Magistrații au dispus ridicarea unei probe refuzate de polițiști într-un dosar de fraudă electorală de la Târgu Jiu

Publicat:

Distribuie articolul:

În județul care l-a dat lumii pe Brâncuși, normalitatea trebuie înfăptuită cu forcepsul. Pentru o acțiune pe care Poliția trebuia s-o facă din oficiu, în vederea aflării adevărului, a fost nevoie de o ”luptă” în Justiție. Într-un dosar de fraudă electorală, polițiștii s-au încăpățânat să nu administreze proba cea mai concludentă: imagini de pe camerele de supraveghere, motivând că nu e relevantă, nu trebuie, nu e grabă. Și ca să fie penibili până la capăt, în momentul în care s-a trezit un cetățean să ceară asigurarea acestor probe, IPJ Gorj a solicitat judecătorilor să respingă cererea ca inadmisibilă pentru că ”nu e urgentă, iar cetățeanul nu are niciun drept să ceara asta”.

Adică, dacă polițiștii nu vor să ridice probe, respectiv imagini de pe camerele de supraveghere, pentru a se vedea dacă au dispărut saci cu voturi de la Biroul Electoral Județean, nimeni nu are dreptul să o facă. Așa ceva ține de orice altceva, dar nu de funcționarea unui stat democratic. Judecătorii au dispus clar ca imaginile de pe camerele de supraveghere de la BEJ Gorj să fie ridicate urgent. Decizia este definitivă și executorie.

Sursă foto: Ionel Burtea

Pentru orice acțiune a polițiștilor, indiferent că este vorba despre un dosar penal înregistrat sau de o simplă verificare, primele probe ridicate de anchetatori sunt imaginile de pe camerele de suparveghere. Sunt căutate și solicitate urgent. Îi ajută pe polițiști să-și facă o idee despre petrecerea faptelor. În cazul unui plângeri penale depusă de un candidat din Târgu Jiu la alegerile locale, prin care sesiza fraude electorale, depunând la dosar și cateva fotografii, polițiștii au refuzat categoric.

Mai exact, în 11 iunie, la câteva zile după scrutinul pentru alegerile locale, mașina Primăriei Târgu Jiu care-l căra prin oraș pe primar, este fotografiată și în ea apare un sac alb, exact ca cel în care membri secțiilor de votare transportau buletinele de vot către BEJ. Trebuie precizat că procesul de numărare a voturilor nu era definitivat, iar contracandidatul liberal al primarului în funcție ceruse renumărarea voturilor. Suspiciunea că se fac fraude electorale, în contextul dat, era una rezonabilă.

Polițiștii au întrebat martorii ce treabă aveau prin zonă

Pentru clarificarea acestor suspiciuni, un antreprenor din Gorj, tot din partea PNL, depune la IPJ Gorj o plângere penală la care a atașat mai multe fotografii. Cere poliției să investigheze această suspiciune, solicitând, totodată, să ridice imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, camere care aparțin Primăriei Târgu Jiu. Polițiștii ignoră această solicitare și trec la audierea părților implicate. De exemplu, pe fotografia depusă de cetățean, alături de primarul în funcție, Marcel Romanescu, apare și un director de la un liceu din Gorj. Audierea lui se face, pe repede-nainte, în sensul că este întrebat ce căuta acolo, după cum a declarat și pentru Media Quality.

Pe stadion se desfășurau festivitățile de absolvire. L-am văzut pe domnul primar și am mers să vorbesc cu el. Eram la doi metri distanță de mașină, iar BEJ funcționa în clădirea stadionului. Eu vă spun ce le-am declarat și polițiștilor, vă explic ce căutam eu acolo. Atât, în rest nu am văzut nimic”, a precizat Cristi Ștefan Vătafu, directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu.

Judecătorii cer urgent imaginile

Ridicarea imaginilor de pe camere nu se efectuează, iar tânărul care a sesizat suspiciunea de fraudă insistă pentru ridicarea acestor probe. I se răspunde că este timp suficient pentru asta, până la 30 de zile. În final, printr-o acțiune în raspundere civilă, liberalul se adresează judecătorilor și cere ridicarea urgentă a imaginilor, precum și încuviințarea ca probă în procesul penal. Uimitor este faptul că IPJ Gorj insistă, și în întâmpinarea depusă la Judecătoria Târgu Jiu, ca cererea să fie respinsă, întrucât nu reprezintă o urgență, iar tânărul nu are nicio calitate să ceară asta.

Magistrații decid, definitiv și executoriu, ridicarea imaginilor din fața BEJ Gorj, acolo unde se afla mașina primarului cu sacul suspect și din laterala stadionului, acolo unde se aflau două tiruri în care erau depozitate voturile. Primăria Târgu Jiu, prin primar, are obligația ca în termen de maxim 7 zile să prezinte aceste imagini.

În aceste condiții, de opoziție încrâncenată a Poliției, nu poți să nu te întrebi: Pe cine și ce vrea să apere Poliția? Ceea ce a făcut IPJ Gorj este o dovadă de bună credință? Știe și girează Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române un astfel de mod de lucru? Este aceasta o acțiune de decredibilizare a imaginii Poliției făcută chiar de șefii IPJ Gorj?  

Mai multe articole

Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Gabriela Mladin
Gabriela Mladin
Gabriela Mladin activează în presă din anul 2000. Inițial, a lucrat ca jurnalist de presa scrisă pentru mai multe ziare locale, iar din 2003 a fost corespondent al cotidianului Jurnalul National. Tot din 2003 activează și pentru Antena 1 și Antena 3, iar din 2007 este corespondent Europa FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Lovitura de stat, episodul doi

După cum am aflat de la Coloana a V-a „Geția” a Federației Ruse în România, lovitura de stat continuă. Decât că invers! Tocmai această...

FOTO Ia cusută la Romanian Creative Week, prezentată la un eveniment impresionant al UNESCO, la Paris: „Este una dintre cele mai mai frumoase zile...

Ia românească, simbol atemporal al identității și feminității românești și moldovenești, își continuă călătoria prin lume, ducând cu ea firul memoriei și al tradiției....

Lovitura de stat, primul episod

Din ziua în care au fost anulate alegerile fraudate de mai mulți actori politici în favoarea lui Călin Georgescu s-a lansat ideea loviturii de...

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie și Radu Vancu vin la Iași, la Conferințele Creativității. Premiere naționale în Educație, la Romanian Creative Week

Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Vasile Bănescu, Alexandru Călinescu și Nicu Gavriluță, alături de alți intelectuali de marcă și lideri ai...

Umbra Securității din trecutul lui Georgescu. Amintirile colegilor de facultate

În anul 1986, Călin Georgescu termina cursurile Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din București, care la vremea aceea era cuprinsă în sfera...

Donații pentru salvarea soldaților ucraineni. Radu Hossu lansează un nou apel la solidaritate

Radu Hossu s-a remarcat, încă la începutul invaziei din Ucraina, ca fiind un veritabil punct de sprijin pentru românii care și-au dorit să ajute...

Articole asemănătoare

Turul doi înapoi!

Un slogan de care suntem sătui are un sens mai profund decât cel pe care i l-au dat...

Lovitura de stat, episodul doi

După cum am aflat de la Coloana a V-a „Geția” a Federației Ruse în România, lovitura de stat...

FOTO Ia cusută la Romanian Creative Week, prezentată la un eveniment impresionant al UNESCO, la Paris: „Este una dintre cele mai mai frumoase zile...

Ia românească, simbol atemporal al identității și feminității românești și moldovenești, își continuă călătoria prin lume, ducând cu...

Lovitura de stat, primul episod

Din ziua în care au fost anulate alegerile fraudate de mai mulți actori politici în favoarea lui Călin...