“Asta nu e o furtună ca oricare alta”, “În câteva ore va începe o furtună cum nu s-a mai văzut în România”, “Oamenii trebuie să înțeleagă că suntem în pragul celei mai mari furtuni care s-a abătut vreodată asupra României” – iată numai câteva dintre caracterizările făcute așa-zisului “ciclon Ashley” la televiziunile din țara noastră cu zile sau chiar ore înainte de ploaia de toamnă care avea să urmeze.
În acele zile și ore care au precedat codul portocaliu despre care autoritățile au vorbit cu atâta panică în glas oricând și oriunde erau întrebate, mulți oameni au început să se simtă exact ca înainte de instituirea măsurilor de urgență în pandemie. Și au procedat aproape la fel ca atunci: au alergat la supermarket, au golit rafturile, și-au cumpărat pastile, s-au baricadat în case și au așteptat.
Panica s-a instalat aproape instantaneu și, la un moment dat, cu câteva ore înaintea “uraganului” prognozat, oamenii numai despre asta vorbeau.
În plus, cum nu mai văzuseră uragane decât la TV, mulți dintre ei simțeau că sunt în pragul unei prăbușiri nervoase. Cuprinși de anxietate, mulți au avut nopți albe sau coșmaruri, pentru că, firește, resimți o anumită teamă atunci când se anunță un fenomen meteo cu potențial catastrofic pe care nu l-ai mai trăit vreodată.
La radio și TV, prezentatorii și moderatorii vorbeau despre un fenomen meteo similar potopului, iar autoritățile nu-i contraziceau. În ciuda faptului că unii specialiști au făcut efortul să explice că vorbim despre o “clasică situație pluviogenetică de vară pentru țara noastră, în care avansul unui talveg de altitudine de la vest la est în Europa, către România, generează și întreține o convergență intensă la suprafața terestră a maselor de aer, convergență răspunzătoare de producerea precipitațiilor atmosferice”.
Cu alte cuvinte, a fost o ploaie mai degrabă specifică verii care s-a petrecut în septembrie. Una care avea potențialul de a produce și chiar a produs pagube materiale în zonele deja afectate de ploi în perioada anterioară, dar care nu avea să fie nici pe departe “cea mai mare furtună din ultimii 20 de ani”.
Pentru că în cazul Galați, autoritățile n-au reacționat bine și nu au avertizat populația, ca să nu producă panică, acum au decis să-și ia revanșa și au stabilit că e bine să panicheze jumătate din țară, ca să nu mai zică nimeni că n-a fost implicare. Ba mai mult, au fost mobilizate structurile de forță ca înaintea unui uragan autentic. Apoi toată lumea a așteptat “uraganul”. Care s-a dovedit a fi o ploaie de toamnă, numai bună după o vară fără precipitații.
Presa a preluat aceste informații de la autoritățile care au vrut să arate că lucrează și le-au transformat în veritabile motive pentru atacuri de panică. Exprimări alarmiste despre “cea mai mare furtună din ultimele decenii”, “potopul care va veni”, “nenorocirea care ne pândește de după colț”, “dezastrul care vine” au sporit frica oamenilor, de la o zi la alta.
Apoi a fost RoAlert-ul care s-a auzit nu o dată, ci de mai multe ori pe zi în unele cazuri. Oamenii erau sfătuiți să închidă geamurile, să stea în case și să elibereze animăluțele (în caz că erau ținute legate), ca să se poată salva singure când vine potopul. Afară ploua încet, tomnatic. Dar, sigur, mulți s-au așteptat ca, totuși, să înceapă potopul mai târziu, așa că au rămas baricadați în case, cu frica în sân. La televizor vedeau în continuare știri despre “uragan”, așa că au decis să nu riște.
Apoi a fost tot mai clar că nu avea să vină niciun potop. Ci numai o ploaie care durează. Așa cum sunt uneori ploile de toamnă. Într-un final, mulți erau parcă dezamăgiți. Dar și nervoși. Pe bună dreptate.
Ce au făcut televiziunile și unele posturi de radio în zilele care au precedat acest “eveniment meteorologic” al unei ploi banale de toamnă a fost un exercițiu de iresponsabilitate greu de clasificat. Și o lipsă de echilibru greu de priceput în practicarea unei meserii care se vrea a fi echilibrată.
Și da, putem înțelege goana după audiență. Asa cum înțelegem și că panica produce audiență. Numai că aici nu vorbim despre o situație banală și izolată, care te trece printr-un exercițiu de empatie și te ține lipit de ecrane. Vorbim despre o situație cu potențial catastrofal. Ca atare, dacă ea există și e reală, ar trebui tratată serios. Așa că, și dacă autoritățile se exprimă alarmist, datoria ta de jurnalist e să elucidezi exact motivele acelui alarmism. Să întrebi care sunt datele care indică apariția unui fenomen meteo violent și să te întrebi, chiar dacă ipoteza s-ar confirma, dacă inducerea unei stări de panică în populație ajută la ceva. Pentru că jurnalistul ar trebui să acționeze în interes public. Și atunci, și dacă ar fi fost un uragan în realitate, rolul presei nu era acela de a speria, ci de a informa populația cu privire la măsurile care trebuie luate în caz că scenariul cel mai rău se adeverește.
Situația creată acum de presă și de autorități e una ce poate avea consecințe foarte urâte pe termen lung. Nu e prima oară când sistemul RoAlert dă rateuri. Nu e prima oară când presa amplifică dimensiunea unor situații aproape firești. Nu e prima oară când lumea se sperie degeaba. Dar acest episod, al “ciclonului Ashley” (cunoscut numai în România), va fi cu siguranță memorabil. Și populația va ține minte că nu te poți baza nici pe autorități, nici pe presă.
În aceste condiții, când realmente se va petrece o situație cu potențial catastrofal, există reala posibilitate ca oamenii să nu mai reacționeze. Și să nu se mai pregătească pentru nicio alertă dată de autorități. Există posibilitatea ca atunci când un dezastru chiar se va întâmpla, noi să nu mai acționăm la îndemnul autorităților. Eventual să dezactivăm notificările RoAlert (cum au făcut-o deja foarte mulți) și să dormim liniștiți. Știind că oricum suntem pe cont propriu în caz de ceva.
Ce s-a întâmplat în aceste zile de dinaintea furtunii a fost un trist exercițiu de iresponsabilitate. Practicat de politicienii care vor să demonstreze în an electoral că se pricep la toate, inclusiv la furtuni. De autoritățile care tratează situațiile de urgență ca pe niște momente numai bune de exploatat de către echipele de PR. Și de presă. Care ne-a arătat în aceste zile că audiența bate interesul public. Și publicul nu va uita momentul acesta. Așa cum n-a uitat nici că în pandemie presa s-a hrănit cu bani de la guvern ca să relateze retorica guvernamentală, uitând să mai pună întrebări.
Jurnalist de investigație, cu o activitate jurnalistică bogată. Mediafax, G4Media, Europa FM, Realitatea.net sunt doar câteva dintre publicațiile cu care a colaborat de-a lungul vremii. A absolvit programul de cercetare și investigație "Edward R. Murrow" în Statele Unite ale Americii, în cadrul Poynter Institute din Florida. A fost premiată în cadrul Galei Superscrieri în anul 2019, obținând premiul din cadrul secțiunii "Presă Locală". Premiată de Ambasada SUA în cadrul evenimentului "Romanian Women of Courage" în anul 2019. Carmen este și scriitor, având până în prezent cinci romane publicate, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind cartea "Cei care nu mint".
SUSȚINE PROIECTUL MEDIAQUALITY.RO
JURNALISM INDEPENDENT ȘI DE CALITATE
ASOCIAȚIA PRESĂ PE BUNE: ANCHETE ȘI INVESTIGAȚII
Cont donații: RO19BRDE350SV52123463500 B.R.D. - G.S.G., Cod SWIFT: BRDEROBU
Donație recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului MediaQuality.ro
