Dragi daci vechi pe acest pământ sfânt de dinaintea ideii de sfințenie, creștini de dinainte de creștinism și suverani de dinainte de suveranism,
Vă spune în metru antic că nu credeam s-ajung a trăi vreodată înveșmântat în libertăți și-n confort.
Mare nenorocire s-a abătut asupra țării noastre! Forțele răului ne spun că am intrat în spațiul Schengen, așa cum susțin ele că am fi dorit. Dar, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel, așa cum ne spun marii noștri cronicari Gheorghe Funar, Gică Manole și Călin Georgescu.
Țara noastră, pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri geto-daci, a fost redusă la acest mic ținut poreclit Șenghen. Dar noi știm, așa cum a consemnat și marele cronicar Alexandru Mitu, că Dacia noastră s-a întins până la „marea ce mare”, despre care falsificatorii istoriei noastre au spus că ar fi fost iazul poreclit Marea Neagră, când, în realitate, era vorba de Oceanul Atlantic. Acolo, pe o insulă, am ridicat un bastion pentru a ne apăra de azteci, incași și maiași. Dar n-am scăpat de pungași. Aceștia din urmă, străini veniți din Urali, pe care i-am angajat ca sezonieri, au început să facă ceea ce mai târziu s-a numit trafic de frontieră. „Dă-ne marca!”, tot cereau celor ce voiau să intre pe tărâmul Daciei Felix. Și așa a apărut rușinosul nume Danemarca. De aceea ne-am și retras de acolo, dar numele de rușine pentru întreaga Dacie a rămas.
În ce am fost noi primiți? În țara noastră din care ne-au alungat străinii? După ce le-am dat atâtea? Dupe ce le-am dat aurul, femeile și, în primul, rând limba, pe care am dat-o cu atâta sârg și turcilor, și rușilor? E de neconceput!
Dragi daci, cum îi plăcea să ne numească marelui nostru înaintaș Vlad Dragul, noi eram deja acolo unde ne spun azi vrăjmașii că am intrat. Aceasta este originea noastră, în care nu ne mai poate băga nimeni, pentru că suntem deja în ea. Și aici trebuie să rămânem, scoțând din când în când capul pentru a fuma!
Lumea se schimbă, dragii mei, și în timp am trecut prin diverse scenarii: „Stăpânul inelelor”, „Dacii” (oooh, Sergiu Nicolaescu!), „Spiderman” sunt doar câteva. Ce să mai zic de „Pic și Poc” și de TikTok? Suntem mai înțelepți decât și-a imaginat vreodată Gerula, un strămoș de treabă dar cam primitiv? Așa a fost el: caca mare, creier mic. Acum, noi trebuie să-l depășim: și-n mai mare, și-n mai mic.
Problema noastră este că suntem dezbinați. Unde este astăzi viteazul Dapix? Fiica lui, Gebila, soră cu Sechila (beat mort de techila), tot strigă prin piața publică după ajutor: „SOS, SOS!” S-o salvăm, fraților! Avem atâtea piramide nefolosite! S-o găsi una și pe măsura ei. Ce ți-e Kogaionu’, ce ți-e Eghipetu’! Sunt tot energetice, dar cu led. Fac apel la dacul nostru mai bronzat, ce vinde gaudentul ca aur, s-o ajute, chiar dacă nu face nicio mișcare fără lulea. La vreme de restriște, e bună și mahorca, iar el ar trebui să știe cel mai bine asta.
Dar, să revenim la Șenghenul nostru strămoșesc! Eu vă rog să sabotăm acest proiect diavolesc. Toți cei rămași în „grădina Maicii Domnului”, adică în spațiul carpato-danubiano-pontic, unde doar carpato-danubiano Teodosie Tomitanu’ mai poartă toiagul lui Deceneu (nume care provine de la întrebarea „de ce nu eu?”, ce-l macină pe dacul Mache când se gândește la funcția de partriarh), să refuze să mai meargă dincolo de fruntariile care, iată, azi se prăbușesc în fața noastră.
Cum să intri și să ieși fără viză din vechea Dacie? Să ne bucurăm de statul la cozi inteminabile doar la Sfânta Parascheva și la Sfântul Dimitrie Basarabov? Unde mai e comuniunea noastră? Unde este socializarea noastră la ambasade, consulate și vămi? Eram împreună, săraci, nespălați și frustrați; dar eram fericiți ca atunci când mâncam pâine cu zahăr.
Doamne, ce a ajuns Dacia noastră! Am scăpat dușmanii din Vest în grădina noastră, ne-au infectat cu tehnologia și cu confortul lor. Vechii daci vând colaci iar maiașii o votează pe Maia în ținutul dintre Prut și Danaster.
Azi se prăbușește o lume și trebuie să facem ce se mai poate face: să nu mai primim bani din diaspora; să nu mai mergem la fiii noștri trădători din Vest; să ținem cu dinții de cânepă și să nu lăsăm din mână singura industrie care ne mai poate salva: a calului!
Să nu rămânem închiși afară, în deschisul care închide sau în închisul care deschide (cum a spus divinul dac Heidegger! – nepot al lui Gerula, de unde ne-a rămas gerul!) și să fugim din acest blestemat spațiu Șenghen, unde suntem sclavi! Să meargem țanțoși, ca stăpâni, în spațiul dintre Urali și Kamceatka. Și să nu mai privim de acolo înapoi, pentru că doar așa vom avea certitudinea că am ajuns în împărăția cerurilor.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară