici, probabil că domnul acesta le fură de undeva, nu știu.

Dr. Adrian Seceleanu: Nu neapărat, ultima dată mi-am luat tricicletă pentru copil. Nicio factură. E bună? Merge? Aia e. V-am lăsat, că chiar sunt într-o consultație, nu-i glumă.

Să-l cunoaștem pe Liviu

Nici după aceste noi garanții nu suntem convinși. E 6 martie, ora 22.00, iar Liviu sună, pentru ultima oară în acea zi, la „doamna doctor”. Aproape că nu mai are nicio speranță că ne va mai vinde ceva din mașina plină cu marfă.

Într-o discuție anterioară tocmai ne întrebase: „Cum facem, doamna doctor, spuneți-mi, vă rog din toată inima? Că eu trebuie să ajung la Târgoviște, am venit special la București”.

A fost o zi  lungă și grea pentru Liviu.

N-a mai pățit așa ceva niciodată, după cum ne mărturisește chiar el.

Afacerea pică.

E momentul în care Liviu începe să se teamă. Recunoaște că, de fapt, nu știe pe niciun „doctor Mustafa”. Întreabă dacă cumva totul a fost o farsă.

Sau, mai rău: „Am crezut că sunteți de la Poliție (…). Hai, spuneți-mi adevărul, sunteți de la Poliție?

Îl liniștim și-i spunem că nu.

Nu suntem de la Poliție.

Dacă, totuși, cineva din instituțiile statului român ar dori să-l întrebe pe Liviu ceva despre afacerea lui care, după toate datele, are ani buni de când îi aduce venituri importante, Liviu se numește Liviu Baboi.

Nu am reușit să aflăm unde lucrează, dar l-am găsit suficient de activ pe rețelele sociale, unde l-am găsit îndrăgostit de Julia Roberts și mare fan al interlopului „Beleaua” Corduneanu de la Iași.

Îl puteți găsi AICI, AICI sau AICI.

Confruntarea

La aproape o lună de la primele discuții, i-am contactat, pe rând, pe toți cei cu care vorbisem sub identitatea de „patroanca de la Iași”, de data aceasta în calitatea reală de jurnaliști, pentru a-i chestiona în legătură cu relația cu Liviu Baboi.

Profesorul Alexandru Bucur ne-a mințit cap-coadă. Cel mai flagrant dezacord a fost în privința facturii: la primul dialog, „sub acoperire”, Bucur afirmă explicit că a luat marfă de la Baboi, la cel de-al doilea, o oră mai târziu, întrebat direct de factură, spune, mai prudent, că primea factură pe tot ce cumpăra, pentru ca la al treilea telefon să afirme explicit că niciodată nu a primit factură de la „băiatul” Liviu și niciodată nu a cumpărat marfă de la el. Pe care la început ni-l recomanda cu căldură, iar la sfârșit nu-și prea aducea aminte cine este.

Doctorul Ion Dragnea de la clinica Dr. Cox București admite că a cumpărat de la Liviu Baboi, cândva, de mult, niște mănuși. Fără factură, evident. Discuții recente n-ar mai fi avut și în niciun caz pe tema aprovizionării clinicii: „Când mai am discuții cu domnul Baboi, avem discuții pe alte teme. Eu, fiind burlac, îmi mai găsește câte o asistentă. Multe discuții le avem pe tema asta, că el vrea să mă însoare neapărat. Când are o gagică, să zic așa…”.

Medicul Nicolae Cotoros admite că a primit de la Baboi o cutie de mânuși în semn de recunoștință pentru cum l-a tratat ca pacient, doctorul Adrian Seceleanu nu și-l mai amintește și insinuează că ar putea fi unul dintre mulții comis-voiajori care încearcă să-și vândă produsele prin cabinete, iar doctorul Tiberiu Niță îl califică drept având „dileală de om important”.

„Patroanca de la Iași” devine „doamna jurnalist”

După prea multele discuții cu Liviu Baboi în calitate de patroanca de la Iași, l-am sunat și pe el pentru o discuție pe bune.

Vineri, 12 aprilie, l-am sunat, dar nu ne-a răspuns. A revenit el cu un telefon, duminică, două zile mai târziu, după ce fusese contactat de cel puțin unul dintre cei cinci clienți ai săi care ne cunoșteau identitatea reală, cea de jurnaliști.

„Ce faceți, doamna jurnalist, ce s-a întâmplat?”, ne-a luat direct Liviu Baboi.

Au urmat aproape 30 de minute în care s-a încurcat rău în legătură cu proveniența mașinii pline-ochi de produse și materiale sanitare. A oscilat între „le-am luat de la Dragonu Roșu”, „de la țigani” sau „le am din Germania”, dar nu am reușit să aflăm din gura lui de unde le „produce”.

„Dar eu nu fur nimic, doamnă. N-am băgat mâna la nimeni în buzunar, doamna jurnalist. Sau polițistă…”, ne-a transmis, suspicios, Baboi.

I-am repetat că nu suntem polițiști, dar i-am spus că sperăm că îl va căuta cineva și de la ei.

______________

Ramona Ursu și Ovidiu Vanghele le mulțumesc celor care i-au sprijinit în realizarea acestei investigații de presă: lui David Muntean (montaj video), „domnului doctor Adi”, Oanei, lui Ștef și lui Răzvan!

______________

Dragi cititori,

Puteți susține Media Quality și Centrul de Investigații Media prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual către stat sau prin alt tip de donații, astfel:

Pentru Media Quality, formularul 230 și celelalte tipuri de donații pot fi consultate AICI. 

Pentru Centrul de Investigații Media, formularul 230 și celelalte tipuri de donații pot fi consultate AICI.

Vă mulțumim!