Personaj cu poziţie cheie în organizarea alegerilor de la Iaşi: un vechi şi fidel consilier al primarului Chirica

Publicat:

Distribuie articolul:

Un consilier personal al primarului Mihai Chirica va avea o „poziţie-cheie” în organizarea alegerilor locale şi europarlamentare. Dumitru Tomorug va coordona o comisie care va îndeplini măsurile tehnice la cele două scrutine. Printre persoanele responsabile se mai numără şi alte persoane care sunt în cercul de apropiaţi ai edilului.

Potrivit unei dispoziţii recent emisă de primar, obţinută de „Ziarul de Iaşi”, 10 salariaţi din Primărie au primit atribuţii în relaţie cu alegerile: Dumitru Tomorug (coordonator), alături de Viorica Bostan (director tehnic), Laurenţiu Ivan (director Servicii Publice Iaşi – SPI), Paula Fînaru (şef GIS Cadastru), Lucian Bălinişteanu (şef Serviciul Administrativ), Cristina Nucuţă (şef Serviciul Informatizare), Vasile Tiron (director relaţii publice), Maria Apetroaei (director Finanţe locale), Sebastian Buraga (şef serviciu Dezvoltare Capacitate Adminstrativă) şi Mihaela Pintilie (şef Serviciu Legislaţie).

Conform surselor ZDI, câteva dintre persoanele enumerate mai sus au primit responsabilităţi prin prisma funcţiei ocupate în administraţie (Apretroaei, Nucuţă, Bostan, Ivan), în timp alţii sunt consideraţi mai mult sau mai puţin apropiaţi ai primarului, în prima categorie fiind în special Tomorug, Tiron, Bălinişteanu şi Buraga.

Conform dispoziţiei emise de primar, Tomorug va coordona toate măsurile tehnice pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale şi europene. Acesta va fi responsabil inclusiv cu „asigurarea procedurile de achiziţii publice (…) privind achiziţionarea necesarului de materiale pentru dotarea şi funcţionarea secţiilor de votare şi a biroului electoral de circumscripţie”.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL ÎN ZIARUL DE IAȘI

Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Lideri din întreaga lume cer repatrierea copiilor ucraineni ca element vital în calea către pace

Într-un gest de solidaritate fără precedent, sute de lideri politici, personalități publice și influenceri din Canada și Europa, inclusiv România, au transmis astăzi mesaje...

Federaţia Rusă şi teroarea ca armă de război

Masacrul din Duminica Floriilor este semnul terifiant al unei continuităţi. Pentru Rusia lui Vladimir Putin teroarea este unica manifestare a politicii externe, iar crimele...

Expoziție în premieră națională, la Iași: „Iconia”și tavanul „halucinant” al Palatului Culturii vor trnsforma complet realitatea, la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță o serie de premiere marcante pentru ediția aniversară din...

Te votez, dar nu pe tine

Observam imediat după anularea celui de-al doilea tur al prezidențialelor din 2024 că în noua cursă electorală s-au înscris mulți independenți, că este un...

New Media District, cel mai amplu show de video mapping din țară, deschide la Romanian Creative Week 2025, în Iași, ediția aniversară a creativității...

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, transformă Iașul într-un spectacol de lumini și inovație vizuală. În...

Jesús Carmona, „A fenómeno” al flamenco-ului mondial, și scenograful Adrian Damian vor domina scenele din Iași, la Romanian Creative Week, cel mai mare eveniment...

Romanian Creative Week (RCW), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, pregătește o serie de momente spectaculoase pentru ediția aniversară din...

Articole asemănătoare

Candidații „putinieni”

Vă mai aduceți aminte de „candidatul manciurian”, cel din roman care a primit unele retușuri în adaptările cinematografice?...

Lideri din întreaga lume cer repatrierea copiilor ucraineni ca element vital în calea către pace

Într-un gest de solidaritate fără precedent, sute de lideri politici, personalități publice și influenceri din Canada și Europa,...

Federaţia Rusă şi teroarea ca armă de război

Masacrul din Duminica Floriilor este semnul terifiant al unei continuităţi. Pentru Rusia lui Vladimir Putin teroarea este unica...

Expoziție în premieră națională, la Iași: „Iconia”și tavanul „halucinant” al Palatului Culturii vor trnsforma complet realitatea, la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunță o serie de...