Povestea de iubire dintre o nevăzătoare și un bărbat perfect sănătos. „Dacă aș putea să-mi scot ochii, ți-aș da ție unul”

Publicat:

Distribuie articolul:

Orice relație de cuplu este unică, dar ce se întâmplă când nu l-ai văzut niciodată pe omul iubit, și așa va fi pentru totdeauna? 

Roxana (31 de ani) și Ionuț (42 de ani) Munteanu sunt căsătoriți de aproape 11 ani. Tânăra și-a pierdut total vederea încă din adolescență, din cauza unei cataracte netratate la timp, care a evoluat și s-a transformat în Glaucom, pe când Ionuț este perfect sănătos. În ciuda acestei diferențe, dar și a celor două familii, care s-au opus ferm la început, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire.

„Suntem căsătoriți de aproape 11 ani. Eu locuind la Neamț, iar el la Iași, am vorbit la telefon timp de 4 ani. El nu știa atunci că eu nu mai văd deloc de la 16 ani. Nu i-am spus pentru că eram conștientă că s-ar putea să nu mai vorbească cu mine. Îl și testam, puneam fetele să-i dea mesaje. Iar mie îmi plăcea cum vorbea, de el.

Într-un final, i-am spus la telefon care e adevărul. Știți ce a făcut? A venit să mă fure, la propriu, de acasă. Și îl auzeam prin apel cum îi zicea tatălui lui că sunt frumoasă. Părinții noștri ziceau că nu are cum să mă placă, Ionuț neavând vreo problemă de sănătate”, a declarat Roxana Munteanu reporterilor „Ziarul de Iași”.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL PE ZIARUL DE IAȘI

Website | Mai multe articole

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Vom pierde

Vom pierde. Dacă președintele Iohannis va continua să închidă ochii la dezastrul din serviciile secrete. Să ai informații clare în fața ta, care arată că...

INTERVIU Oana-Silvia Țoiu, deputat USR: Uneori, cel mai mare obstacol este lipsa unui consens politic și a dialogului deschis

Cine este Oana-Silvia Țoiu? Sunt Oana, deputată USR, Vicepreședintă a Camerei Deputaților și mamă de fete. Reprezint bucureștenii în Parlament și mă dedic susținerii inițiativelor...

DOCUMENT Suveranistul Călin Georgescu, care se declară acum „ultra-pro Trump”, semna, în 2019, o declarație de susținere a inițiativelor activistei Greta Thunberg, o adversară...

Călin Georgescu, candidat la prezidențialele din 2024, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și susținerea doctrinei legionare, și care în prezent se declară „ultra-pro Trump”,...

Articole asemănătoare

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor...