Reziliența noastră a fost pe deplin testată în ultimii 5 ani în Parlamentul European. Nimic în 2019 nu avea să ne pregătească pentru provocările pe care urma să le înfruntăm. Mandatul acesta nu a fost unul obișnuit, fiind marcat de crize succesive precum pandemia, războiul sau criza energetică. În acești 5 ani neobișnuiți am avut însă și mari reușite, ducând la capăt dosare cu mize importante pentru România, în linie cu prioritățile stabilite la început de mandat.
Pe parcursul acestor 5 ani am avut 4 priorități principale care au definit acest mandat: prima a fost să ducem lupta împotriva corupției la nivel european și să combatem de la Bruxelles acest fenomen, prin care miliarde de euro sunt făcute dispărute de anumite grupuri de interese și nu mai ajung la cetățeanul european, în proiecte de infrastructură sau de dezvoltare. A doua prioritate a fost lupta pentru o presă independentă, pentru jurnaliști liberi care să își poată face meseria fără interferențe sau presiuni din partea politicienilor sau altor grupuri de influență. Am susținut constant și parcursul european al Republicii Moldova, prin acțiuni concrete din poziția de vicepreședintă a delegației Parlamentului European la comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova. A patra prioritate a fost legată de continuarea luptei împotriva spălării banilor prin legislație europeană robustă și direct aplicabilă în fiecare stat membru.
Am lucrat intens la proiecte legislative care în timp au devenit realitate și pentru care ne-am luptat încă de la începutul mandatului. Am reprezentat România cu succes în acești 5 ani și am dus mesajele voastre nu doar în plenul Parlamentului European, ci și mai departe la Comisie sau la alți actori importanți în procesul decizional. Am luptat pentru a obține poziții cheie în dosare importante precum Directiva Anti-Corupție, Legea Europeană a Libertății Presei, Regulamentul pentru Combaterea Spălării Banilor și am depus aproximativ 10500 de amendamente, ocupând la final de mandat locul 5 din 705 europarlamentari, și locul 1 din 33 de europarlamentari români.
Am fost raportor al Parlamentului European în dosare cu miză importantă pentru consolidarea democrației europene la un moment de cotitură, când populismul și extremismul devin din ce în ce mai puternice în discursul național și european.
Sunt unul dintre cei mai activi europarlamentari români în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, unde am condus negocierile pe Directiva Anticorupție, pe Legea Europeană a Libertății Presei sau pe Directiva Anti-SLAPP, din poziția de raportor al Parlamentului European. M-am asigurat că mesajele voastre date prin referendum în 2019 ajung în pozițiile oficiale ale Parlamentului European, precum interzicerea amnistiei și grațierii în cazul celor ce au fost condamnați pentru fapte de corupție.
Lupta pentru o presă liberă am dus-o încă de la începutul mandatului când am organizat o conferință la Bruxelles, unde am adus experți și jurnaliști din România și din Europa împreună cu înalți oficiali ai Comisiei și reprezentanți ai statelor membre pentru a promova nevoia de reglementari curajoase în legislația europeană. Legea Europeană pentru Libertatea Presei și Directiva Anti-SLAPP sunt cele două mari realizări ale acestui mandat în acest domeniu. Prin aceste două acte legislative, apărăm munca jurnaliștilor prin combaterea practicii de chemare în instanță, în mod abuziv, a celor care apără interesul public și expun corupția, dar și prin crearea cadrului legislativ necesar pentru ca ei să își păstreze libertatea editorială, să reziste presiunilor de orice fel și să mențină o poziție echitabilă în relația cu platformele.
Efortul susținut prin evenimente create, prin participarea la conferințe, zecile de întâlniri cu reprezentanții presei din România și din întreaga Europă, precum și orele de negocieri din Parlament au făcut posibile aceste legi importante cu un puternic impact în protejarea democrației și valorilor noastre europene.
Am învățat în acești ani de mandat că nimic nu poate fi făcut de unul singur și că trebuie mereu să găsesc parteneri pentru a ajunge la compromisuri eficiente la finalul negocierilor. Încă din 2020, am ajuns în top 10 cei mai influenți europarlamentari din punct de vedere al capacității de a lega noi punți și de a găsi soluții în proiectele politice europene. Tocmai prin această abilitate am reușit să îmi conving și colegii de grup pentru a îmi încredința proiecte legislative complexe și controversate, așa cum a fost Directiva Anticorupție.
Lupta împotriva corupției am dus-o în Parlamentul European atât din poziția de raportor pentru aceasta Directivă unde am adus experiența acumulată în țară pentru a avea un text ambițios, cât și prin poziția de membru supleant al Comisiei de control bugetar a Parlamentului European, unde am fost recunoscută în topul europarlamentarilor activi din această Comisie. Am susținut de aici activitatea Parchetului European și a Laurei Codruța Kovesi, alocând resursele necesare EPPO pentru a combate frauda cu fonduri europene și pentru a ajunge la sursa acestui fenomen.
Am susținut mereu, din această poziție, transparentizarea și alocarea responsabilă a tuturor fondurilor publice, pornind de la instituțiile europene. Lupta împotriva corupției nu poate fi eficientă în lipsa unui cadru robust de combatere a spălării banilor. Acest domeniu a fost prioritar în mandatul meu, fiind raportor de grup pentru mai multe dosare asociate, precum Regulamentul, Directiva a 6-a și înființarea Autorității pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Războiul din Ucraina ne-a adus provocări neașteptate care au impus un răspuns rapid și coordonat de la Bruxelles. Tot războiul a schimbat contextul geopolitic în care trăim, funcționând ca un catalizator al procesului de extindere către partenerii din Europa de Est. Republica Moldova este unul din acești parteneri, țară pe care am susținut-o constant pe drumul său către Uniunea Europeană. Am efectuat mai multe vizite de lucru la Chișinău, aducând mesajele și nevoile românilor de peste Prut la Bruxelles, tocmai pentru a aloca fondurile europene necesare spre proiecte care îi vor apropia de Uniunea Europeană și le vor crește nivelul de trai, fie că este vorba despre interconectarea rețelei energetice, proiecte de infrastructură rutieră, sau asistență tehnică în domeniul reformei justiției sau în al reformei instituțiilor statului. Astăzi Republica Moldova este o țară candidată care a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană și are nevoie de sprijin constant și continuu din partea Bruxellesului.
Bilanțul mandatului care se încheie în luna iulie a acestui an cuprinde munca pe zeci de rapoarte legislative si non-legislative ale Parlamentului în calitate de raportor sau de raportor de grup, sute de intervenții în plen și în comisiile de specialitate din care fac parte, mii de amendamente cu substanță politică în dosare cheie pentru politica europeană, zeci de ore intense de negociere dar si organizarea de evenimente sau participarea la conferințe menite să atragă atenția tuturor factorilor de decizie cu privire la anumite subiecte importante pentru România și pentru Europa.
În ciuda crizelor și provocărilor nemaiîntâlnite, am reușit, împreună cu echipa mea, să livrăm legislație europeană necesară, aplicată nevoilor actuale. Am devenit mai rezilienți, am construit punți politice pentru a ajunge la rezultate robuste, care să rezolve problemele cu care societatea europeană se confruntă în prezent, am luptat pentru prioritățile mele și am livrat la final de mandat rezultatele concrete promise în campania din 2019.
Am intrat în politică pentru a face o schimbare și cred că această schimbare poate fi făcută doar în timp, cu implicare continuă și prin muncă.
Ramona Strugariu
Ramona Strugariu este copreședinta Partidului REPER și eurodeputată Renew Europe în mandatul 2019-2024, cu o experiență de aproape 10 ani în politici publice europene. Conform organizațiilor independente de analiză (VoteWatch Europe, EU Matrix), Ramona Strugariu se află în topul celor mai influenți politicieni din Parlamentul European: top 5 europarlamentari în domeniul justiției, afacerilor interne și migrației, top 15 buget și top 20 afaceri instituționale şi constituționale. În aprilie 2024, publicația Politico a plasat-o pe poziția 5 din 705, în clasamentul tuturor europarlamentarilor pentru că a depus și cosemnat cele mai multe amendamente din această legislatură, 10.427. Totodată, în 2020, Ramona Strugariu s-a plasat pe locul doi ca activitate legislativă în Parlamentul European, la numărul de propuneri formulate la diverse rapoarte.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară