Un sondaj INSCOP, care a fost realizat în perioada 11-16 septembrie 2024, arată că Mircea Geoană se află pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi. Sondajul a fost realizat la comanda Institutului pentru Libertate și Democrație (lLD), condus de fostul ministru liberal Cristian David.
Conform sondajului, Mircea Geoană ar câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, datele fiind raportate la respondenții care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă şi declară că vin sigur la vot (61,8% din total eşantion, eroare 3.76%). Astfel, 20,8% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 20,5% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 16% pentru Elena Lasconi (USR), 12,5% pentru Diana Şoşoacă (SOS Romania), iar pentru George Simion (AUR) -12,4%, scrie News.ro.
Ciucă, 5.6%, puțin mai sus de Cristian Diaconescu
Pentru Nicolae Ciucă (PNL) ar opta 5,6% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 3,6%, pentru Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român) 2%, iar Ana Birchall (independent) ar obţine 0,9%. Un procent de 1.2% spun că ar vota alt candidat.
Geoană, în avantaj față de Ciolacu, în finală
Sondajul prezentat de INSCOP mai arată că, dacă în turul aI II-lea ar ajunge Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, 47,8% dintre respondenţi spun că l-ar vota pe Geoană, iar 34,2% pe premierul PSD. 1,8% nu s-au hotărât, 13,9% declară că nu ar vota, iar 2,2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 58,3% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 41,7% cu Marcel Ciolacu.
Ciucă, mai puțin de un procent peste Lasconi, într-o finală
Un alt scenariu luat în calcul este o finală Nicolae Ciucă – Elena Lasconi. Conform sondajului INSCOP, 37% dintre respondenţi l-ar vota pe liderul PNL, iar 36,7% pe lidera USR. 1% nu s-au hotărât, 22,3% declară că nu ar vota, iar 3% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 50,2% ar vota cu Nicolae Ciucă, respectiv 49,8% cu Elena Lasconi.
Geoană versus Ciucă, în finală: 50,1% – 27,9%
Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă, 50,1% dintre români l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 27,9% pe preşedintele Senatului. 1,3% nu s-au hotărât, 18.4% spun că nu ar vota, iar 2,2% nu ştiu sau nu răspund. Raportat la respondenţii care au ales un candidat, 64,2% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35,8% cu Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu versus Elena Lasconi: 43,5% – 36,8%
Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, 43,5% dintre români l-ar vota pe actualul premier, iar 36,8% pe lidera USR. 0,7% nu s-au hotărât, 16,6% spun că nu ar vota, iar 2,4% nu ştiu sau nu răspund. 54,2% dintre cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat l-ar vota pe Marcel Ciolacu, iar 45,8% pe Elena Lasconi.
Mircea Geoană versus Elena Lasconi
Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale ar ajunge Mircea Geoană şi Elena Lasconi, fostul secretar general adjunct al NATO ar obține 46,9% din voturi, iar președinta USR – 29,2%. Un procent de 1,6% nu s-au hotărât, 19,4% spun că nu ar vota, iar 2,9% nu ştiu sau nu răspund. Raportat doar la respondenţii care au ales un candidat, 61,7% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 38,3% cu Elena Lasconi.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda Institutului pentru Libertate şi Democraţie. Datele au fost culese în perioada 11-16 septembrie 2024.
Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1102 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară