Am avut onoarea să particip recent la Convenția Grupurilor Civice care s-a desfășurat la Timișoara, prin grija Friedrich Naumann Foundation For Freedom și Inițiativa Timișoara, la care au participat chipuri și voci emblematice ale societății civile, pecum Radu Vancu, Cristi Danileț, Neculai Constantin Munteanu, Teodor Baconschi, Loredana Diacu, Oscar Manto ș.a. Întrebarea care a planat a fost cea privitoare la cauzele anemiei în care a intrat societatea civilă din România. De ce nu mai suntem în stradă, când ar fi atâtea motive să fim?
Un prim răspuns a fost acela că, după succesul blocării OUG 13, societatea civilă a fost înfrântă „pas cu pas” de către Președintele României, care din Piață a plecat calm spre GRIVCO, de unde privește cu îngrijorare. Când privește! De atunci, „planul Dragnea” de îngenunchere a justiției a fost dus la capăt, de „savonearolii” de serviciu ai regimului. Cristi Danileț – judecătorul de curând pensionat, deci, liber de contract și cu posibilitatea de a vorbi fără a mai fi anchetat – a întărit convingerea celor prezenți povestind despre teroarea sub care lucrează judecătorii anchetați din motive hilare, motivul principal fiind acela de a fi avut curajul să înfrunte sistemul. Mulți judecători pleacă din sistem pentru că nu mai suportă teroarea.
De ce nu mai iese societatea civilă în stradă? Din leahamite, a fost un prim răspuns, simplu și descurajant ca „sila” lui Emil Constantinescu. Dar a mai venit o explicație: „noi ne-am format ca societate civilă «antipesede» și cred că suntem într-un blocaj”. Realist diagnostic! Lucrul acesta a fost sesizat și de către interesații de la GRIVCO: „de ce se mobilizează când e vorba de PSD, iar când fac câte o prostie ceilalți tac?” Da, societatea civilă ce a pus România pe harta țărilor cu spirit civic a fost antipesede pentru că PSD a fost marea problemă politică a României, ca moștenitor al PCR, cu toate cadrele și metehnele lor.
De la PSD și de la sateliții săi politici au venit toate reculurile antidemocratice și antieuropene și de acolo a venit mereu tendința de a impune modelul bașchir de societate în opoziție cu cel european. Ce ne-am fi făcut azi cu Ponta la Cotroceni, cu politicianul acela creat de Adrian Năstase (din echipa căruia făcea parte și Diana Șoșoacă), ce nu depășește nivelul băiețașului șmecher de la scara blocului, care se gudura pe lângă Putin sfidând partenerii europeni și făcând apologia lui Erdogan (până când i s-a aplicat un „barosso” în moalele capului și a fost trimis în bancă să-și facă temele)? Nu, n-am uitat și nici nu trebuie uitat cine e individul și ce-a făcut, mai ales că acum iar se ițește după o nouă sinecură.
Dar, să revenim: ce te faci tu, societate civilă, atunci când ai ghinionul ca președintele a cărui candidatură ai susținut-o împotriva șmecherașului de la scara blocului PSD să te trădeze? Prima reacție este lehamitea. Dar nu poți rămâne așa mult, pentru că în jurul tău și-n lumea ta se face o liniște ca pe vremea partidului unic. Și tovarășii de drum mai vechi și mai noi lucrează împotriva ta.
În prezent, ca urmare a îndelungatei frății useliste, relația dintre guvernanți și guvernați s-a depolitizat. Primarii sunt aleși dintr-un singur tur – deci, doar dacă face vreo boacănă sau nu mai candidează un primar în funcție nu ar mai câștiga alegerile, iar la alegerile generale totul se aranjează la București. Astfel, singura sursă de înviorare a atmosferei o reprezintă partidele populiste.
Există opinia că aceste partide sunt creația PSD și a unei părți din servicii rămasă mental fixată în ceaușism dar cu afinități moscovite. Legăturile liderilor acestor partide cu Moscova sunt la vedere, astfel încât nici nu mai contează că ele au fost făcute/tolerate/încurajate de PSD sau de servicii. Trebuie să privim spre Piață și în sondaje să ne dăm seama ce avarii pot produce. Sigur, nu e prima dată când ni s-a aplicat schema cu crearea unui personaj grotesc pentru ca, prin comparație, răul să pară rezonabil: Iliescu versus Vadim, Iohannis versus Dăncilă și acum coaliția de guvernare versus AUR, SOS și alte partide zecimale suveraniste, geto-dacice ș.a.m.d.
Ce poate face societatea civilă (excluzând „societatea civilă bine organizată” a lui Dogaru, Coarnă și a celor ca ei) în actualele condiții? Protestul împotriva coaliției de guvernământ, pe orice temă ar fi, ar pune-o în situația de a se adăuga la demersurile stradale săptămânale ale populiștilor, iar votantului de rând dornic de contestare i-ar întări convingerea că populiștii au întrutotul dreptate. Ce protest împotriva unui lucru grav ar putea iniția astfel încât tema să nu-i fie confiscată de populiști? Protestul împotriva extremismului populiștilor, a celor iviți „din scârbă și pandemie”. Iar ascensiunea populiștilor este un lucru grav ce merită toată atenția grupurilor civice din România. Așa cum au militat pentru o justiție independentă, acum trebuie să militeze pentru respingerea extremismului.
Spuneam cu altă ocazie că frăția uselistă și modificările legii electorale au dus la distrugerea campaniei electorale ca fenomen necesar unei democrații funcționale, nevoie de contestare a electoratului fiind satisfăcută de partidele populiste. Dar, în afară de această nevoie, electoratul mai are nevie de militantism. Oamenii simt nevoia să ardă pentru o idee, indiferent dacă nouă ni se pare justă sau nu. În prezent, și această nevoie este satisfăcută tot de către populiști.
Ei militează pentru apărarea a ceea ce nimeni nu atacă și pentru salvarea a ceea ce nu are nevoie de salvare. În aceste „nobile cauze” ale lor se regăsește o masă care vibrează, compusă din cei ce au nevoie de așa ceva în viața lor, la fel cu cei care suferă pentru înfrângerile echipelor lor favorite, deși acest lucru nici nu le umple și nici nu le golește masa.
Este felul lor de a-și umple existența anodină. Iar populiștii le oferă astfel de cauze, pentru că sunt cei ce salvează pe oricine de orice (chiar și de condensul lăsat de avioanele cu reacție), luându-i părtași la aceste operații existențale pe căuzașii fără cauză. Iar cea mai nobilă cauză este salvarea trecutului. Vi se pare absurd? O fi, dar asta scoate lumea în stradă și bagă voturi în urne.
De ceva vreme, specialiștii în comunicare ne-au tot spus că nu e bine ca populiștii să fie luați în seamă de partidele mainstream pentru a nu fi făcuți mari, pentru a-i păstra într-o zonă marginală (așa au crezut și liberalii anilor ’20 ai secolului trecut despre legionari). Iată că au fost luați în seamă de electorat, pentru că ei au făcut campanie door to door, pentru că au mers în piețe publice și pentru că au agitat teme care au pansat frustrările unei mari categorii de electorat și, mai ales, pentru că, după frica din pandemie, le-a venit pleașcă frica generată de războiul din Ucraina. Deci, tăcerea din jurul lor nu i-a făcut marginali. Nestingheriți, ei au contestat și au militat, venind în întâmpinarea acestor nevoi ignorate de partidele mainstream.
„Cine a murdărit să curețe!”, s-ar putea striga. Dacă actuala guvernare a creat aceste partide, ea să rezolve problema. Dacă mai poate. Important nu mai este cine a murdărit, ci faptul că mizeria este în casa noastră. Iar dacă murdăria constă în antieuropenismul și antidemocratismul militant al partidelor populiste, remediul este europenismul și democratismul militant atât al celor ce pare să fi făcut mizeria, cât și al celor ce au ghinionul să curețe după ei.
Sorin Bocancea este profesor și Rector al Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. Este Directorul revistei Polis și Președinte al Institutului de Studiere a Ideologiilor (ISI). Printre lucrările publicate se numără: „Instituţii şi politici publice în Uniunea Europeană” (2004), „Cetatea lui Platon” (2010), „Noi și postcomunismul” (2012) și „Trei decenii de învățământ superior privat în România. Universitatea „Petre Andrei” din Iași” (2021). A coordonat 12 volume colective (dintre care 4 în colaborare) și a realizat alte 5 în coautorat. A publicat peste 60 de articole științifice în reviste și în volume colective.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară