Viață de la zero: moldovencele evacuate din Gaza, în fața unui război pentru supraviețuire

În luna decembrie 2023 a fost finalizată o operațiune dificilă și periculoasă de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova prinși în capcana de foc din Fâșia Gaza. Astfel, zece familii numeroase, în total  30 adulți și 26 de copii minori, s-au întors la locul lor de baștină, cu speranța că „acasă te ajută și pereții”, arată o investigație realizată de jurnaliștii Anticorupție.md.

Aici s-au pomenit însă în fața unui alt război, de supraviețuire, pentru că mulți dintre ei nu au o locuință, iar lipsa banilor îi determină să ducă un trai la limita existenței. Doar două familii au primit până-n prezent plăți unice pentru copiii minori, în valoare de 4.000 de lei, restul bat de aproape patru luni pragurile instituțiilor publice, dar fără niciun rezultat.

În timp ce unii experți susțin că această categorie de persoane are nevoie de o abordare specială  și un suport suplimentar pentru reintegrare, autoritățile nu văd vreo lacună în cadrul legislativ și menționează că problemele în accesarea serviciilor sociale apar mai mult din cauza că este vorba despre o situație mai rar întâlnită de către asistenți.

„Am mers câteva ore peste cadavre ale copiilor…”

Le-am întâlnit pe protagonistele mele la moscheea Ligii Islamice din Republica Moldova, organizație care, în măsura posibilităților, încearcă să le ajute. Deși au fost de acord să-și spună poveștile, m-au rugat să nu le public numele.

Ana abia își poate stăpâni emoțiile, vocea îi tremură, ochii sunt plini de lacrimi: „Am primit un telefon de la ambasadă și ni s-a spus să venim de urgență la punctul de control Rafah, pentru că dacă nu ajungem, acolo nu va fi o altă șansă să fim evacuați. Am ieșit din casă în ceea ce aveam pe noi: în tricouri, în papuci de cameră și cu actelele de identitate, care erau pregătite pentru orice eventualitate.

Drumul până la punctul de control e foarte lung, iar când au rămas vreo doi kilometri, ni s-a ordonat să mergem cu mâinile ridicate. De-a lungul drumului, pe dreapta și pe stânga, zăceau cadavrele copiilor, multe cadavre… în apropiere răsunau explozii, copiii erau cu mine, îmi făceam griji enorme pentru băiatul cel mai mare, să nu fie luat de militari. Faptul că am ajuns la Rafah deja era un miracol”, spune Ana, mamă a patru copii, care a locuit în Gaza timp de 24 de ani.

„În Gaza noi aveam totul: un serviciu, școală, universitate, casă… de Anul Nou ne-au spus că a fost bombardată casa noastră, a fost ștearsă de pe fața pământului, tot ce a mai rămas era doar locul pe care se înălța cândva. Vecinii ne-au trimis fotografii…”, continuă Ana, cu vocea sugrumată de lacrimi.

„Slavă Domnului că aici, în Moldova, am găsit unde să stăm. Mama i-a lăsat surorii mele un apartament cu o cameră și acum noi, șapte persoane, stăm în el. Câteva dintre fetele noastre din Gaza pur și simplu nu aveau unde să meargă cu copiii. O organizație de caritate ne-a oferit paste, făină și crupe, suntem recunoscători și pentru aceasta, în situația în care nu avem nici cea mai mică sursă de existență.

Oamenii ne-au ajutat cu haine și încălțăminte. Soțul meu este medic anestezist de inalta calificare, specialist cu 24 năde ani de experiență, dar până acum nu își poate găsi un loc de muncă aici. Fiica mea cea mică ar trebui să meargă la școală, dar se pare că nicio instituție nu este dispusă să ia un copil fără ca el să cunoască limba română, iar eu sunt într-o situație în care chiar nu știu ce să fac și unde să merg”, descrie situația familiei sale, conform investigației Anticoruptie.md.

Am solicitat opinia Avocatului Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, pe acest caz. Conform lui Coroi, este vorba despre o situație mai puțin obișnuită, iar legislația nu are prevederi exacte. Un lucru e cert – această categorie ar trebui să beneficieze de toate drepturile.

• „In conformitate cu art. 47 din Constituţia Republicii Moldova, statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.
• Dreptul la educaţie este consfinţit prin art. 35 al Constituţiei Republicii Moldova şi Codul Educaţiei al Republicii Moldova. Misiunea educaţiei este promovarea dialogului intercultural, a spiritului de toleranţă, a nediscriminării şi incluziunii sociale. Statul trebuie să susţină persoanele care aparţin unor minorităţi pentru ca acestea să beneficieze de condiţii corespunzătoare de a învăţa limba lor minoritară. Totodată, statul trebuie să asigure condiţiile necesare pentru studierea limbii române în toate instituţiile de învăţământ”,  a declarat pentru anticoruptie.md Vasile Coroi, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului.

Ai venit aici, învelită în batic, să cerșești?

Viorica, o mamă cu trei copii, s-a stabilit în Gaza acum 23 de ani. Este copleșită de emoții când își amintește cum  oameni absolut străini, care împărtășeau o altă religie și  vorbeau o limbă necunoscută,  au primit-o de parcă ar fi a lor: „Nu mă lasă sentimentul că eu i-am trădat – pe vecini, cunoscuți,  prieteni, prin decizia mea de a pleca din Gaza. Eu am  plecat, dar ei au rămas acolo, sub focul  neîncetat, printre ei deja sunt morți, inclusiv copii…”, nu-și poate ascunde sentimentul de vină Viorica.

„Aici, în Moldova, a doua zi după sosirea noastră, după stresul  prin care am trecut în Gaza, am mers la Biroul Migrație, deoarece unele dintre documentele noastre s-au pierdut și au fost distruse. Funcționara de la secția de azil nu-și ascundea atitudinea sa negativă față de noi, iar în cele din urmă m-a șocat cu fraza:

„Ai venit aici, învelită în batic, ca să cerșești? Du-te și lucrează!” Am fost atât de șocată de reacția ei, încât în ​​acel moment nu m-am gândit să-i notez numele. Ce drept avea să-mi spună mie, cetățeană a acestei țări, la fel ca și ea, asemenea lucruri, nemaivorbind de faptul că am în brațe un copil cu formă severă de autism, care are nevoie de prezența mea permanentă și, din păcate, nici nu mă pot angaja, cel puțin în viitorul apropiat”, povestește femeia.

Viorica este de patru luni în Moldova, dar deocamdată nu a primit niciun ajutor de la stat, nici măcar pentru fiul ei bolnav. Ea s-a pomenit într-un carusel birocratic, urmând să confirme diagnosticul, iar bani nu are cel puțin pentru transport.

„A venit o comisie de la Chișinău, se pare că de la o organizație caritabilă, au intrat în casă cu mult entuziasm, ne-au spus să le arătăm actele și au fost foarte dezamăgiți când au aflat că nu suntem din Ucraina, nici măcar nu ne-au întrebat despre fiul nostru cu dizabilități. Locuim într-o casă mică, împreună cu părinții mei bătrâni și cu cei doi frați ai mei. Știți, împreună cu noi, au fost evacuați din Gaza femei și copii care au cetățenie ucraineană.

Ei au decis să nu plece în Ucraina, ci să rămână în Moldova. Au fost imediat luați la evidență, amplasați într-o pensiune din Hîncești, în satul Cărpineni, și asigurați cu hrană, îmbrăcăminte și plăți lunare. Dar noi, oriunde ne adresăm, auzim același răspuns: nu avem experiență în gestionarea unor astfel de situații, nu există instrucțiuni sau directive.

Este nevoie de experiență pentru a-și ajuta cetățenii? Noi nu avem nevoie de multe: doar să știm că țara noastră ne va sprijini și ne va ajuta să ne ridicăm în picioare…”, se întreabă retoric Viorica.

• „În temeiul prevederilor art. 16 din Constituţia Republicii Moldova şi Legii cu privire la asigurarea egalităţii, nr. 121 din 25.05.2012, autorităţile trebuie să asigure egalitatea tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, origine naţională, etnică şi socială, statut social, cetăţenie, limbă, religie sau convingeri, vârstă, sex, identitate de gen, statut matrimonial, orientare sexuală, dizabilitate, stare de sănătate, opinie, apartenenţă politică, avere, naştere sau orice alt criteriu.

• În temeiul art. 50 alin. 3) din Constituţia Republicii Moldova, statul acordă alocaţiile necesare pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor bolnavi ori cu dizabilităţi. La fel şi art. 51 din legea fundamentală reglementează că: Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămînt, de instruire şi de integrare socială”, comentează  starea de lucruri Avocatul Poporului Vasile Coroi, referindu-se la litera legii.

Vicepreședintele Comisiei  parlamentare pentru Protecție Socială, Sănătate și Familie, Liliana Grosu, în comentariul său pentru anticoruptie.md, nu vede neajunsuri în cadrul legislativ al Republicii Moldova privind protecția socială a cetățenilor, dar admite că sisuația creată  poate fi explicată prin  modul în care funcționează sistemul de protecție socială:

”Analizând cadrul legal și normativ al RM, constatăm că există suficiente prevederi legale și acte normative pentru a oferi asistență socială persoanelor care se confruntă cu anumite dificultăți, inclusiv celor menționate mai sus.

Faptul că se întâmplă cazuri când aceste familii nu au primit suportul social așteptat, ține de modul în care funcționează sistemul de protecție socială. În acest context, la moment, Ministerul Muncii și Protecției Sociale implementează reforma sistemului de asistență socială „RESTART”, prin care își propune să dezvolte accesibilitatea și calitatea asistenței sociale pentru toate persoanele care se află într-o situație de vulnerabilitate din RM”.

„Încă multă vreme ploua cu sânge…”

Și a treia interlocutoare a mea, Iuliana, a locuit în Gaza mai bine de două decenii. A fost evacuată din zona de conflict împreună cu cei doi fii ai săi, studenți la medicină, și două fiice de vârstă școlară. Soțul a rămas în Gaza și a continuat să-și facă datoria de medic,  pe care a promis să o  îndeplinească atunci când a rostit Jurământului lui Hipocrate aici, la Chișinău, în incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, acum aproape un sfert de secol. Din apartamentul Iulianei din Gaza a rămas doar o dâră uriașă.

De luni de zile bate pe la uși, dar nu a reușit să rezolve problema indemnizației pentru fiicele sale minore. Cu mari dificultăți, și-a înscris fetele la liceu, dar nu a putut să le cumpere barem câte un pix și un caiet. Refuzurile pe care le primea se refereau în special la faptul că adolescentele nu cunosc limba română sau, cel puțin, rusa, arată investigația publicată de Anticoruptie.md.

„De mai mult timp nu am nicio informație despre soțul meu. Mă consolez la gândul că veștile proaste ne-ar fi găsit demult. Locuim cu mămica mea, care e la pensie. Am o grămadă de boli cronice și, fiind pedagog  de profesie, nu-mi pot permite luxul să mă angajez undeva la lucru. Și mai sunt legată  de fete, pe care am reusit cu mare greu să le înscriu la liceu. Nicio instituție din apropierea casei noastre nu a vrut sa le ia, deși e o încălcare a legii. Și acum trebuie să le duc și să le aduc de la ore, liceul e foarte departe, iar ele nu cunosc nici orașul, nici limba. Nici nu și-au revenit după stresul pe care l-au trăit în Gaza, de aceea nu le pot lăsa singure.

Apartamentul nostru a fost distrus de o lovitură directă a unei rachete, din fericire, în acel moment eram în altă parte, la rudele soțului. Erau multe explozii în apropierea noastră, iar când totul s-a liniștit și am putut să ieșim în stradă, am văzut cum încă mult timp ploua cu sânge… e imposibil să uiți așa ceva. Și, din păcate, situația deznădăjduită și absolut neputincioasă în care ne aflăm aici, indiferența autorităților, răutatea micilor funcționari publici care ne privesc ca pe niște profitori, nu numai că nu ne lasă să uităm prin ce am  trecut, dar ne agravează situația”.

Am sunat la Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului pentru a vedea ce măsuri au fost luate pentru ca cetățenilor minori ai Republicii Moldova să le fie asigurate condițiile minime de viață și, de asemenea, pentru a confirma mărturiile femeilor. 

• -Deci. scriu că nu s-a făcut nimic în aceste trei luni?
• -Nu! A fost facut! am luat aceste familii la evidență!
• Știți că asistența socială în Republica Moldova este dată la pământ? Dar mai ales persoana ceea care este venită, și copiii, oricum din familii musulmane, sunt numeroase, haideți deja și așa să vorbim, nu-i unu, sunt patru, cinci, ne-a răspuns Anatolie Ghincul, șeful Serviciului Asistență Socială Comunitară din cadrul  Direcției Generale Protecția Drepturilor Copilului mun.Chișinău.

„Sunt medic și nu pot trăda oamenii care au nevoie de mine mai mult ca oricând…”

Natalia, ca și majoritatea compatrioților noștri repatriați din Fâșia Gaza, a venit în Republica Moldova cu copiii ei, fără soț.

„Soțul meu era pe lista celor cărora li s-a permis să iasă. Dar a refuzat. Este medic traumatolog, cu o experiență de peste 25 de ani. A spus că nu se va mai respecta pe sine dacă va pleca și va lăsa oamenii într-o asemenea situație deplorabilă.

Acum este o catastrofă umanitară acolo. Aproape toate spitalele sunt distruse, nu există medicamente și materiale necesare pentru pansări, membrele sunt amputate fără anestezie, au murit mulți medici și lucrători medicali. De câteva zile nu știu absolut nimic despre el, e înfricoșător…”, povestește Natalia.

Soțul Nataliei este absolvent al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În timpul bombardamentelor din Gaza, acesta a fost nevoit să-i amputeze fără anestezie piciorul unei nepoate de 17 ani, care a fost prinsă în dărâmături, iar imaginile sunt de-a dreptul șocante.

Deoarece are doi copii care urmau facultatea de medicină din Gaza, Natalia a depus toate eforturile ca aceștia să-și poată continua studiile în Republica Moldova. Doar că… toate încercările sale nu au avut niciun succes.  Mai exact, ei ar urma să achite contractul.  În plus, nu-și pot confirma nici studiile, pentru că bazele de date ale universității pe care o urmau în Gaza au fost distruse. Am solicitat de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) o opinie despre modalitatea prin care s-ar putea interveni în acest caz. Am așteptat aproape o lună și jumătate, dar nu a venit niciun răspuns din partea doamnei Daniela Târsână, consultant principal în cadrul Direcției politici în domeniile învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții. 

„Convenția ONU pentru Refugiați din 1951 nu prevede pentru cetățenii unui stat care s-au întors în țara lor de origine o  protecție suplimentară decât cea oferită tuturor cetățenilor aceste țări”,  explică Ecaterina Silvestru, expert în domeniul asistenței pentru refugiați,subliniind că aceasta este o situație dificilă, deoarece în toată lumea aceste persoane cad sub prevederile acestei convenții și nu li se oferă o protecție suplimentară, însă ei  se pot adresa, ca persoane social vulnerabile,  autorităților de resort.

Realitatea este că pentru persoanele cu statut de refugiat există mult mai multe mecanisme de sprijin social decât pentru cetățenii Republicii Moldova care au trăit  mulți ani în străinătate și care, presați de circumstanțe, au fost nevoiți să se întoarcă în țara lor de origine. Mulți nu au nici rude și nici un acoperiș deasupra capului aici. Ei însă nu se bucură de drepturile și privilegiile refugiaților. Tocmai din acest motiv ei nu se pot adresa organizațiilor de caritate sau, de exemplu, la  Agenția ONU pentru Refugiați.

Chiar și procedurile noului program de reintegrare (Programul național de stimulare a revenirilor și facilitare a (re)integrarii cetățenilor Republicii Moldova implicați în procesul de migrație pentru anii 2023-2027), inclusiv cele legate de înscrierea copiilor în grădiniță sau școală, nu vor putea atenua situația protagonistelor noastre, deoarece sunt concepute după modelul întoarcerii voluntare, adică în condiţii normale sau cu un grad mai mic de vulnerabilitate. 

Autorii Programului spun că în procesul elaborării acestuia a fost asigurată corelarea și sinergia dintre domeniile de politici identificate: protecție socială, sănătate, educație, muncă, dezvoltare locală ș.a. În practică, obiectivul care se referă la educație pentru copii, în acest caz, este formulat așa: garantarea respectării drepturilor sociale și promovarea integrării în comunitate, prin asigurarea accesului la educație, sănătate și alte servicii publice a cel puțin 80% dintre persoanele revenite și familiile acestora, până în anul 2027.

Acest obiectiv se referă, de fapt, la elaborarea unui subprogram guvernamental de stagii pentru studenți sau absolvenții instituțiilor universitare de peste hotarele țării cu scopul valorificării potențialului tinerilor din diasporă și stimulării revenirii în Republica Moldova.

Deci, MEC nici nu are în vizor grupul de copii evacuați, care poate nu au toate actele școlare în regulă sau a căror obținere poate fi dificilă în contextul războiului în țara din care au venit. Și Biroul Relații cu diaspora are un ghid de reintegrare a cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv copii. Dar și în acest ghid, procedurile recomandate, inclusiv cele ce țin de înscrierea copiilor la grădiniță sau la școală, sunt gândite după modelul de reîntoarcere voluntară.

„Știi, sunt deja în pragul disperării. M-am săturat să bat la ușile  închise…” 

Mai mult de o săptămână nu mă pot întâlni cu ea, pentru a-i cunoaște povestea. Este vorba despre Oksana, o mamă cu opt copii, unul mai mic decât altul.  De dimineața până seara bate la ușile instituțiilor de stat, organizațiilor de caritate, face documentele, dar fără vreun rezultat. Nu are bani deloc, așa că trebuie să meargă mult pe jos. Faptul că a putut ieși din Gaza este o minune în cazul ei, pentru că soțul său a fost întors din drum. La fel ca și alte familii care au fugit din calea războiului, nu dispune de toate actele necesare, care au fost distruse în timpul bombardamentului.

„Cel mai mult suferă bebelușul. Încă îl alăptez și trebuie să-l las toată ziua cu surorile lui mai mari, în timp ce eu caut  surse de existență. Serviciul social îmi spune: du-te și lucrează! Cum? Cu atâția copii și un bebeluș?

Nici măcar nu avem un acoperiș deasupra capului ca atare, părinții mei sunt la sat, tata are gradul I de dizabilitate, mama abia se ține în picioare, au o pensie mizeră, în casa nu sunt deloc condiții, nici toaleta, nici apă, cum să vin eu cu toți copiii mei pe capul lor? Am fost adapostiți temporar de mătușa din Chișinău, credeam ca în capitală vom fi mai repede puși la evidență, vom fi ajutați cu acte, școală, grădiniță. Dar nu ne-au ajutat cu absolut nimic.

Doar o organizatie de caritate ne-a dat plapume si perne, niste scutece și aproape de trei luni existam doar datorită oamenilor cu inima mare. Vă puteți imagina ce înseamnă să ai opt copii și de câți bani e nevoie ca să-i hrănești? Doar pentru pâine! Și nu mai pot rămâne la  mătușa mea, îi este foarte greu cu noi…”

• „Noi, de câte ori am vrut să mergem la ei acasă să verificăm condiții de trai, ea nu era acasă.  Ea se eschivează! Din acest motiv noi nu am putut să-i acordăm practic nimic. Ea dispare, și după câteva zile vine direct la noi”,  a replicat  Natalia Dubița, Şefa Serviciului  social comunitar din cadrul Direcţiei Asistenţă Socială Râşcani o poveste polițistă cu urmărire.
• „Și dacă o găsiți acasă, cu ce o puteți ajuta?”  întrebăm noi, uimiți de faptul cum o mamă cu mulți copii se poate eschiva de la serviciul de asistență socială.

• „Din păcate la moment nu avem programe pentru aceste caterorii. Și, în general,  ați început prea de jos, trebuie să vă adresați la Guvern și să-i  întrebați ce programe ei au pentru categoria acesta de beneficiari. Noi cănd avem programe bine stabilite, evident, că putem ajuta aceste categorii de persoane, așa cum am facut-o cu ucrainenii. Dar ceea ce ține de Sectorul Gaza e un pic mai complicat. De aia am ajutat-o din sursele noastre, posibil,  i s-au propus niște hăinuțe și niște cadouri de Anul Nou. Orice ajutor se acordă în urma evaluării și este nevoie de un pachet de acte.  Pentru sitiație de urgență nu avem nimic prevăzut.”, a spus doamna  Dubița.

De unde poate cunoaște doamna Dubița că deja am discutat cu Ministerul, care ne-a sugerat să vorbim cu direcțiile raionale  de asistență socială.

„Am făcut tot ce am putut pentru aceste familii: le-am luat datele, am informat organizațiile de caritate, monitorizăm constant situația”, ne spune Teodor Vicol, șeful Direcției politici în domeniul serviciilor sociale în cadrul  Ministerului Muncii și Protecției Sociale. „Dar nu poți hrăni un copil cu „monitorizare”, replicăm noi. „Îmi pare foarte rău pentru ei, omenește, dar nu pot să ajut cu nimic”, ne răspunde cu regret oficialul.

„Știi, sunt deja în pragul disperării. M-am săturat să bat la ușile  închise. Asistenții sociali se enervează că îmi schimb permanent locul de reședință, dar nu e vina mea că sunt pe drumuri, copiii sunt deja epuizați și fizic, și psihologic, pentru că nu au propriul lor colț, trebuie să doarmă la rude sau la cunoscuți, este un stres enorm pentru copii. 

Mi s-a refuzat inițial chiar și plata alocației pentru copii, care se acordă tuturor copiilor sub doi ani, deși este cetățean al Republicii Moldova și de două luni am putea primi acești bani, o sumă mică, dar atât de necesară pentru noi. Celor  doi băieți ai mei mai mari, născuți pe teritoriul Moldovei, li s-a refuzat în eliberarea actelor moldovenești și nu își pot găsi de lucru.

Uneori îmi vine să iau copiii și să stau la ușa Președinției și să facă cu noi tot ce vor, nu avem nimic de pierdut. În Gaza puteam să murim sub bombardamente, dar aici murim încet din cauza indiferenței autorităților, care doar se justifică, dar nu fac nimic pentru a ne ajuta”, spune Oksana.

Expert: „Aceasta nu este o repatriere voluntară, ci o evacuare dintr-o zonă de război. Ei au nevoie de mai mult sprijin…”

Articolul 7 din Legea nr. 547 din 25-12-2003 privind asistența socială prevede:

• De asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza unor factori de natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au posibilitate prin propriile capacităţi şi competenţe să prevină şi să depăşească situaţiile de dificultate, şi anume:
•             a) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;
•             b) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor;
•             c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;
•             c1) familiile afectate de violenta intrafamilială;
•             d) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor                       sociomedicale;
•             f) familiile cu trei şi mai mulţi copii;
•             g) familiile monoparentale cu copii;
•             h) persoanele vîrstnice;
•             i) persoanele cu dizabilităţi;
•             j) alte persoane şi familii aflate în dificultate.
•  

Secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușca, în răspunsul său  la  solicitarea portalului anticoruptie.md, a transmis informații explicative pe patru pagini, care descriau foarte detaliat ce sprijin social se acordă în astfel de situații, dar nu a făcut vreo referință la ceea ce a fost făcut, cu excepția  procedurii de întâmpinare a cetățenilor repatriați, care, de altfel, s-a realizat în întregime cu sprijinul organizațiilor de caritate.

Vasile Cușca  scrie că „familiile au fost incluse în liste”, „familiile au fost informate despre posibilitatea de a beneficia de serviciile sociale”, nu și despre asistență reală pe termen lung, cu excepția unui „voucher pentru fiecare repatriat din Fâșia Gaza de 500 de lei pentru alimente”, care, după cum s-a dovedit în urma conversației noastre cu familiile repatriate, nu a fost oferit tuturor.

https://docs.google.com/gview?url=http%3A%2F%2Fanticoruptie.md%2Fmedia%2Fe%2F12-887%252016.02.2024.pdf&embedded=true

Este de remarcat faptul că, după ce portalul anticoruptie.md a trimis numeroase solicitări la organele de resort pentru a clarifica situația, fiilor adulți ai Oksanei li s-au eliberat buletine de identitate moldovenești și acum își vor putea ajuta mama, deși fără cunoașterea  limbii și fără abilități (în Gaza erau studenți) nu le va fi ușor.

Absolut neașteptat, mamica noastră cu mulți copii a primit un apel de la Direcția pentru protecția socială Râșcani, Chișinău, și i s-a oferit să primească un set de produse alimentare o dată pe săptămână, timp de o lună. De asemenea, la începutul lunii februarie au fost lansate cursurile gratuite de limba română la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, care vor putea fi urmate de cetățenii repatriați din Gaza.

Irina Gușan, director de program al Centrului de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), in comentariul sau pentru anticoruptie.md, a pus toate puncte pe „i” în situația dată. În opinia ei, revenirea famiilor moldovenilor din Gaza nu este o întoarcere la țara de origine în condiții normale, aceasta este o evacuare de urgență dintr-o zonă de război. Ea consideră că acești oameni nu pot fi tratați la fel ca toți cetățenii care se întorc în Moldova voluntar. Ei au nevoie de sprijin suplimentar pentru reintegrare:

„Așa cum nimeni nu ne-a spus că într-o zi în Republica Moldova vor fi refugiați și atât statul, cât și CIDDC va trebui să-și adapteze lucrul acestei realități, așa este și în cazul cetățenilor moldoveni evacuați din zone de conflict – nimeni nu ne-a pregătit pentru așa ceva, dar asta nu înseamnă că nu vizează statul și că nu ne vizează pe noi – CIDDC – organizație care promovează implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului în Republica Moldova.

Ceea ce este specific în cazul acestor persoane este că foarte multe dintre ele nu au avut contact cu Republica Moldova de foarte mulți ani și, deși au drepturile oricărui cetățean moldovean, nu au cum să și le trăiască pentru că nu mai locuiesc în această țară de mulți ani, iar revenirea lor în Moldova nu este o repatriere voluntară, ci o evacuare din zonă de război.

Aceasta nu este o reîntoarcere în țara de origine în condiții normale, ci este o evacuare de urgență din zonă de război. Acești oameni nu pot fi tratați la fel ca toți cetățenii care revin în Moldova de bunăvoie. Ei au nevoie de suport suplimentar de reintegrare”.

Conform datelor noastre, în Fâșia Gaza mai sunt cetățeni moldoveni, de numărul exact al acestora nu se știe cu exactitate. Am reușit să aflăm că printre ei se află și o soră a uneia dintre protagonistele articolului nostru, cu trei copii. Din păcate, la momentul misiunii de evacuare, care a fost efectuată în noiembrie-decembrie 2023 de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene cu asistența țărilor partenere, doamna nu a putut părăsi zona de conflict, iar în circumstantele actuale evacuarea este foarte dificilă. 

Reamintim, că singurul punct de control care leagă Fâșia Gaza de lumea exterioară – Rafah – este blocat, locuitorii nu pot părăsi zona de război. De la începutul conflictului la 7 octombrie 2023, cel puțin 30.000 de locuitori ai Fâșiei, inclusiv peste 10.000 de copii, au fost uciși, peste 70.000 au fost răniți și 10.000 dispăruți sub dărâmături, potrivit cifrelor oficiale. Cel puțin 15 persoane au murit de foame și deshidratare.

O investigație realizată de jurnalista Olga Vîrlan și publicată de Anticoruptie.md.