Mărturia tulburătoare a mamei băiețelului care ar fi fost violat de două ori la o școală din București: „Doamna directoare nu a sunat la poliție”

Publicat:

Distribuie articolul:

Mama copilului violat de două ori de colegi în toaleta Școlii „Nicolae Titulescu” din București a făcut luni, 4 martie 2024, o serie de declarații tulburătoare despre cum s-au produs abuzurile. De asemenea, femeia a adus acuzații grave conducerii școlii, despre care spune că nu a sunat la Poliție atunci când s-au produs faptele.

„În anul 2022 copilul meu a fost abuzat în toaletă școlii. Noi am aflat prea târziu, într-o joi seară am văzut comportamentului copilului, am sunat-o pe psiholoaga copilului. Am aflat totul prin joacă, ne-a povestit cum băiatul s-a dus după școală, înainte de after school, la toaletă și a intrat peste el un băiețel, i-a zis să tacă din gură. Restul vă închipuiți ce s-a făcut.

A doua zi am mers la doamna directoare și i-am zis ce s-a întâmplat, iar dânsa a spus că e data de 10 iunie și că e vacanță. Ne-a spus că de ce nu am venit imediat. Noi am aflat după trei săptămâni după ce s-a întâmplat. M-am dus la Poliție. Doamna directoare nu a sunat poliția. Noi am sunat poliția de acasă. Doamna directoare, când am venit în septembrie să cer o hârtie dacă s-a făcut o anchetă, mi-a zis că nu s-a făcut o anchetă. Agresorul e clasa a VIII-a. Copilul meu e clasa a II-a acum”, a declarat mama copilului agresat, conform Digi 24.

CONTEXT

Un elev în vârstă de 10 ani de la Școala „Nicolae Titulescu”, situată în centrul Bucureștiului, ar fi fost violat de două ori de unul dintre colegii săi, prima oară în 2022, iar a doua oară după mai bine de un an, chiar în baia instituției de învățământ, așa cum au reclamat părinții băiatului.

Mai mulți părinți revoltați s-au adunat luni dimineață, 4 martie 2024, în curtea școlii, pentru a discuta cu conducerea unității despre aceast caz revoltător. Reprezentanții Inspectoratului Școlar București și cei ai Ministerului Educației susțin că abia astăzi au fost sesizați cu privire la acest caz.

Părinții care au participat la protest au precizat, conform Hotnews, că le este frică să-și mai lase copiii la școală și au somat conducerea școlii să ofere o explicație cu privire la acest caz.

Prima oară când s-ar fi produs violul, așa cum au relatat părințiii victimei, ar fi fost când copilul lor avea 8 ani, iar presupusul agresor 11 ani. Cazul ar fi ajuns în atenția Poliției, însă dosarul s-a clasat, deoarece minorul acuzat de viol era prea mic pentru a răspunde penal.

Pe de altă parte, mai arată sursa citată, după acest episod victima ar fi fost hărțuită de mai mulți elevi din școală, care ar fi știut că a fost violat, devenind, astfel, ținta bullying-ului.

Mama victimei spune că, la mai bine de un an de la prima agresiune, fiul ei a fost violat pentru a doua oară, tot în toaleta școlii: „A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori! Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat”.

După mediatizarea acestui caz, reprezentanții Școlii „Nicolae Titulescu” au transmis un comunicat de presă în care spun că au pus la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile necesare, iar la nivelul școlii au făcut anchete interne.

Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră”, se arată în comunicatul citat de G4Media.

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion și inspectorul general școlar al Bucureștiului au declarat luni, 4 februarie, în fața părinților adunați în curtea școlii, că ei abia astăzi au aflat de situație, ministerul nefiind sesizat cu privire la aceste fapte nici în 2022, nici acum: „Ministerul ar fi trebuit să fie sesizat, neavând informații de aici, o aflăm azi de la dvs”.

Inspectorul școlar general Vlad Drinceanu a declarat că s-a autosesizat după ce au apărut primele informații despre acest caz, vineri. IȘJ București a primit abia luni dimineață, la 8.50 o sesizare oficială din partea școlii, a spus el.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Irina Schrotter, desemnată cetățean de onoare al Iașului. Organizatoarea Romanian Creative Week a anunțat o premieră în industria modei, în 2025, la festivalul de...

Irina Schrotter a primit luni, 14 octombrie 2024, titlul de cetățean de onoare al Iașului, în cadrul galei Seara Valorilor, găzduită de Primăria Municipiului...

Mircea Geoană, la Iași: Promisiuni pentru Moldova și mesaj politic la hramul Sfintei Parascheva

Prezent la Iași pentru a participa la hramul Sfintei Parascheva, candidatul independent la prezidențiale Mircea Geoană a profitat de moment pentru a transmite și...

Noi acuzații la adresa profesorului Eugen Iordănescu: „Și-a arogat, în mod ilegal, conducerea camerei de comerț sibiene, prin adoptarea unui Statut al acesteia ilegal”

După publicarea anchetei de presă despre comportamentul lui Eugen Iordănescu au apărut și niște reacții. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu susține că în prezent...

Dosarul de mită al lui Nelu Tătaru: Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat aviz pozitiv, în unanimitate, pentru cererea DNA de ridicare a...

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni, 14 octombrie 2024, aviz pozitiv pentru solicitarea procurorilor anticorupție pentru ridicarea imunității parlamentare a deputatului PNL Nelu...

Conflict între Daniel Băluță și Nicușor Dan, după ce edilul Sectorului 4 a început lucrările la planșeul Piața Unirii. Primarul general a mers să...

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a anunțat luni dimineață, 14 octombrie 2024, că a dat startul „lucrărilor de refacere din temelii” a planșeului...

FOTO Imagini cu Nelu Tătaru având bani pe birou la prima oră. Fostul ministru al Sănătății este acuzat de DNA că a luat mită...

Nelu Tătaru, fost ministru PNL al Sănătății, acuzat de procurprii DNA Iași că a luat mită de la pacienți, a fost fotografiat în cabinetul...

Articole asemănătoare

Avocat din Olt, sub control judiciar pentru dare de mită. Suma oferită: 5.000 de euro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au demarat acțiunea penală și au dispus plasarea sub...

Mircea Geoană, la Iași: Promisiuni pentru Moldova și mesaj politic la hramul Sfintei Parascheva

Prezent la Iași pentru a participa la hramul Sfintei Parascheva, candidatul independent la prezidențiale Mircea Geoană a profitat...

Noi acuzații la adresa profesorului Eugen Iordănescu: „Și-a arogat, în mod ilegal, conducerea camerei de comerț sibiene, prin adoptarea unui Statut al acesteia ilegal”

După publicarea anchetei de presă despre comportamentul lui Eugen Iordănescu au apărut și niște reacții. Universitatea Lucian Blaga...