Misterul distrugerii Mănăstirii Rătești, elucidat de experți

Publicat:

Distribuie articolul:

După zece ani de la masiva alunecare de teren care a ras de fața pământului o mănăstire de maici, veche de patru secole, vin primele explicații științifice. Aflăm de la un grup de geofizicieni că o stranie coincidență a generat prăpădul de acum un deceniu. Este vorba despre suprapunerea a două fenomene, cutremur și un potop care a ținut o săptămână. – arată publicația Știri de Buzău

A fost sfârșitul lumii, în 2014, pentru comunitatea de maici de la Rătești, județul Buzău. Un fenomen care nu mai fusese înregistrat până atunci a lovit cu o forță greu de imaginat în zilele de 14 și 15 mai. Clădirea stăreției s-a frânt prima. Au urmat chiliile, care parcă au fost înghițite de pământ.

„Toate clădirile acestea au fost ocupate nu de o singură maică. Câte trei, patru maici erau în clădirile astea. Așa a rânduit Dumnezeu să se întâmple. Bine că am avut unde să ne mutăm”, spune maica Filonida.

Cele peste 40 de maici au scăpat cu viață, deoarece prăbușirea clădirilor a fost lentă. Pâmântul a înghițit puțin câte puțin și biserica, un valoros monument creștin.

CITEȘTE TOT ARTICOLUL ÎN ȘTIRI DE BUZĂU

Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Federaţia Rusă şi teroarea ca armă de război

Masacrul din Duminica Floriilor este semnul terifiant al unei continuităţi. Pentru Rusia lui Vladimir Putin teroarea este unica manifestare a politicii externe, iar crimele...

Expoziție în premieră națională, la Iași: „Iconia”și tavanul „halucinant” al Palatului Culturii vor trnsforma complet realitatea, la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță o serie de premiere marcante pentru ediția aniversară din...

Te votez, dar nu pe tine

Observam imediat după anularea celui de-al doilea tur al prezidențialelor din 2024 că în noua cursă electorală s-au înscris mulți independenți, că este un...

New Media District, cel mai amplu show de video mapping din țară, deschide la Romanian Creative Week 2025, în Iași, ediția aniversară a creativității...

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, transformă Iașul într-un spectacol de lumini și inovație vizuală. În...

Jesús Carmona, „A fenómeno” al flamenco-ului mondial, și scenograful Adrian Damian vor domina scenele din Iași, la Romanian Creative Week, cel mai mare eveniment...

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, pregătește o serie de momente spectaculoase pentru ediția aniversară din...

Sistemul fraților antisistem

„Nu știu alții cum sunt”, dar pe mine niciodată nu m-au rugat „niște structuri” să fac una sau alta. Bine, dacă ar fi făcut-o,...

Articole asemănătoare

Lideri din întreaga lume cer repatrierea copiilor ucraineni ca element vital în calea către pace

Într-un gest de solidaritate fără precedent, sute de lideri politici, personalități publice și influenceri din Canada și Europa,...

Federaţia Rusă şi teroarea ca armă de război

Masacrul din Duminica Floriilor este semnul terifiant al unei continuităţi. Pentru Rusia lui Vladimir Putin teroarea este unica...

Expoziție în premieră națională, la Iași: „Iconia”și tavanul „halucinant” al Palatului Culturii vor trnsforma complet realitatea, la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță o serie de...

Te votez, dar nu pe tine

Observam imediat după anularea celui de-al doilea tur al prezidențialelor din 2024 că în noua cursă electorală s-au...