Sute de elevi au beneficiat de educație media în cadrul Atelierelor Presa pe Bune: „Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul cadrelor didactice și fără ajutorul unor părinți care au conștientizat că dezinformarea poate fi extrem de periculoasă”

Publicat:

Distribuie articolul:

Din luna octombrie a anului trecut, Atelierele de educație media “Presa pe Bune” au început să se desfășoare în mai multe școli și licee din România, într-o încercare de a contracara efectele propagandei media și ale dezinformării într-o eră în care informația poate fi manipulată în sensuri periculoase. Sute de elevi au beneficiat în primele șase luni ale proiectului inițiat de jurnalista Carmen Dumitrescu de un training anti-fake news atât din perspectivă teoretică, cât și pe linie practică, aceste ateliere aducând adeseori invitați din rândurile celor mai cunoscuți și mai bine pregătiți jurnaliști din România.

Proiectul se vrea a fi un mod de a combate efectele dezinformării media, oferindu-le elevilor instrumentele necesare pentru a identifica știrile false și pentru a gândi critic fiecare informație pe care o obțin din mediul online, unde ei petrec o mare parte a timpului. Aceste ateliere sunt structurate într-un mod atractiv, oferind elevilor atât informația necesară, cât și un tip de interacțiune inedită cu oameni care își desfășoară activitatea în presa din România.

Ramona Ursu, Florin Negruțiu, Ovidiu Vanghele, Oana Carmen Zamfir sunt doar o parte dintre jurnaliștii care s-au alăturat acestui proiect și care au dorit să împărtășească din experiența lor cu elevii incluși în acest proiect.

Jurnalista Carmen Dumitrescu, la Colegiul Național Iulia Hașdeu din București

Inițiatoarea proiectului, jurnalista Carmen Dumitrescu, a povestit cum a ajuns să organizeze aceste ateliere și care sunt motivele pentru care își dedică o parte importantă a timpului acestui proiect dedicat elevilor.

Lucrurile s-au legat, cumva, de la sine. În sensul că am avut norocul să beneficiez în 2020 de un curs pe dezinformare și fake-news la Poynter Institute din Florida, fără să bănuiesc atunci cât de util avea să-mi fie. Ulterior, mi s-a propus de către echipa American Councils for International Education să organizez două întâlniri cu elevi din România în cadrul evenimentului de celebrare a 25 de ani de parteneriat strategic România – SUA. Atunci mi-am dat seama că interacționez foarte bine cu elevii și că implicarea asta poate schimba modul lor de acțiune. Pentru că după acele întâlniri, mulți dintre copii mi-au spus că vor aplica la burse în străinătate, că vor da la jurnalism sau că au început să citească. Și mi-am dat seama că acel curs de la Poynter ar putea fi foarte valoros și pentru ei. Dar nu am vrut să mă rezum doar la prezentarea teoretică a unor instrumente de recunoaștere e propagandei și dezinformării, ci să le aduc în față și oameni care lucrează în presă, de care să poată lua nu doar povestea, ci și modelul.

Așa s-a născut ideea și iată, ea a avut mare succes într-un timp scurt. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul cadrelor didactice, care ne-au invitat și fără ajutorul unor părinți care au conștientizat că dezinformarea poate fi extrem de periculoasă, așa că și-au dorit să-și știe copiii protejați.

Jurnalista Ramona Ursu la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza din Alexandria
Jurnalistul Florin Negruțiu la Liceul C.A. Rosetti din București

Experiența acestor ateliere de educație media a început din luna octombrie a anului 2023 la Colegiul Național Sfântul Sava din București, unde jurnalistele Carmen Dumitrescu și Ramona Ursu au împărtășit experiența și cunoștințele lor cu elevii a două clase ale liceului.

În luna noiembrie, în același loc, jurnalistul de investigație Ovidiu Vanghele a povestit geneza unor dintre cele mai importante dintre investigațiile la care a lucrat.

Jurnalistul Ovidiu Vanghele la Colegiul Național Sfântul Sava din București

Atelierele au continuat la Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” din București, unde a participat jurnalistul Florin Negruțiu, la Școala Gimnazială Nr. 27 din București, invitata atelierului fiind jurnalista Ramona Ursu, la Colegiul Național Iulia Hașdeu, unde jurnalistele Oana Zamfir și Ramona Ursu au împărtășit elevilor tehnici de stăpânire a emoțiilor în public și, respectiv, de identificare a știrilor cu potențial periculos, la Colegiul Național de Artă Dinu Lipatti, la Școala Principesa Margareta și la Școala Gimnazială „Șerban Vodă”.

Jurnalista Oana Zamfir la Colegiul Național Iulia Hașdeu din București

O serie a atelierelor s-au organizat și în alte județe din țară, precum Teleorman sau Timiș,  la Liceele “Alexandru D. Ghica”,  Liceul “Alexandru Ioan Cuza” și Liceul Teoretic „Bartók Béla” din Timișoara.

În tot acest timp, sute de elevi au beneficiat de informații utile pentru a se proteja de știrile false și pentru a înțelege cum funcționează presa și propaganda, pentru a putea face diferența între cele două și pentru a-și putea selecta informațiile într-un mod cât mai sigur.

Atelierele vor continua să se desfășoare în întreaga țară și în lunile ce vor urma, atât în București, cât și în alte orașe din România, precum Iași, Neamț sau Brașov.

Aceste ateliere sunt susținute de Ascendis, care este cea mai mare companie de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale din România și Republica Moldova, dar și de oameni care au înțeles că, prin implicarea lor logistică și financiară, pot face ca aceste evenimente să aibă loc în zone din România în care accesul la informație e mai redus decât în orașele mari și să cuprindă într-un mod și mai eficient instituțiile de învățământ din țară, astfel încât generațiile care vin să aibă deja în palmares instrumentele necesare combaterii fake-news-ului și dezinformării.

Website | Mai multe articole

Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO

JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE

ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII

Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU

Donează prin paypal icon

Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro

Distribuie articolul:

Redacția
Redacțiahttps://www.mediaquality.ro
Media Quality este o publicație generalistă, focusată pe dezvăluiri, interviuri, reportaje, anchete, investigații de presă și știri de interes general, care își propune să pună calitatea înainte de toate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Cele mai noi articole

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major al gestului unui politician clasat la...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor fi de folos. V-am votat în...

Vom pierde

Vom pierde. Dacă președintele Iohannis va continua să închidă ochii la dezastrul din serviciile secrete. Să ai informații clare în fața ta, care arată că...

INTERVIU Oana-Silvia Țoiu, deputat USR: Uneori, cel mai mare obstacol este lipsa unui consens politic și a dialogului deschis

Cine este Oana-Silvia Țoiu? Sunt Oana, deputată USR, Vicepreședintă a Camerei Deputaților și mamă de fete. Reprezint bucureștenii în Parlament și mă dedic susținerii inițiativelor...

DOCUMENT Suveranistul Călin Georgescu, care se declară acum „ultra-pro Trump”, semna, în 2019, o declarație de susținere a inițiativelor activistei Greta Thunberg, o adversară...

Călin Georgescu, candidat la prezidențialele din 2024, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și susținerea doctrinei legionare, și care în prezent se declară „ultra-pro Trump”,...

Articole asemănătoare

Paralele revoluționare: Rusia 1917 – România 1989

Oare istoria se repetă cu adevărat? Sau ar fi mai indicat să spunem că își reia temele, însă...

Ligia Ardelean, country manager Atos: „România are potențial să devinăun hub regional pentru soluții IT sustenabile”

Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul...

Efectul fluturelui în alegerile prezidențiale

Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale a ocupat agenda publică și nu s-a mai discutat despre efectul major...

Doamna Lasconi, v-am votat de frică

Doamna Lasconi, Am văzut că vă plac scrisorile, așa că las și eu cuvintele astea aici, poate vă vor...